Antologia este un compendiu a ceea ce este mai bun într-un
domeniu și merită, din punctul de
vedere al antologatorului, să fie perpetuat dincolo de opera individuală. Ligya
Diaconescu, trăind și dincolo de
meleagurile natale, a putut constata cum limbile se pot transforma în dialecte,
sunt perisabile, destructibile, pieritoare. Corvoada este un bun teren de
observație pentru acest fenomen. De
aceea efortul ei de a întări (era să scriu a ranforsa) încrederea în minunata
noastră rostire are un temei adânc și
în îngrijorare. Văzând cum româna se anglicizează sau se pocește prin vulgarizare, cum își pierde nu doar frumusețea, ci chiar sensurile, prin
incorectitudini, demersul scriitoarei este motivat și demn de laudă. Antologia “Limba noastră cea română”, titlu
corespondent unui poem amplu al autoarei are baze nu doar axilogice, ci existențiale. Antologia este compactă, bine susținută tematic (în mod implicit), în mod
vădit inegală. Nu apar aici non-valori, ci valori de diferite calibre, iar
Ligya Diaconescu are dreptate să le includă pentru a da pondere apărării
integrității unui crez. O altă latură
fenomenologică actuală: când vezi că însuși
poporul se diseminează demografic în lumea largă, cum să nu te sperii în privința vorbirii și
scrierii propriei limbi, vag știute,
prost scrise înăntrul granițelor?
Dacă ne uităm la simulacrele de română din lucrările de
bacalaureat... ca să nu mai vorbim de uriașul
“Dicționar de cuvinte recente”
(coordonat de Florica Dimitrescu)… ai zice că limba română e sortită pieirii…
cel puțin pe versantul ei corect și literar. Și
neaoș, pentru că “Dicționarul” este fără doar și poate util, dar sesisează ca gata impusă
intruziunea masivă și definitivă a unui
vocabular de acum de neînlocuit de sorginte anglofonă.
Ultima doză de speranță
ne-o dau poeții, mai ales poetele, care
domină numeric și valoric: Mariana Popa
și Ligya Diaconescu, care își asumă cu modestie rolul de încheietoare de
pluton sunt perfect adecvate temei și
înalte valoric. Evoluate stilistic și
pline de inimă (nu de patetism) sunt versurile Nicoletei Drăgan-Bucșă între care strălucește diamantin “Frumoasă mireasă e limba română”, valoros posibil
titlu de carte. De ținut minte.
Este și singura de
aici prin care se străvede viitorul poeziei române.
Interesante deși
inadecvate versurile scrise de Florica R. Cândea în seria “Coup de foudre”. Mă
bucură ca fost profesor de franceză. E drept, dragoste la prima vedere suna
mahalagesc, oarecum.
Din Ana Maria Barbu sunt publicate poeme superbe, ca “
Sărutul lui Klimt,” total desprinse de temă în mod explicit, dar care prin
măiestrie aduc un elogiu virtual, să zicem, limbii române.
Cred că datele bio-bibliografice ar fi trebuit esențializate și
scrierile ar fi trebuit să fie ceva mai supuse obiectivului. Demersul este
oricum salutar.
În sens etimologic, salvator. În antologie apar mulți vâlceni, cunoștințe foarte probabil,
ale autoarei, lucru foarte bun, deoarece Râmnicu Vâlcea reunește spiritul ardelenesc al transhumanților și
transmigranților din zona Sibiului, îm
general cu cel oltenesc și muntenesc,
de unde rezultă o mixtură de românism autentic. În fond, patriotismul local îl
întemeiază pe cel veritabil. De aceea am optat pentru un comentariu minimal al
doar câtorva creații; dar mai există un
motto: cei depsre care scriu contribuie cât de cât la înnoirea limbajului
poetic.
Mircea Doreanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu