Fără îndoială cea mai
dură confruntare în campania pentru alegerea unui nou preşedinte se dă între
candidaţii principalelor forţe politice. Având avantajul funcţiei, Klaus
Iohannis este şi cel mai vizibil prezidenţiabil. Viorica Dăncilă de asemenea,
fiind prim ministru, prin natura funcţiei se află în centrul atenţiei.
Temele celor doi sunt relativ simple: Iohannis critică
guvernul PSD, iar Dăncilă prezintă realizările guvernului. Nici unul, nici celălalt
nu este un mare orator, Amândoi citesc de pe hârtie, dovadă că cineva le scrie
discursurile.
Cu sau fără discursuri pregătite dinainte, niciunul nu este
spectaculos, nu emoţionează, nu mişcă publicul. O confruntare în această
perioadă nu va avea loc. Ei se înjură de la distanţă. Nu ştim ce şi-ar spune
dacă s-ar afla faţă în faţă.
În eventualitatea că vor intra amândoi în turul doi,
probabil că vor încerca să ocolească confruntarea directă, deşi există o
cutumă. Toţi finaliştii s-au întâlnit înainte de turul doi, cu excepţia
duelului Iliescu – Vadim.
Câteva confruntări au rămas în memoria colectivă, cea mai
cunoscută fiind între Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, când candidatul CDR a
pus întrebarea „Domnule Iliescu, credeţi în Dumnezeu?”, întrebare preluată din
Informaţia Zilei din data de 26 octombrie 1996.
La confruntarea finală dintre Adrian Năstase şi Traian
Băsescu acesta din urmă şi-a exprimat dezamăgirea că românii trebuie să aleagă
între doi foşti membri ai partidului comunist.
Oare principalii candidaţi din 2019, deci la 30 de ani de la
căderea comunismului, au fost membri de partid, evident PCR? Klaus Iohannis a
declarat că nu a fost membru PCR, iar Viorica Dăncilă avea 26 de ani la
revoluţie. Probabil nu a fost nici ea membru PCR, dar amândoi s-au format în
perioada regimului comunist. Contează acest lucru? Prea puţin.
O altă categorie de candidaţi, apropiaţi ca vârstă, sunt Dan
Barna şi Theodor Paleologu. Primul s-a născut în 1975, iar cel de-al doilea în
1973. Au apucat să fie şoimii patriei şi pionieri. Deci nu pot fi tributari
unei mentalităţi vechi. Ce teme propun ei? Cât de diferite sunt de cele propuse
de Iohannis şi Dăncilă? Prind acestea la populaţie? Vom vedea mai târziu.
Deocamdată tatonează terenul, îşi măsoară adversarii, iau pulsul populaţiei
vizitând ţara.
O remarcă deosebită merită Mircea Diaconu. Candidatul
independent, cu o experienţă de actor, dar şi de politician, fiind cinci ani în
Parlamentul European, pare să-şi fi pregătit o partitură destul de originală.
Are răspunsuri pregătite la orice întrebare, dar pare să-şi fi schiţat şi o
viziune proprie despre ce înseamnă să fii preşedinte. Face dese trimiteri la Constituţie,
la prerogativele preşedintelui prevăzute de Legea Fundamentală.
Nu este cazul lui Klaus Iohannis. Nici Viorica Dăncilă nu
s-a prea omorât învăţând Constituţia. Dacă suntem corecţi, la un examen pe
Constituţie ar cădea amândoi sub pragul de trecere.
Dar la ce-i foloseşte unui preşedinte să cunoască
Constituţia din moment ce are imunitate? Doar cazurile foarte grave îl pun în
situaţia de a fi suspendat. Aşa-i făcută fişa postului. Preşedintele pare să
fie deasupra legii.
Acum la început de campanie electorală, când avem lista
prezidenţiabililor, ar trebui să ne punem întrebarea cum îl alegem pe cel mai
bun. După cum s-a văzut încă de la primele alegeri prezidenţiale, partidele
mari sunt cele care îi selectează pe cel mai buni. Votanţii se iau după partide
şi astfel avem întotdeauna un preşedinte desemnat de un partid. O anomalie este
şi pretenţia ca odată ales preşedintele să fie echidistant politic. Este ca şi
cum i-ai cere unui măr să devină pară.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu