Reconfigurarea scenei politice (2)

 Pe drept sau pe nedrept, PSD atrage asupra lui întreaga atenţie a opiniei publice. Acest lucru se datorează doar în parte rezultatelor slabe de la euroalegeri. PSD a devenit eroul zilei pentru că a rămas fără lider.

Condamnarea lui Liviu Dragnea încheie un capitol din istoria unui partid controversat încă de la înfiinţarea lui. Transformarea FSN în partid a surprins neplăcut partea civică a cetăţenilor României scăpate de comunism.

Ion Iliescu a dominat scena politică în anii decisivi pentru poziţionarea noastră în rândul ţărilor democratice. Condus de un lider puternic, acelaşi partid a fost acuzat că sub Adrian Năstase a devenit un partid-stat.

O bună bucată de timp, s-a vorbit, s-a tot vorbit, despre necesitatea reformării PSD. Că nu s-a reformat o dovedeşte situaţia actuală. Înşişi membrii CEX îşi acuză fostul lider de conducere discreţionară, cu puternice accente dictatoriale. De pildă iese la iveală că Liviu Dragnea a impus de la sine, fără să se consulte cu partidul, câteva nume pe lista pentru Parlamentul European. Imediat după câştigarea alegerilor parlamentare din 2016 a ţinut secret numele premierului propus faţă de întreaga conducere a PSD. Era vorba despre Sevil Shhaideh. A schimbat doi prim miniştri. A dat afară vreo 80 de miniştri. În sfârşit, a cerut insistent modificarea legilor justiţiei pentru a se salva pe sine de condamnare. În aceste zile fostul ministru Tudorel Toader recunoaşte că i s-a cerut să iniţieze o ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea, dar că a refuzat. L-a costat funcţia.

Se poate spune „mulţi viteji, după război”. De ce nu s-au spus lucrurile pe faţă, la timpul potrivit? Pentru că PSD este un partid cu o disciplină internă de fier, un partid în care liderul suprem este ascultat de toată lumea, fără să crâcnească.

Odată cu dispariţia lui din fruntea partidului, ca şi în cazul celorlalţi foşti lideri, încep dezvăluirile. Foştii subordonaţi se leapădă de Liviu Dragnea, aşa cum au făcut faţă de Adrian Năstase, Mircea Geoană şi Victor Ponta.

Privind PSD în întregul său, se pune întrebarea: un astfel de partid se poate „reseta”? Orice formaţiune ajunge într-un moment de răscruce când poate lua decizii care să ducă la dispariţia lui de pe scena politică sau la refacerea lui din temelii.

Să-i acordăm şi PSD-ului şansa de a arăta că este un partid modern, european? De ce nu? În acelaşi timp, şi opoziţiei trebuie să-i recunoaştem meritul de a fi câştigat euroalegerile. În acest context, urmând o cutumă din ţările democratice, opoziţia are dreptul să ceară demisia guvernului din moment ce partidele coaliţiei de guvernare au pierdut alegerile în mod clar.

Prin urmare, dezbaterea principală în aceste zile ar fi normal să fie axată în jurul învingătorilor. Dacă admitem că rezultatul alegerilor conduc la o reconfigurare din temelii a scenei politice este de la sine înţeles că partidele perdante trebuie să plece de la guvernare.

Acest lucru se poate face prin demisia de onoare sau printr-o moţiune de cenzură. Conducerea PSD a decis în unanimitate rămânerea la guvernare. (S-ar părea că, totuşi, a fost un vot pentru plecare).

ALDE, la rândul lui perdant, de asemenea, decide să rămână la guvernare. Aşadar, ce se schimbă în urma acestor alegeri? Un singur lucru major: dispariţia unui lider care a condus partidul şi guvernul cu o mână de fier.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş