Marius Copil şi Rohan Bopanna s-au calificat, marţi, în
turul secund al turneului de dublu de la Roland Garros, după ce au trecut de
cuplul format din sud-africanul Raven Klaasen şi neo-zeelandezul Michael Venus,
scor 6-3, 7-6 (4).
Marius Copil (83) nu mai evoluase din februarie 2019 la un
turneu de dublu, însă arădeanul a decis să-şi încerce norocul la Grand Slam-ul
din Franţa. Copil a făcut pereche în premieră cu indianul Rohan Bopanna (39 de
ani), cel care a evoluat o perioadă îndelungată alături de un alt român, Florin
Mergea, în circuitul de dublu.
Cei doi au făcut faţă cu brio celor cotaţi cu şansa a şasea
la câştigarea turneului. Bopanna şi Copil s-au impus cu 6-3 în primul set, iar
în actul secund au avut nevoie de tie-break pentru calificarea în turul secund.
În următoarea fază, Bopanna şi Copil vor întâlni
învingătorii din duelul Ugo Humbert/Adrian Mannarino - Benjamin Bonzi/Antoine
Hoang, care se va disputa mâine. La întrecerea de dublu de la Roland Garros mai
participă şi Horia Tecău, care a obţinut, tot astăzi, calificarea în turul
secund, alături de Jean-Julien Rojer.
Marius Copil a fost eliminat de pe tabloul principal de la
simplu încă din prima rundă, de favoritul publicului, Benoit Paire (38 ATP),
scor 4-6, 7-6 (5), 0-6, 1-6.
C.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu