marți, 23 aprilie 2019

Mitropolitul Andrei a dăruit familiilor nevoiașe peste 300 de pachete cu alimente


 În Săptămâna Sfintelor Pătimiri, luni, 22 aprilie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit cu familiile aflate în evidența Sectorului Social-Filantropic și Misionar al Eparhiei, precum și cu rromi de la Pata Rât.

Membrii familiilor nevoiașe, cu probleme medicale și financiare, au fost însoțiți de asistenții sociali, precum și de preoții de la parohiile de care aparțin; iar rromii au fost însoțiți de preotul misionar Gelu Săvărășan, cel care slujește comunitățile din zona Pata Rât.

În sala „Episcop Nicolae Ivan” a Centrului Eparhial al Mitropoliei Clujului, de la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit pachete pentru sărbătorile pascale, la peste 300 de persoane nevoiașe. Cu acest prilej, Părintele Mitropolit le-a adresat un cuvânt duhovnicesc, titrează Radio Renașterea.

În fiecare lună, Arhiepiscopia Clujului, prin intermediul sectorului filantropic, oferă ajutor persoanelor aflate în situații dificile. Periodic, la sărbătorile mari, sunt oferite pachete substanțiale, cu alimente și produse de igienă, după cum a declarat consilierul misionar-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, domnul Liciniu Câmpean.


                                                                                          NN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu