petele de zăpadă de pe asfalt
sunt continente pe care nu le-am vizitat
locuri din inima ta în care n-am ajuns
bagaje care îmi cocoşează lobul creierului
însărcinat cu memorarea eşecurilor
la 42 de ani
sunt o femeie trecută
cu riduri săpate în peisajul oranj
al unui răsărit pe o plajă portugheză
ca zvonul unei crime săvârşite din laşitate
în miezul duios al unei poveşti de dragoste
sunt frunza putrezită
din care au mai rămas doar nervurile
prin ele curg regretele
unei vieţi trăite la nimereală
ca durerea de cap de a doua zi
a alcoolicului
care îşi cumpără încă o sticlă de vodcă
jurându-şi că e ultima
prin coşul pieptului îmi trec şenile
strivind flori de păpădie şi omizi grase
din care se scurge viaţa de un verde crud
sunt o bombă dezamorsată
cineva care ar fi putut fi
dar care nu a găsit niciodată
momentul potrivit
pentru a străluci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu