ION AJUNGE LA MĂRIE

-Tulai ,Doamne că vine și Ionu meu acasă din cela capăt de lume ,de lângă Ungaria,tocmai din ”Satmari” aici  lângă capitală.No bine fie vorba între noi,dar cu ce ai venit omule,pe jos,de n-ai ajuns până acum după 13-14 ore de când am vorbit noi la telefon?

-Nu femeie,am venit cu trenu de aseară ...până acum, ...

-Vai de mine,dar ce tren a fost acela de n-ai ajuns până acum...

Îi spune ”săgeată”,tu femeie,da numa ca săgeata n-o mers ci ca o afumătoare de ”geizăș” cu care a călătorit bunicul acum o jumătate de secol,cam 600 km,în 12-13 ore,că degeaba putem avea și trenuri supersonice dacă nu avem șine bune ci doar puse pe lemne putrezite ...că așa ,CFR,are în ultimii 80 de ani 0 progres la viteză ...

-No bine,măi,Ioane,da până în ce gară ai venit cu trenul acela?

-O ,tu femeie,am coborât din tren în capătul satului, nu știu pe ce pășune,că am văzut că a încetinit puțin ,mergând precum un ștraf cu cai la trap ,dar când am mai văzut că tot merge așa mai multă vreme,am crezut că nu-i funcționează frânele și nu poate opri...și am zburat jos de spaimă ...

-Vai omule da prost poți fi ! N-ai știut că trenul are restricție de viteză din cauză că șinele sunt deteriorate și...!

-Și ce ai vrut să fac ,să mă tot ducă așa de încet până nu știu în ce gară,de nu știam apoi când mai puteam ajunge la tine,la amiază sau pe deseară ...

-Dar cât stai la mine Ioane.?

-Păi până se întoarce trenul acela de unde a venit,din Sătmar”...pe mâine dimineață...Că după cum merge și vine...pot urca în tren din locul în care am sărit din el...

Vasile Dan Marchiș