miercuri, 29 mai 2019

Reconfigurarea scenei politice româneşti


Periodic, pe scena politică au loc schimbări atât de radicale încât scapă oricărei cercetări sociologice. Niciunul dintre sondajele realizate înainte de alegerile din 26 mai nu a surprins dinamica schimbării din societatea românească.
Pornindu-se de la ideea că PSD are un electorat captiv de circa o treime din populaţia care se prezintă la vot, situându-se absenteismul la un procent foarte mic faţă de prezenţa la vot la alegerile interne, sondajele au fost în foarte mică măsură confirmate de realitatea de la urne.
De aici uriaşele surprize la aflarea rezultatelor. Explicaţii pot fi găsite.
În primul rând euroalegerile au fost tratate ca nişte alegeri interne. S-a vorbit foarte puţin despre UE şi foarte mult despre situaţia din ţară.
Campania electorală a avut două componente majore.
Ca urmare a dezbaterilor nesfârşite din ultimii ani despre corupţie şi anticorupţie, opoziţia a reuşit să impună la nivel naţional o dezbatere aprinsă despre moralitatea în politică, făcând trimiteri la sistemul din Europa.
PSD a pariat tot pe politica internă scoţând în evidenţă realizările guvernului de ordin social, creşterea salariilor, a pensiilor, investiţiile PNDL din fonduri guvernamentale. Totul a fost învelit într-un patriotism pe care l-am putea numi al roşiilor româneşti.
Alegătorii au ales moralitatea în politică, au ales europenismul în locul patriotismului roşiilor româneşti. Astfel rezultatele au transformat scena politică românească dintr-un tablou având în prim plan pensionari cu pensii mărite şi fermieri bucuroşi că au unde să-şi vândă produsele într-un tablou în care generaţia tânără iese în stradă şi scandează că vrea o ţară ca afară.
Este o schimbare atât de radicală încât nu poate fi comparată decât cu momentul 1989, şi doar în parte cu alegerile din 1996. Păstrând proporţiile, condamnarea lui Liviu Dragnea este echivalentul execuţiei lui Ceauşescu.
Dar după momentele cruciale viitorul este învăluit în ceaţă, cu multe incertitudini. După alegeri considerate revoluţionare, de regulă dezamăgirile ulterioare sunt pe măsura entuziasmului. Aşa s-a întâmplat după istoricile alegeri din 1996, dar şi după cele câştigate la scoruri uriaşe de USL.
După doi ani şi jumătate de la alegerile câştigate cu 46% de PSD dezamăgirea a fost la fel de mare din moment ce partidul lui Dragnea a obţinut doar 23,48%. În toamna anului 2016 şocul nu a fost atât de mare. Pentru că deja lumea se obişnuise cu victoriile PSD în alegeri. De data aceasta surpriza este cu atât mai mare cu cât şi partenerul de guvernare a înregistrat un eşec total. ALDE nu a atins pragul electoral după ce sondajele îl situau la 10- 12%.
Prin urmare puterea a pierdut fără drept de apel. Nu doar Liviu Dragnea a atras după sine eşecul PSD, ci şi Călin Popescu Tăriceanu a fost catalogat de electorat un politician cu o aură negativă.
Vae victis! Dar cine sunt învingătorii? În primul rând este o victorie de partid. PNL este indiscutabil marele câştigător, în vreme ce USR-PLUS este marea surpriză. Diferenţe uriaşe există şi între cele două formaţiuni politice. În vreme ce PNL are structuri, are o experienţă de guvernare deloc de neglijat, alianţa USR-PLUS este o stare de spirit, partidele componente nu au apucat să se structureze, şi lucru cel mai îngrijorător nu au un grup compact de personalităţi marcante. S-au făcut comparaţii, pe baza stării de spirit, cu PP-DD, dar diferenţele sunt mari.
USR-PLUS este expresia tinereţii, în vreme ce PNL rămâne partidul tradiţional, cu structuri de putere judeţene, puternic ancorat în problematica prezentului.
De altfel USR-PLUS a anunţat că în eventualitatea căderii guvernului PSD-ALDE, nu intră la guvernare, limitându-se la susţinere parlamentară. Desigur este o capcană. Dacă PSD ar fi un partid neahtiat după putere ar pleca de la guvernare, punând astfel într-o mare dificultate câştigătorii euroalegerilor.

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu