Pentru mine ca istoric colaborarea lui Traian Băsescu cu securitatea comunistă nu era un secret. Nici măcar al lui Polichinelle. Ani la rând studiind arhivele și documente declasificate am știut, fără să apară oficial țidula de la CNSAS, că fostul președinte a colaborat cu temuta poliție politică. Numai naivii incurabili, marii intelectualii plătiți de SRI, și cei rău intenționați puteau spune că Băsescu nu a colaborat cu securitatea. Cu ani în urmă am scris și am dovedit documentar că absolut toți cei care călătoreau într-o țară capitalistă erau nevoiți să obțină pașaportul de la Securitate și să dea un raport la reîntoarcere la respectiva instituție. Inclusiv artiștii și profesorii de la universitate. Toți care au călătorit în țări occidentale înainte de 1989 au colaborat mai mult sau mai puțin cu securitatea comunistă. Astfel nu primeau pașaportul de la Securitate ca să poată pleca. Sigur că toți au dat raportul și au colaborat într-un fel, dar sigur nu au făcut toți poliție politică. De-a lungul anilor s-a dovedit că plimbăreții ”dizidenți” prin Occidentul de dinainte de1989 au colaborat cu securitatea comunistă într-un fel sau altul și ne ofereau lecții de morală la televizor și în presa scrisă. Cu atât mai mult să fi comandant de navă, șef agenție Anvers și comandantul porturilor dunărene, cum a fost Traian Băsescu, nu aveai cum să nu fi fost colaborator al securității comuniste. Totul a fost o minciună livrată de noua securitate în 2004 și 2009, când fostul președinte a candidat și i s-a dat aviz CNSAS de necolaborare. Azi, Băsescu fiind trecut politic pe linie marginală, totuși cu o pensie frumoasă și vocală la Bruxelles, nu mai este o miză, așa că cei care conduc se pare țara noastră din umbra au scos documentele de colaboraționist ale lui Băsescu la lumină. Au apărut în unele documente și sumele de bani cu care era plătit. Opinia publică își pune sincer întrebarea acum: de cine a fost controlat și șantajat președintele Traian Băsescu pe perioada mandatului, pentru a nu i se scoate dovada de ”poliție politică” din tinerețe? Deci, așa pare în acest caz că România are o conducere din umbra, președintele fiind doar o marionetă în mâinile păpușarilor care conduc de fapt țara spre cele mai înalte culmi ale viitorului progresist? Cazul Petrov, numele de cod al fostului președinte, trebuie lămurit astfel democrația noastră este subminată pe termen lung privind consecințele.
Sigur, Curta de Apel București nu a dat o sentință definitivă în cazul Băsescu, neo-securiștii din sistem mai au timp să transforme lucrurile în câmpul tactic din justiție și să-l scoată basma curată. Totuși răul a fost făcut, Băsescu nu a turnat spioni străini, ci colegi de facultate care au avut apoi probleme mari în carieră și familie, fără să știe de ce și de cine sunt turnați. Este o problemă morală distrugătoare pentru români, care pierd astfel încrederea în independența instituției prezidențiale, care se dovedește manevrată din spate de alte forțe, deci votul poporului nu mai contează, ci doar filiația la un sistem, securistic, care pare că sufocă România de azi? Istoricul Marius Oprea a scris încă din 2009 o carte despre colaborarea cu securitatea a fostului președinte.
Nu scriam azi de cazul Petrov dacă fostul președinte Zegrean din înalta sa funcție de fost președinte CCR, cu pensie specială copleșitoare, nu încerca oarecum să-l disculpe indirect pe Băsescu? Să nu conteze juridic minciuna punerii declarației de necolaborare cu securitatea comunistă de dinainte de candidatura prezidențialelor? Nu cred. Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, susţine că decizia magistraţilor în cazul lui Traian Băsesc nu va avea consecinţe juridice, ci doar morale. „O să comentăm după ce va rămâne decizia definitivă pentru că s-ar putea să ne facem de râs. Să zicem acuma una şi apoi să vină (n.r. judecătorii) şi să zică că nu e aşa… Nu este pus în pericol mandatul, nu are nici o legătură. Nu are consecinţe juridice constatarea calităţii sau necalităţii de colaborator al securităţii, nu are consecinţe juridice, ci doar morale”, a declarat Zegrean. Din păcate fostul magsitrat demnitar se pare că nu a învățat morala din importantele sale funcții deținute? E prizonierul unui juridism de factură comunistă? Tocmai efectul moral e cel mai important și devastator în cazul Petrov. Faptul că 10 ani s-a mințit poporul că Băsescu nu a colaborat cu securitatea, ba a dat și o declarație în acest sens cu consecințe penale, dovedește decăderea morală a instituțiilor statului și pierderea încrederii poporului român într-un proces electoral corect și în democrație. S-au băgat în regimul Băsescu la pușcărie oameni doar pe interceptări telefonice. Poate în acest caz chestia penală e colaterală, dar în schimb consecințele morale sunt dezastuoase pentru societatea democrată românească și UE. Se pare că magistrații noștri pun mai presus litera goală a legii decât spiritul ei și consideră morala o chestiune minoră? În realitate legea se bazează pe principii morale și spirituale ferme. Dar ce să înțeleagă așa ceva magistrații noștri educați în comunismul marxist al urii de clasă și împotriva libertății și suveranității poporului român? Nu înțeleg acum tăcerea complice a marilor noștri intelectuali beneficiari materiali ai regimului fostului președinte. Unde sunt lecțiile lor goale de morală? Ciudat că și Bruxellul tace. De ce? Democrația nu poate fi separată de morală, altfel e tiranie.
Ionuț Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu