Este pentru prima oară când un candidat al PSD adună mai
puţine semnături de susţinere decât principalul contracandidat.
Nu-i mai funcţionează PSD-ului maşinăria electorală?!
Înscris mai târziu în cursă, Mircea Diaconu anunţa în urmă
cu cinci zile că, în timp record, a adunat peste 250.000 de semnături. Să
aparţină aceste semnături foştilor votanţi ai PSD? Victor Ponta şi-a făcut un
program de subminare al partidului pe care l-a condus.
Consideră că partidul în care a crescut i-a fost furat,
întâi de Liviu Dragnea, apoi de Viorica Dăncilă, şi vrea să-l recupereze? Cu
siguranţă. Scopul final al Pro România este să se contopească cu PSD pentru a
ridica o nouă formaţiune, mai modernă, mai aceptabilă în plan intern şi
internaţională.
Gradul de europenism al formaţiunilor politice, precum şi al
politicienilor, este dat de anumite elemente, de poziţiile adoptate în anumite
situaţii.
În aceste zile un element de acest tip este poziţia adoptată
faţă de desemnarea de către Laurei Codruţa Kovesi ca procuror şef european.
Din 22 de reprezentanţi ai ţărilor din UE care sunt de acord
cu înfiinţarea unui Parchet European, 17 au votat pentru Kovesi. Ambasadorul
României la UE, Luminiţa Obobescu, a declarat că va vota împotrivă.
În ţară vestea a fost primită după cum era de aşteptat. PNL,
în frunte cu preşedintele Iohannis, au salutat victoria fostului şef DNA,
acceaşi poziţie adoptând-o toate partidele de dreapta.
Cel mai vehement opozant al acestei numiri rămâne Călin
Popescu Tăriceanu. El continuă să acuze statul paralel, protocoalele SRI-DNA,
declarând despre fosta şefă DNA că este „o persoană „duplicitară, surdă la
gemetele celor ajunşi în pucărie din cauza abuzurilor Laurei Codruţa
Kovesi”. Pentru a fi mai explicit,
liderul ALDE face şi o comparaţie extremă, găsind similitudini cu un Ceuşescu
plimbat cu trăsura de regina Marii Britanii.
Aşadar avem o nouă, şi totuşi veche, departajare a
partidelor politice, în funcţie de rolul jucat de DNA în România ultimilor ani.
Victor Ponta nu a piedut ocazia de a face speculaţii vorbind despre un troc
între Viorica Dancilă şi PPE, pentru votarea Rovanei Plumb în funcţia de
comisar european.
Nu s-au confirmat informaţiile. Victor Ponta continuă să
speculeze, să facă supoziţii senzaţionale, dar care nu se confirmă sau rămân în
coadă de peşte. :i în cazul desemnării
lui Kovesi poziţia lui rămână ambiguă, el rămânând unul dintre cei mai
talentaţi făcători de jocuri politice, unele, ce-i drept, perdante.
Victoria Laurei Kovesi într-un joc politic la nivel european
va avea consecinţe în plan naţional? Încă nu se ştie, dar politicienii români,
indiferent de culoarea politică, şi chiar dacă o felicită, resimt această
victorie personală a fostei şefe DNA ca
un duş recce.
După fiecare rând de alegeri parlamentare scena politică se
reaşează după rezultatele obţinute de partidele care depăşesc pragul electoral.
În schimb după alegeri prezidenţiale puterea politică se
calibrează în funcţie de abilităţile noului preşedinte.
Va juca un rol în echilibrul de putere din România Laura
Kovesi, din poziţia de procuror şef european, aşa cum a jucat câtă vreme a fost
procuror şef DNA?
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu