duminică, 28 februarie 2021

Peste 80 de amendamente au fost depuse la Legea Bugetului de către deputatul PSD Gabriel Zetea

 

Proiectul Legii Bugetului de Stat pe anul 2021 a fost transmis de către Guvern, marți, spre dezbatere şi aprobare în Parlament. Birourile permanente reunite au stabilit calendarul adoptării bugetului, astfel că până joi, 25 februarie 2021, la ora 10:00 au putut fi depuse amendamente la buget, urmând ca până sâmbătă, 27 februarie la ora 14:00 să aibă loc dezbaterea proiectului în comisiile de specialitate. Dezbaterea în plen este programată luni, 1 martie, iar marți, pe 2 martie, va fi dat votul în plenul reunit al Parlamentului. Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a lansat un nou apel către colegii parlamentarii de la PNL, USR și UDMR să nu voteze împotriva românilor.

”Am depus 83 de amendamente la Legea Bugetului de Stat pentru finanțarea proiectelor din peste 35 de unități administrativ-teritoriale din Maramureș. Amendamentele depuse urmăresc reabilitare și modernizare de străzi, realizarea de canalizări, introducerea gazului metan, cofinanțarea proiectelor pentru construcția de cămine culturale, reabilitarea sediilor unor primării, școli, licee și grădinițe, reabilitare de poduri, construcția de stații de tratare a apei. Unul dintre cele mai mari proiecte vizează construcția unei instalații de reciclare, exploatare și valorificare a deșeurilor menajere în municipiul Sighetu Marmației, valoarea proiectului fiind de 15.000.000 RON. Având în vedere criza gunoaielor din Sighet datorată sistemului integrat de gestionare a deșeurilor care nu răspunde necesităților, această investiție trebuie realizată de urgență. Un alt amendament depus la Legea Bugetului prevede finațarea variantei ocolitoare a centrului civic al orașului Borșa, județul Maramureș, în regim stradal, valoarea proiectului fiind de 39.200.000 RON. Am solicitat și finanțarea studiului de fezabilitate pentru drumul expres Baia Mare - Satu Mare (valoare 15.000.000 RON) și a SF-ului pentru drumul expres Baia Mare – Jibou (18.000.000 de RON). Am depus un amendament pentru reabilitarea Casei Tineretului din Baia Mare dar și finanțarea programului ”Testăm pentru sănătatea maramureșenilor”, dat fiind că județul nostru a intrat iar în scenariul roșu, fiind pe locul II la nivel național ca număr de infectări cu SARS-CoV-2. Sper ca parlamentarii de Maramureș să nu voteze politic ci să dea un vot pentru oameni, un vot pentru dezvoltarea județului nostru”, a declarat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

                                                                               PSD MM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu