Respinşii

Numărul mare de semnături obligatorii a scos din cursa prezidenţială atât amatorii, cât şi câteva figuri politice relativ cunoscute.

Printre cei care nu au reuşit să adune semnăturile necesare se numără şi Liviu Pleşoianu. Fost membru PSD, el s-a remarcat prin atitudinea de frondă faţă de conducerea partidului. A candidat la funcţia de preşedinte al PSD obţinând un număr semnificativ de voturi. Aşadar, în rândul partidului avea o oarecare notorietate şi credibilitate. Care, iată, la adunarea de semnături nu i-a folosit la nimic.

O altă figură politică pe care au încercat să o scoată din cursă înainte de a începe marea confruntare este Viorel Cataramă. Vechi membru PNL, el s-a făcut remarcat prin atitudini critice faţă de toate conducerile PNL, încă din anii ’90. Este un om bogat şi are pretenţia de a fi considerat un om de dreapta. Într-adevăr, are idei de dreapta, uneori foarte de dreapta. Este cunoscut ca un critic al politicilor de stânga, luând atitudine faţă de măsurile populiste ale guvernului PSD. A lansat teza „aristocraţiei bugetare”, dar are o atitudine la fel de critică şi la adresa PNL, a preşedintelui Iohannis.

Cei care şi-au anunţat candidatura au avut parte de o mică şi trecătoare glorie. Cu excepţia lui Cataramă, respins de Biroul Electoral Central, ceilalţi pretendenţi au fost respinşi de public. Dacă ar fi fost candidaţi propuşi de un partid alta ar fi fost situaţia.

Pentru a aduna peste 200.000 de semnături îţi trebuie o logistică serioasă. Nu acelaşi lucru este necesar la alegerile de primari. Numărul de semnături necesare este relativ mic, în funcţie de mărimea localităţii. La nivel local o persoană relativ cunoscută, cu o poziţie în comunitate, poate aduna semnăturile necesare. În schimb nu are nicio şansă să câştige. Şi aici partidele mari au prima şansă, mai ales când alegerea se face dintr-un singur tur.

Să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat la alegerile prezidenţiale dacă legea era aceeaşi. Cu alegeri dintr-un singur tur ar fi câştigat Adrian Năstase în faţa lui Traian Băsescu, dar şi Mircea Geoană în faţa lui Băsescu. La alegerile din 2014 Victor Ponta a obţinut 40,44% din voturi, iar Klaus Iohannis 30,37%.

Cu alegeri într-un tur ca la primari, Victor Ponta ar fi acum un preşedinte care se pregăteşte pentru obţinerea celui de-al doilea mandat.

Inegalitatea de şanse este dată şi de apartenenţa la un partid, dar şi de legi contradictorii. Drept consecinţă niciodată nu va fi ales cel mai bun dintre cei mai buni.

La alegerile parlamentare situaţia nu este diferită. Parlamentarii sunt aleşi pe liste de partid, dar odată intraţi în parlament se pot plimba de la un partid la altul. Astfel majorităţile sunt fluide, provoacă instabilitate politică, dar şi crize prelungite. Chiar în această perioadă sunt mari mişcări de trupe în parlament care pun sub semnul provizoratului guvernul care este chemat să organizeze alegerile prezidenţiale.

Vorbim aici de o legislaţie prost întocmită de care se poate profita numai în sens negativ. Cui foloseşte o lege care le permite parlamentarilor să migreze de la un partid la altul deşi au fost aleşi pe liste de partid? De ce primarii îşi pierd funcţia dacă îşi dau demisia din partidul pe lista căruia au fost aleşi? De ce preşedintele ţării este ales din două tururi, iar un primar dintr-un tur?

Pot fi dezbătute aceste probleme într-o campanie electorală pentru alegerea preşedintelui? Pot, dar nu de partidele direct interesate în perpetuarea actualei harababuri din legislaţie. Poate că cei respinşi ar fi avut curajul să expună în mod tranşant aceste anomalii din legislaţie care numai democratice nu pot fi considerate.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş