Consiliul Județean a început de astăzi livrarea celor 2225 de ghiozdane echipate pentru elevii claselor pregătitoare din Maramureș.
Prin proiectul ”Primul Ghiozdan”, Consiliul Județean în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș oferă elevilor înscriși în clasele pregătitoare în anul școlar 2021-2022 ghiozdane echipate cu rechizitele necesare.
Proiectul, în valoare de 160.000 de lei, este realizat cu scopul de a încuraja educația și de a lupta împotriva abandonului școlar în Maramureș.
”Accesul la educație este foarte important în formarea fiecărei generații, iar prin realizarea acestui proiect venim în sprijinul elevilor maramureșeni care în această toamnă încep primul an școlar.”, a declarat Ionel Bogdan, președintele administrației județene.
CJ MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu