Periodic, pe scena
politică au loc schimbări atât de radicale încât scapă oricărei cercetări
sociologice. Niciunul dintre sondajele realizate înainte de alegerile din 26
mai nu a surprins dinamica schimbării din societatea românească.
Pornindu-se de la ideea că PSD are un electorat captiv de
circa o treime din populaţia care se prezintă la vot, situându-se absenteismul
la un procent foarte mic faţă de prezenţa la vot la alegerile interne,
sondajele au fost în foarte mică măsură confirmate de realitatea de la urne.
De aici uriaşele surprize la aflarea rezultatelor.
Explicaţii pot fi găsite.
În primul rând euroalegerile au fost tratate ca nişte
alegeri interne. S-a vorbit foarte puţin despre UE şi foarte mult despre
situaţia din ţară.
Campania electorală a avut două componente majore.
Ca urmare a dezbaterilor nesfârşite din ultimii ani despre
corupţie şi anticorupţie, opoziţia a reuşit să impună la nivel naţional o
dezbatere aprinsă despre moralitatea în politică, făcând trimiteri la sistemul
din Europa.
PSD a pariat tot pe politica internă scoţând în evidenţă
realizările guvernului de ordin social, creşterea salariilor, a pensiilor,
investiţiile PNDL din fonduri guvernamentale. Totul a fost învelit într-un
patriotism pe care l-am putea numi al roşiilor româneşti.
Alegătorii au ales moralitatea în politică, au ales
europenismul în locul patriotismului roşiilor româneşti. Astfel rezultatele au
transformat scena politică românească dintr-un tablou având în prim plan pensionari
cu pensii mărite şi fermieri bucuroşi că au unde să-şi vândă produsele într-un
tablou în care generaţia tânără iese în stradă şi scandează că vrea o ţară ca
afară.
Este o schimbare atât de radicală încât nu poate fi
comparată decât cu momentul 1989, şi doar în parte cu alegerile din 1996.
Păstrând proporţiile, condamnarea lui Liviu Dragnea este echivalentul execuţiei
lui Ceauşescu.
Dar după momentele cruciale viitorul este învăluit în ceaţă,
cu multe incertitudini. După alegeri considerate revoluţionare, de regulă
dezamăgirile ulterioare sunt pe măsura entuziasmului. Aşa s-a întâmplat după
istoricile alegeri din 1996, dar şi după cele câştigate la scoruri uriaşe de
USL.
După doi ani şi jumătate de la alegerile câştigate cu 46% de
PSD dezamăgirea a fost la fel de mare din moment ce partidul lui Dragnea a
obţinut doar 23,48%. În toamna anului 2016 şocul nu a fost atât de mare. Pentru
că deja lumea se obişnuise cu victoriile PSD în alegeri. De data aceasta
surpriza este cu atât mai mare cu cât şi partenerul de guvernare a înregistrat
un eşec total. ALDE nu a atins pragul electoral după ce sondajele îl situau la
10- 12%.
Prin urmare puterea a pierdut fără drept de apel. Nu doar
Liviu Dragnea a atras după sine eşecul PSD, ci şi Călin Popescu Tăriceanu a
fost catalogat de electorat un politician cu o aură negativă.
Vae victis! Dar cine sunt învingătorii? În primul rând este
o victorie de partid. PNL este indiscutabil marele câştigător, în vreme ce
USR-PLUS este marea surpriză. Diferenţe uriaşe există şi între cele două
formaţiuni politice. În vreme ce PNL are structuri, are o experienţă de
guvernare deloc de neglijat, alianţa USR-PLUS este o stare de spirit, partidele
componente nu au apucat să se structureze, şi lucru cel mai îngrijorător nu au
un grup compact de personalităţi marcante. S-au făcut comparaţii, pe baza
stării de spirit, cu PP-DD, dar diferenţele sunt mari.
USR-PLUS este expresia tinereţii, în vreme ce PNL rămâne
partidul tradiţional, cu structuri de putere judeţene, puternic ancorat în
problematica prezentului.
De altfel USR-PLUS a anunţat că în eventualitatea căderii
guvernului PSD-ALDE, nu intră la guvernare, limitându-se la susţinere
parlamentară. Desigur este o capcană. Dacă PSD ar fi un partid neahtiat după
putere ar pleca de la guvernare, punând astfel într-o mare dificultate
câştigătorii euroalegerilor.
Autor: Dumitru Păcuraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu