Printr-o întâmplare fericită, am intrat în posesia volumului de poezii „Drumul spre tine”, editura „Pim” Iaşi, un volum cu poezii de dragoste, dedicate de către autoarea Limona Rusu (foto1) soţului ei, Narcis.
Chiar de la început remarci la suceveanca Limona Rusu un suflet de romantică întârziată, o optimistă şi mereu îndrăgostită de persoana iubită, de prietenii de condei, de tot ceea ce ne înconjoară (mai puţin anotimpul toamna care poate însemna şi un moment de veştejire a inimii), o persoană care iubeşte clipa dar aspiră şi la dragostea absolută, iar în acest sens nu se sfieşte să apeleze la mila şi puterea lui Dumnezeu.
Titlul volumului este dat de poezia „Drumul spre tine”, din care aflăm că: „...Drumul spre tine e pavat cu flori cântătoare prin lumea ce ne alungă/din visul nostru crescut pe muguri albi dăruitori de lumină/sufletul nostru pictează cerul cu înfloriri vălurite de soartă/căutăm malurile dragostei prin tăcerile îmbrăţişând răsăritul de aripi”.
De altfel, tema iubirii, a dragostei pentru iubit o întâlnim şi în alte poezii, cum ar fi: „Tu” – „Tu eşti oaza mea de linişte semănând maci roşii ademenitori/pe drumul pietruit cu tăceri nisipoase cutreierând cetăţi de nesomn/ochii tăi albaştri vântură prin lume petale de lună respirând dezmierdări/tu-mi alungi întristările aşezate pe nelinişti dăltuite de stele risipind renunţări./Tu eşti lumea mea picturală cu smaralde plimbându-şi strălucirea printre suflete oarbe/dansând valsul trupurilor noastre înflorate de dragostea de leac/ţinem în palmele visătoare universul nopţilor/născute din doruri sărutate de ploi aspre/ceasornicul tânguieşte secundele lăcrimate de spaime/şi visuri odihnindu-se în lumina sfinţită din noi”; „Tu, iubire” – „...Tu iubire îmi încercuieşti viaţa în culorile curcubeului/îmi veghezi zalele crescute pe muguri de fluturi/zburând nestingheriţi către paradisul dăruirii/eşti cămaşa de vise purtând flori de nu mă uita/sărutând universul cu lacrima vinii”; „Te-am rodit” – „Te-am rodit iubire din prima clipă când scâncetul triumfător/a venit spre lumină ca un drept câştigat prea devreme/te-am rodit iubire în tinereţea adunând seminţe de înalt/ofrandă a trandafirilor neliniştiţi dezmierdând chipuri şi iele”; „Sufletul meu” – „...sufletul meu cântă miracolul vieţii fermecat de veşnicia/pletelor dragostei înflorind trecerea noastră cu zborul de fluturi.”; „Mi-e dor” – „Mi-e dor de clipele zburdalnice mişcând iubirea înveşnicită-n aripi de soare/de chipurile dragi cu ochii deschişi în zborul de fluturi...”; „Să mă mângâi” – „...să-mi fii balsam în căutarea lumii astrale./Să mă mângâi când vitraliile sufletului sunt sătule de trenurile fără gări/când speranţele uscate alungă meschine ruinări/să mă mângâi când dansăm amânarea clipei fatidice/să rupi bucăţi din inima ta zâmbitoare fără vreo explicaţie şi fără motive”.
Regretatul poet şi critic Ion Roşioru, în prefaţa volumului despre care fac vorbire, afirma despre poezia Limonei Rusu: „Este o poezie a rouralului, a auroralului, a zâmbetului, a imaculatului, a luminii astrale, a miresmelor rare, a zborului neostoit, a setei de absolut, a floralului şi a sevelor dezlănţuite într-o cromatică violentă precum cea a expresioniştilor. Ea îşi etelează necontenit şi parcă programatic această nevoie organică de a se integra pozitiv în firea care o înconjoară”.
Desigur că universul poetic al Limonei Rusu este vast, temele şi motivele întâlnite sunt diverse, printre care, pe lângă cel al iubirii, putem aminti: trecerea timpului, a raportul cu Divinitatea, condiţia creatorului şi al creaţiei, a aspiraţiei spre ideal, a floralului (frunze, maci, flori de cireş), motivul dansului, motive terestre şi cromatice, etc
N-aş putea să nu amintesc şi de poeziile închinate toamnei, în care întâlnim un discurs liric absolut nostalgic, chiar dacă poeziile acestea exprimă îndoială, neîncredere, melancolie, exprimă clipe de slăbiciune, te duce cu gândul la existenţa noastră efemeră, mi se par cele mai reuşite. Exemplific: „Mai cade” – „Mai cade o frunză în toamna uitată pe pleoapele mele/prin nopţile târzii mai caut sufletele calde plecate în alte priviri/pe buze îmi stau cuvintele pline de aşteptări ruginii/sunt doar o umbră fragilă sculptată în lumina durerii”; „Scrise” – „Mă duc să culeg toamna şi să o arunc în neant/să răscolesc focul perpetuu din inima-mi ca o rană aflată-n lumină/să mă scutur de dureri şi de pământul zămislind seminţele tulburate/de cocorii plecaţi spre ceruri mai calde desfătând/tărâmurile visate de ploile mele”; „Prin frunze arse” – „...În toamna ce-şi vântură rochia înflorată cu ruguri/aprinzând în văzduh ceruri noi îndoliate de umbletul/prin nopţile durute de caznele în căutarea absolutului/petrecem drama trecerii noastre sfinţind piatra/cunoaşterii mistuită de însingurări aspre”; „Să mă mângâi” – „Să mă mângâi când toamna nu vreau să o culeg/umblând prin asfinţitul meşteşugind umbre amare/să mă mângâi când număr plecările venite prea curând/să-mi fii balsam în căutarea luminii astrale”; „Mai cade o frunză” – „...Mai cade o frunză amintind de despărţirile durute/umbrind mersul sufletului pe o rană a nimănui/mă scutur de seminţele fără fruct flămânzind ploile cugetului/mai cade o frunză adormind pe glezna mea/aşteptând dăruirea fără condiţii”.
Dorindu-i succes pe această cale atât de spinoasă şi de grea a poeziei, voi spicui despre Domnia sa din poemul „Sunt”: „Sunt roua din florile purtând îngeri albi”...Sunt mireasa eternă dansând un tango tandru în ochiul rece al lumii”...”adulmec nimicul prelins prin lumea tristă/ de răzbunătoarea Eris şi fug în primăvara născătoare/de daruri a ochilor tăi albaştri iluminându-mi/zâmbetul de cadră îmbrăcată în zodia sufletului”.
Gelu DRAGOŞ, U.Z.P.R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu