joi, 25 februarie 2021

Ministrul Educației: oferirea de mărțișoare de 1 și 8 Martie, în școli nu este interzisă!


 Atât ministrul Sorin Cîmpeanu, cât și Ministerul Educației au ținut să precizeze în cursul zilei de miercuri că oferirea de mărțișoare de 1 și 8 Martie, în școli nu este interzisă. Totuși, Cîmpeanu îndeamnă la precauție, în special în situațiile în care se pot realiza aglomerări de elevi care să ofere mărțișoarele cadrelor didactice.

„De fiecare dată îndemnăm la prodență, din perspectiva oricărui tip de interacțiuni care pot facilita transmiterea virusului. Orice tip de interacțiune necesită prudență, inclusiv acest lucru.

Obiectele personale intră sub incidența lucrurilor interzise de a fi schimbate, dar a considera o floare obiect personal sau un mărțișor care face parte din patrimoniul cultural impaterial UNESCO nu poate fi încadrat nici ca obiect personal nici ca obiect de inventar.

E o exagerare, iar MEC nu susține exagerările. Pe de altă parte dacă cineva își închipuie că printr-o directivă a unei autorități MEC sau altă directivă poate împiedica oferirea unei flori, cred că e bine să mearcă la cursuri de anocare în realitate”, a explicat Cîmpeanu, pe B1 TV.

                                                                                                              C.L.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu