Baia Mare este un oraș cu o îndelungată tradiție în sport. Ne place să spunem asta și ne mândrim de fiecare dată când avem ocazia.
Fala unui oraș care iubește sportul de performanță
nu corespunde cu realitatea din teren. Trăim din amintiri și am ajuns să ne
lăudăm cu performanțele sportive obținute de băimărenii care evoluează prin
alte părți, căci infrastructura din orașul nostru se află sub orice critică.
Situația se repetă în fiecare an, promisiunile apar
și dispar, iar soluțiile se lasă așteptate.
Într-o intervenție pe lângă Ministerul Sportului,
Brian Cristian, deputatul USRPLUS de Maramureș, atrage atenția asupra unei
instituții publice care consumă prea multe resurse în comparație cu ceea ce
oferă: Complexul Sportiv Național Lascăr Pană.
“Prin 2018, s-a anunțat înființarea unui Complex Național
care ar fi trebuit să aducă investiții masive în bazele sportive din Baia Mare.
Trei ani mai târziu, Complexul Sportiv Național „Lascăr
Pană” a rămas la stadiul de procedură juridică. Altfel spus, promisiunea
dezvoltării unui centru național complex și performant a rămas doar pe hârtie.
Chiar dacă ideea de complex sportiv nu funcționează,
bazele fiind tot în paragină, CSN Baia Mare a cheltuit, anul trecut, peste 3
milioane de lei pentru salariile celor peste 60 de angajați. Venituri generate:
sub 1 milion de lei.”
Merită menționat și faptul că s-au făcut angajări și
detașări la Complexul Sportiv Lascăr Pană chiar și într-un an în care, în
întreaga țară, prioritățile erau altele. Așa au ajuns în cadrul instituției
consilieri și directori care au umflat nota de plată de la finalul fiecărei
luni.
De asemenea, deputatul Brian Cristian aduce în
discuție eficiența și profesionalismul conducerii centrului sportiv din Baia
Mare:
“Dacă tot a fost întreruptă activitatea sportivă în
2020, mi-ar plăcea să aflu că echipa de management a complexului a avut
suficient timp să trimită spre finanțare proiecte solide de dezvoltare.”
Mai jos, redăm câteva întrebări care necesită
răspunsuri urgente din partea ministrului Sportului și Tineretului, Eduard
Novak:
1. Care
este viitorul Complexului Sportiv Național Lascăr Pană din Baia Mare?
2. În ce
măsură aveți în vedere Complexul Sportiv Național din Baia Mare pentru
organizarea unor evenimente sportive naționale și internaționale în anii
următori?
3. Veți
accepta în continuare un management neperformant și administrarea defectuoasă a
patrimoniului?
4.
Considerați că este necesar un audit extern pentru analiza activității
CSN Lascăr Pană și a celor 60 de angajați în ultimii 2 ani de activitate?
5. O
analiză a modului în care s-au făcut angajările la momentul înființării CSN
este luată în considerare?
6. Care
sunt rapoartele de activitate a celor 60 de angajați din anul 2020?
7.
Activitatea sportivă a fost întreruptă, iar echipa de management a avut
ocazia de a se concentra pe munca de birou, pe pregătirea unor proiecte de dezvoltare
a centrului sportiv. V-au fost înaintate astfel de proiecte din partea CSN Baia
Mare?
“După cum vedeți, avem, cel puțin pe hârtie, un
centru sportiv, dar nu știm ce să facem cu el. Dacă performanța conducerii
Complexului Lascăr Pană nu este revizuită în timp util, ne putem aștepta ca
exodul sportivilor maramureșeni să devină o regulă în următorii ani. Mă aștept
ca noua conducere de la Ministerul Tineretului și Sportului să intervină cu
soluții concrete pentru a salva viitorul Complexului Sportiv Lascăr Pană.”,
declară, în încheiere, deputatul Brian Cristian.
USR PLUS MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu