Pe piața cărții din Ardeal a apărut o lucrare
interesantă dedicată francmasoneriei române. Autorii studiilor publicate,
într-o culegere compilată cu acribie și claritate științifică, nu spun dacă fac
parte din masonerie, dar din subsidiarul textului se poate observa o oarecare
simpatie față de masonerie și în special față de cea națională. Este vorba de
”Francmasoni si patrioti. Francmasoneria, idealul national si realizarea Marii
Uniri”, coordonatori Mircea Alexandru Birț și Tudor Sălăgean, apărută la
Editura clujeană Școala Ardeleană în anul 2020. Mai semnează articole Daniel
Hrenciuc, Gelu Neamțu, Mircea Vaida Voevod și Varga Attila. Culegerea de studii
este dedicată în memoria unor unor reputați istorici și intelectuali clujeni
(pe care i-am cunoscut) ca Ioan Chindriș, Tiberiu Graur, Aurel Olteanu, Vasile
Mureșan sau Mircea Țoca. Volumul de faţă reunește lucrările Simpozionului
organizat de Societatea „Simion Bărnuţiu” din Cluj‑Napoca
(Atelierul Simion Bărnuțiu numărul 6), cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la
înfiinţare (aprilie 1993) și a sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.
Simpozionul a fost dedicat lui Simion Bărnuţiu, ”cunoscut om politic, filosof,
pedagog, profesor, luptător neobosit pentru drepturile românilor, iniţiat în
francmasonerie, născut pe meleaguri sălăjene, care a contribuit la dezvoltarea
învăţământului universitar din Moldova până la moartea sa dramatică. Realizarea
idealurilor lui Simion Bărnuţiu, o naţiune română liberă într‑un
stat unitar s‑a
datorat și unor mari personalităţi ale României, unele dintre acestea fiind și
francmasoni”, scrie ”În loc de prefață” Mircea Alexandru Birț. Acesta este
destul de echlibrat în analiza masoneiri române în preajma primului război
mondial și în perioada conferințelor de pace de la Paris. Birț mai subliniază
că ”rolul francmasoneriei în declanșarea Primului Război Mondial, a elaborării
și finalizării tratatelor de pace este speculat și exacerbat, astfel că și în
zilele noastre ne întâlnim cu bine‑cunoscutul clișeu
„francmasonii și evreii sunt responsabili de pregătirea Primului Război
Mondial, de elaborarea Tratatelor de pace și, mai ales, de consecinţele lor”.
Cuprins cărții cuprinde articole excelente scrise
echilibrat într-un stil neutru, fără să se cadă într-o apologetică a masoneriei
și a empatiza cu forțe care ocultează realitățile obiective ale istoriei.
Dintre autorii și titlurile culegerii merită amintite: GELU NEAMŢU, A fost sau
nu Simion Bărnuţiu francmason la 1848? MIRCEA VAIDA-VOEVOD, Alexandru Vaida
Voevod. Masonul. Destin și istorie, TUDOR SĂLĂGEAN, Marele Orient al Franţei și
iniţierea membrilor delegaţiei României la Conferinţa de pace de la Paris
(1919). Ipoteze și certitudini, VARGA ATTILA, Conexiuni masonice
româno-maghiare după Marea Unire, DANIEL HRENCIUC, Familia Flondor și Bucovina
Istorică. Unele consideraţii, MIRCEA ALEXANDRU BIRŢ, Locatarii de la Ciucea și
francmasoneria: Ady Endre și Octavian Goga, MIRCEA ALEXANDRU BIRŢ, Traian
Moșoiu (1868-1932), MIRCEA ALEXANDRU BIRŢ, Moise Enescu (1879-1943). Din
studiile publicate cititorul află lucruri inedite și incitante. Un moment
central al masoneriei naționale este înscrierea grupului de politicieni
ardeleni în frunte cu Al. Vaida Voevod în lunile mai și iunie 1919 în loja
masonică a Marelui Orient. Pe 29 iulie 1919, Vaida Voevod, Caius Brediceanu,
|Mihai Șerban, Gheorghe Crișan, Traian Vuia și poetul muntean Ion Pillat intră
în loja pariziană ”Ernest Renan”, cu acordul premierului IC Brătianu, dar fără
să fie agreată ideea de conservatorul Iuliu Maniu, deși mai târziu voievodul de
la Bobâlna a lăsat să se înțeleagă că măcar Sfinxul de la Bădăcin știa de
intrarea în masonerie. Sigur intrarea în masonerie era cauționată de influența
pe care ardelenii trebuiau să o aibă printre masonii marilor puteri aflați la
conferința de pace de la Paris. Poate s-a supralicitat influența masoneriei la
trataive, dar fără îndoială aceasta era influentă. Echilibrul istoricului Tudor
Sălăgean și-a pus amprenta pe culgerea de aritcole.
Autorii sunt echilibrați în abordarea
istoriografică, evocând importanța masoneriei în tratate, dar nu definitorii.
Le-aș aminti autorilor rolul major jucat de Regina Maria, care prin relațiile
sale cu casa regală britanică reușește să întoarcă opinia aristocrației
conservatoare a Europei de partea cerințelor României pentru unirea cu
Transilvania, Bucovina și Basrabia. Același autor Birț vine cu o ecuație
echilibrată a rolului masoneriei la tratativele de pace: ”În ceea ce privește
apartenenţa la francmasonerie a unor personalităţi politice din România și a
impactului pe care l‑au avut la conferinţele de pace și la
tratatele semnate, lucrările încearcă să surprindă „contribuţia” masoneriei în
mod real, fără proiecţii subiective și ipoteze speculative. Personalităţile
prezentate nu erau masoni în timpul Primului Război Mondial, dar au devenit
ulterior, participând sub diferite forme la Marele Război, la realizarea Marii
Uniri. Un lucru este cert, personalităţile prezentate au câteva trăsături
definitorii: patriotismul ardent, atașamentul nedezminţit pentru valorile umaniste,
întreaga viaţă dedicată propășirii progresului societăţii și a omului.
Interesant este și faptul că, întâmplător sau nu, toţi sunt născuţi în Ardeal,
având un prestigiu profesional indubitabil, unii dintre ei fiind prieteni sau
chiar rude…” Personal nu cred că redactorul șef Marcel Huart de la ziarul ”Le
Temps”, care era un factotum al Marelui Orient, putea întoarce deciziile
complicate ale reprezentanțiilor marilor puteri. S-a dovedit mai târziu după
1930 când masoneria a fost atacată în Germania și Italia, Mircea Vaida-Voevod
s-a întors cu 180 de grade la fel ca și poetul mason Octavian Goga devenind
propagandiști fascinați de Mussolini sau chiar dictatorul german pînă în 1938.
Aici cred că trebuie să și vorbim despre un oportunism politic de moment,
despre un interes imediat personal coroborat cu cel național în anii 1918-1920,
pentru unii lideri români, care au încercat să se folosească de influența
majoră a masoneriei europene în epocă, dar când acesta a intrat într-un con de
umbră, datorită recrudescenței fascismului, aceștia au devenit paradoxal primii
și înflăcărații detractori ai acesteia. E de urmărit și frumoasa prietenie
dintre poeții Ady Endre și Octavian Goga, amândoi masoni, înainte de 1914,
prietenie care a dus la cumpărarea castelului Ciucea de la văduva poetului
maghiar de către Goga. Un fapt indedit este tinerețea masonică a ardeleanului
de lângă Brașov, generalul Traian Moșoiu, care din ofițer din garnizoanele
Vienei și Budapestei trece în Regatul României devenind căpitan, apoi colonel
și general în marele război și apoi eliberatorul și comandantul Budapestei.
Regele Ferdinand I a fost genial în numirea lui ca și comandant al Budapestei
eliberate de armata română în 1919, pentru că Traian Moșoiu a urmat cursurile
școlii militare de la Budapesta și cunoaștea capitala și limba maghiară.
Studiile sunt scrise într-un limbaj literar, clare și atractive cititorului,
iar faptul că nu răzbate factorul propagandistic este de apreciat și salutat. E
o carte care luminează sau iluminează o etapă a istoriei noastre foarte puțin
cunoscută, care a fost controlată la toate nivelurile de masoni patrioți.
Concluzia este de bun simț: deși masoneria era puternică în epocă, totuși
influența ei nu a fost covârșitoare în societate, cultură și politică așa cum
se crede în mod general de opinia publică. Din carte aflăm că Junimea lui
Maiorescu era în primul rând o organizație masonică apoi literară. E interesant
că lojile masonice din Vechiul Regat au avut nevoie după 1919 să implie
ardelenii în masonerie care aveau o mai mare deschidere la lojile engleze,
elvețiene sau italiene. Lupta pentru conferința de pace s-a dat și pe palierul
masonic, românii recuperând repede în fața masonilor maghiari și austrieci. În
perioada interbelică, Marea Lojă Națională abia în ani 1930 a fost recunoscută
în toate provinciile României Mari și pe plan extern, dar tardiv pentru că în
Europa masoneria era persecutată, iar după 1945 eliminată de URSS în țările
ocupate. Aș încheia excusul meu tot cu un citat din Birț: ”Adevărul istoric ne
arată că francmasoneria, deși prezentă, nu a avut un rol decisiv în acest
proces, constituind însă un mijloc de comunicare între părţile beligerante. Așa
cum am mai spus, francmasoneria s‑a aflat în taberele
opuse, înregistrând victime pentru apărarea unor cauze naţionale, străine de
cele promovate de către fraternitatea universală.” Până la urmă interesul
național sau de moment a dinamitat frățietatea masonică în marele război și
perioada interbelică. Idealul masonic de frățietate s-a dovedit utopic și nu a
putut opri al doilea război mondial și apoi instaurarea comunismului. Foștii
frați se certau pe bani, putere și influență în debutul celui de-al doilea
război mondial.
Ionuț Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu