Alexandru Racu: „Românii sunt un popor de țărani proaspăt emancipați, de țărani aruncați în ritm alert și profund nesănătos în malaxorul modernității.”

 Românii sunt un popor de țărani proaspăt emancipați, de țărani aruncați în ritm alert și profund nesănătos în malaxorul modernității. Lucian Blaga spunea că veșnicia s-a născut la sat. Dar dacă odată cu modernizarea țăranul a fost scos din rânduielile sale perene, de care a ajuns să se rușineze, ca să nu zică Europa că e “țăran prost”, el nu a fost scos și din tiparul mental conservator al mediului rural. Ceea ce înseamnă că aruncați în vâltoarea modernității care reclamă capacitatea de a-ți adapta cadrul conceptual de interpretare a lumii la o lume definită de logica schimbării, țăranii emancipați gândesc (re)așezarea lor în spațiul modernității prin prisma primei idei pe care au trebuit să și-o asume la contactul cu modernitatea, lepădându-se de identitatea și rânduielile lor tradiționale.

Această idee, fixă, ia locul veșniciei care s-a născut la sat și a murit odată cu plecarea – fie și doar aspirațională – de la țară. Ajungem astfel la o combinație profund nocivă care ia ce e mai rău din ambele lumi: rigiditatea conservatoare a ruralului cu entuziasmul sincronist și tâmp față de “progres” și ce a zis Europa (de fapt, nici măcar, ci doar ce a zis Digi 24 că a zis Europa).

La noi, această idee fixă care ne tâmpește mințile e “jos comunismul”. În 1989, Europa ne-a aplaudat pentru că am dat jos comunismul, pe baricade și cu preț de sânge. Țăranul care a plecat de la sat – în mod efectiv, luând calea bejeniei, sau doar spiritual, prin intermediul Pro TV – a reținut de la acest prim contact cu noua modernitate liberală că pentru a fi și el un bun european, nu un țăran prost, blocat în veșnicia lui anistorică, trebuie să adopte cu entuziasm tot ce vine din Vest și e cât mai diferit de ce a fost înainte, în comunism, de la familia cu doi tați până la privatizarea a tot ce mișcă (d-aia aplicăm din nou – și nu oricum, ci cu entuziasm pro-european – rețete neoliberale falimentare, deși în Europa nimeni nu mai crede în ele).

Iar ideea asta fixă, care a înlocuit veșnicia, nu i-o mai scoți în veci din cap. Nu umblăm cu capra prin Europa (e drept, încă mai umblăm pe alocuri prin România, căci persistența rădăcinilor țărănești nu se manifestă doar în mod paradoxal); umblăm cu jos comunismul!

Autor: Alexandru Racu