vineri, 20 septembrie 2019

Şi dacă Dăncilă este retrasă din cursa prezidenţială?


 Aşa cum era de aşteptat, decizia CCR îl obligă pe preşedinte să numească miniştri propuşi de primul ministru, dar în acelaşi timp îl obligă şi pe premier să meargă în faţa parlamentului pentru validarea guvernului din moment ce i s-a schimbat structura politică. Cine a câştigat şi cine a pierdut? Luptele ducându-se în interiorul unui cerc vicios, în acelaşi cerc putând fi inclusă şi CCR, au pierdut şi acelaşi timp au câştigat toţi.
Puţină victorie, puţină pierdere. Într-un cerc vicios nu există victorii de necontestat şi nici perdanţi absoluţi. Fiecare, în funcţie de cum interpretează decizia CCR, poate da impresia că i s-a dat dreptate.
Klaus Iohannis a câştigat timp şi capital electoral reuşind prin refuzul său să mai contribuie puţin la erodarea guvernului, aflat demult într-o avansată pierdere de încredere şi de imagine.
  Viorica Dăncilă a înregistrat o victorie simbolică asupra preşedintelui, CCR obligându-l pe preşedinte să-i numească pe miniştri propuşi de ea, dar a şi pierdut, fiind obligată, tot prin decizia CCR, să meargă în faţa parlamentului pentru un vot de încredere.
  De acum înainte arbitrul este parlamentul. CCR a dat un impuls negocierilor pentru realizarea unei majorităţi de conjunctură.
Cine va reuşi să adune 233 de voturi într-un singur coş? PSD îşi pune speranţele în parlamentari pe care îi va putea momi, în special de la ALDE. Poate niscaiva voturi ar putea obţine şi de la transfugii ajunşi la Pro România.
Victor Ponta, când vine vorba despre moţiunea de cenzură, are o abordare cu totul inedită. Pro România va vota pentru demiterea guvernului, dar pe urmă nu va vota decât un guvern de coaliţie PSD – Pro România – ALDE.
Aşadar, Ponta nu are o problemă cu PSD, ci doar cu Viorica Dăncilă. Tăriceanu, după cum a declarat de nenumărate ori, are o problemă cu Viorică Dăncilă, nu cu PSD.
Rezultă de aici că Viorica Dăncilă nu este agreată de liderii celor două partide de pe stânga, în schimb ei îşi doresc o apropiere de partidul pe care îl conduce aceasta. Cum vor vota la votul de încredere? Cel mai probabil împotrivă.
Nu este foarte clar dacă un guvern cade dacă nu obţine un vot de încredere din partea parlamentului. Încă nu am avut o asemenea situaţie. Moţiunea de cenzură este instrumentul juridic consacrat pentru dărâmarea unui guvern. Deci mai devreme sau mai târziu se va ajunge la moţiunea de cenzură.
Aici intervine interesul preşedintelui Klaus Iohannis. Interesul lui electoral este ca Viorica Dăncilă să ajungă în turul doi la prezidenţiale. Este un adversar lejer.
Dacă guvernul cade înainte de alegeri, aproape sigur Dăncilă nu ajunge în turul doi. Este posibil să fie retrasă şi din cursa electorală. Atunci urmează să fie pus în aplicare planul B: un candidat prezidenţial comun al celor trei partide.
ALDE şi Pro România are deja un candidat comun, foarte important, independent. Un PSD fără Viorica nu trebuie să facă decât o formalitate: să adere la proiectul lui Tăriceanu şi Ponta, susţinându-l pe Mircea Diaconu.
Este un plan în mai multe etape. S-ar părea că preşedintele Iohannis a căzut în capcană. Dacă ar fi acceptat propunerile de miniştri avansate de Viorica Dăncilă ar fi ajuns în finala de la prezidenţiale cu un candidat practic fără şanse.
Acum lucrurile s-au complicat. Urmează jocuri de culise cum nu s-au mai văzut de multă vreme.

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu