Semnal editorial; autor Vasile Bele

 

DUMITRU BUȚOI

DUMNEZEU S-A SUPĂRAT PE NOI

 

„Bate vântu-a pandemie

și-n Nordul sufletului meu

cetatea mea de dor suspină

și-n toată țara e haos și e mare jale

la patru ani alegem grâul de nechină

și ce-am făcut, am rămas cu pleava

murim anticipat, murim cu zile

nu mai sunt paturi prin spitale

că fluturii cu aripi înstelate

ca hoții noaptea au devastat Suceava

și farmaciile sunt goale

nu mai găsești nici spirt și nici pastile.

Și moartea umblă în pijamale și halate".

 

DUMITRU BUȚOI

DUMNEZEU S-A SUPĂRAT PE NOI

#Poeme antivirus

(semnal editorial; autor Vasile Bele)

 

Prin amabilitatea și dăruirea bunului prieten de la Timișoara, Dumitru Buțoi, am primit de ceva vreme, acest volum, apărut la Editura Waldpress, Timișoara, 2020, ISBN 978-606-614-284-7, 84 p., cu „dedicație și iscălitura" autorului. Mulțumesc bun prieten pentru acest prețios dar livresc, dar și pentru revistele care au mai fost în colet și despre care am mai scris, zilele trecute un semnal editorial.

Acest semnal editorial, (al revistelor), „Luceafărul de Vest" și „Vip seniorii", va fi inclus în proiectul nostru literar, Antologii de texte. Recenzii de cărți personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba, volumul VI, care în prezent este la tipar. Așteptăm apariția acestui volum cu nerăbdare.

Anticipăm că acest semnal editorial al volumului: Dumnezeu s-a supărat pe noi, (pe care îl semnalez în această clipă), să apară în același proiect literar, dar în volumul VII. Rostim doar Doamne ajută, să fie precum gândim și anticipăm. Toate cu voia lui Dumnezeu...

Volumul are un cuvânt de întâmpinare sau un argument-prefață, semnat de către autor, numit Gânduri din arest la domiciliu. Sigur bănuiți de ce sau de unde se trage acest argument! Clar, de la starea epidemiologică în care încă suntem prinși, nu doar la nivel național, ci chiar mondial. Ce poți zice? Nimic! Ce poți face? Tot așa - nimic! Am făcut, conform sloganului iohanist „stați în casă!", „spălați-vă pe mâini!"... și câte alte asemenea nu au mai circulat.

Acest volum este o „explozie" de nervi împotriva acestei perioade pe care o traversăm, iar prin mijloacele media suntem „intoxicați" cu fel de fel de baliverne, doar ca să le meargă bine unora. Ce am făcut în această perioadă? Se știe foarte bine - am stat în casă și încă mai stăm, am purtat mască și încă mai purtăm, ne-am spălat pe mâini și încă ne mai spălăm, am înjurat (ups, unii!) și încă mai înjură (eu, sigur, da!), am completat declarație pe proprie răspundere unde călătorim sau de ce am ieșit din casă... pe asta n-o mai completăm. Deocamdată!

Asta este realitatea ultimilor doi ani din viața noastră. Fiecare a avut motive de refulare, de explozie și de nervi în felul său. Dar asta este o altă poveste. Aici am amintit contextul în care s-a „născut" acest volum de versuri, pentru că poetul chiar dacă a stat în casă, nu a stat degeaba. Nu-i așa nenea Dumitru Buțoi? Poetul, a scris. Poetul și-a descărcat sufletul. S-a eliberat prin poezie. Vreți un exemplu? Iată-l:

,,Trăim un timp fără timp

Suntem prizonierii

Nopților polare

și-ncătușați

cum e vocala în cuvânt

urcăm pe un Olimp

de lacrimă și sare

Suntem plantația de sclavi

Ce crește

Cum liniștea-n mormânt

Suntem vânați și vânători",

poezia „Suntem plantația de sclavi", (p. 10).

Autorul în cuvântul Domniei Sale, Gânduri din arest la domiciliu, (p. 7-8), face următoarele mărturisiri:

„Covid 19, un virus necunoscut pentru omenire și aproape letal, ne-a prins nepregătiți dar nu numai pe noi, am văzut, chiar țari mult mai dezvoltate și importante în contextul mondial.

(...)

Bunăoară (...) am învățat ceva, dar nu am înțeles prea mult din stările prin care m-au trecut virusații, limitându-mi dreptul la viață doar la două ore, la credință, la sănătate, iubire de semeni și cultură, hrana mea spirituală de fiecare zi".

Mărturie, clară, este întregul volum de versuri. Acum, aici, am să numesc drept exemple, doar câteva poeme:

- Nimeni nu mai iubește pe nimeni:

„Privește iubito pe zare

și spune-mi,

dacă știi, în lume ce se-ntâmplă?

Nu vezi,

Dumnezeu s-a supărat!", (p. 11);

- Și pasărea măiastră plânge:

„Plânge pământul de-atâta ură și patimi

Plânge istoria de-atâta lupte fraticide

și înfrângeri.

La poarta cimitirului mama plânge fără lacrimi

Se risipesc pe zare popoarele de îngeri", (p. 24);

- Planeta e-n derivă:

„Planeta e-n derivă,

e-ntr-un prelung suspans

și-n somnul meu aud

cum plânge mama și suspină

și moartea îmi bate la fereastră

mă invită la ultimul dans

suntem prizonierii

unui timp de lașitate și minciună", (p. 35);

- Plâng icoanele în biserici:

„Iisus Hristos e tot mai singur și trist

Cum a fost și-atunci când păgânii

pe cruce l-au răstignit

și eu sunt azi privit precum un anticrist

și-ascult la virusați la toti nebunii

stai mă în casă

și-aprinde lumânarea de la focul de chibrit

cui îi mai pasă", (p. 43);

- Strada versului este pustie:

„

(va urma)