vineri, 24 mai 2019

Lucăceşti, satul naşterii mele

Aici este tot universul cu stelele de când eu m-am apucat a vedea lumea, ştiam despre C.A.P. ca formă agricolă, muncă în comun cu utilajele agricole ale STATULUI. Primăvara toate înverzesc, florile înfloresc, se seamănă culturile, legumicultorii continuă forfota din iarnă precum albinele în stup. Oamenii, pe lângă munca câmpului erau marea majoritate navetişti la Baia Mare, unii lucrau pe la C.F.R., alţii erau apărători ai avutului obştesc, paznici, pompieri, azi le spun „bodyguarzi” şi foarte puţini legumicultori, cultivau pământurile mănoase doar pentru familie. Vremurile vin, anotimpurile se schimbă, urmează alte generaţii şcolarizate, şi apar noi profesii de învăţători, profesori, poliţişti şi un segment de tineri foarte harnici care fac din legumicultură nu doar o simplă ocupaţie (unii îi zic „hoby”) ci o afacere profitabilă pentru ei şi familiile lor, transportând spre vânzare în oraşe ca: Negreşti-Oaş, Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, Baia Sprie, Şomcuta Mare şi chiar pe sate de colină (colinare).
Despre lume vorbesc mai timid, dar azi nu aş putea să uit când imediat după Revoluţia din decembrie 1989 am umblat la Primăria Mireşu Mare, la Consiliul Judeţean Maramureş, la firma (atunci o mare întreprindere băimăreană)  cu maşina personală, pe cheltuiala familiei (benzină, zile pierdute şi nopţi de gândire împreună cu bădica Vasile Rus, tenacele consilier local) şi am realizat podul plutitor de peste Someş, fiind atât de necesar pentru locuitorii de dincoace de Someş şi pentru cei de dincolo de Someş pentru lucrările agricole, căci astfel trebuia să se meargă „de-a roata” pe la Ardusat, un ocoliş de vreo 30-40 de kilometri. Iată că şi azi podul funcţionează datorită unui om cu suflet bun, bădica Văsălica Micu. De v reo 80 de ani se vorbeşte şi vorbeşte lumea prin sat  „că-i Someşul mare şi trebe să meargă pe la Ardusat cu tractoarele şi restul utilajelor”. Regret plecarea primului în lumea veşniciei, dar sunt convins că şi acolo este tot domnul consilier Rus, de loc din Remeţi pe Someş. De ce scriu aceste rânduri! Nu spre laudă sau mărire, ci pentru aducere aminte, căci unii abia se născuseră şi cum nu se fac hora satului, aşa zisul danţ la şură, adică la badea Ştanţi, unde se amintea despre toate astea, cei prin sat, ce s-a mai întâmplat cu cutare, fetele plecau acasă odată cu înseratul şi venirea ciurzii de vaci, iar fetele rămâneau doar însoţite de mamele lor. Din păcate toate se pierd, chiar şi clăcile, acum toate s-au schimbat, adică s-au „privatizat” iar lipsa întâlnirilor şi lipsa de socializare, ne-au făcut mai străini, mai indiferenţi faţă de necazurile semenilor noştri.
Aşa, din vorbă-n vorbă, ajungem şi la Căminul cultural, edificiu destinat actelor de cultură, tradiţie, folclor, spectacole, întâlniri cu specialiştii din agricultură, învăţământ şi alte domenii,  dar cine să mai aibă timp şi pentru Măria-sa Ţăranul, ajuns azi „fermier”, căci munceşte până se îmbolnăveşte, dar uită să-şi facă programare şi număr la consultaţie medicală, fie şi preventiv aşa cum ne îndeamnă medicul de familie, dar de recuperare ce să mai zici, ai nevoie de  număr, iar la unii medici abia dacă poţi ajunge peste trei luni dacă eşti norocos sau peste...un an!
Mă bucur căci şi eu am fost în anumite locuri pentru discuţia construirii Căminul cultural, îmi place să cred căci şi EU am pus o „cărămidă”, dar „vinovatul” principal este primarul Virgil Prună, fapt care mă îndreptăţeşte să-i transmit multă sănătate atât eu, prietenii mei şi toţi consătenii mei, căci azi noi socializăm cu toţii doar la câte o nuntă, botez sau înmormântare. De socializat o mai facem şi pe reţelele de socializare, dar mie îmi place să-l văd pe om în faţă, să mă uit în ochii lui...
Cu respectul cuvenit, deşi e un sat mic, amintim cu pioşenie pe învăţătorii noştri, cei care ne-au învăţat pe noi, pe pruncii noştri sau care-i învaţă pe nepoţii de azi: Rozalia Bonte cu soţul, fiul Gabriel, fiica Claudia Chioran, profesoara de biologie Iulica (Cristian) Buciuman, soţii Gelu şi Ana Dragoş. Trebuie neapărat să-i amintim pe cei care aduc cinste satului nostru şi au inima şi  uşa deschisă pentru consătenii şi problemele lor: directorul administraţiei judeţene jurist Ioan Dragoş, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie chestor Vasile Mureşan, fratele lui, cms şef  Cornel Mureşan, comisar şef Radu Cristian, ing. Cornelia Spătar, ing. Emil Butuşan, cms şef Ioan Cristian.


         Cu stimă şi deosebit respect al dumneavoastră ec. Ioan Ardusădan,

                       Secretarul Cenaclului literar „Petre Dulfu” Satulung


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu