joi, 27 ianuarie 2022

Cuvântul editorului la volumul "Paula, împlinire târzie", Editura "Globart Universum" Montreal, Canada


"Paula, împlinire târzie'' este cel de-al treilea volum din colecția "Dragostea, arză-o-ar focul!” ediția  a 2-a corectată și  adăugită,  Editura Globart Universum 2022, Montreal, Canada.

       Pornind de la titlul romanului ne întrebăm care o fi semnificația acestuia și ce înseamnă în viziunea  autoarei Mara Popescu-Vasilca?

       Trecând pe drumul întortocheat al  vieții de la momentul  nașterii și până la moarte, omul  își caută fericirea și împlinirea.Nevoia absolută de a fi fericit și a se simți  împlinit se manifestă  în mai multe feluri și pe mai multe planuri în funcție de perioada în care se află. Dacă la o vârstă foarte  fragedă un copil este fericit doar auzind glasul mamei, apoi prezența prietenilor de joacă, cu cât avansează în vârstă  fericirea primește noi valențe, nevoile sale cresc  și standardele cresc  iar fericirea și împlinirea par  tot mai greu de atins. Acestea cresc direct  proporțional cu  dezvoltarea personală iar împlinirea fiecărei persoane depinde de o multitudine de factori ,așteptări,vise, standarde, speranțe, modele, dar și de educație, mediul, caracter și mod de viață.

Acțiunea  romanului ''Paula împlinire târzie''  începe în România și ne plimbă într-un survol  prin  viețile personajelor care o însoțesc pe Paula, personajul principal,  aterizând  în final  pe continentul american după  o escală de  câțiva ani în Italia.

      Viața Paulei  cu  dorințe și  speranțe, cu reușite și nereușite este parte din viața fiecăruia  presărată cu evenimente, trăiri și  emoții  în care se vor regăsi mulți dintre cititori. O lectură ușoară și interesantă care te ține ancorat în firul poveștii scrise cu profesionalism și talent narativ ce posedă  o capacitate extraordinară  de captare a interesului cititorului.

       Pe parcursul lecturii  suntem însoțiți de o bucurie intrinsecă, o fericire de a trăi  imprimată în filele romanului care printr-un miraj  chiar și în cele mai triste pasaje vede luminița de la capătul tunelului,  și renaște prin  iubirea de viață, autosugestie și prin puterea credinței.

      Viața și povestea Paulei sunt atât de reale încât eșecurile, supărările și gustul lacrimilor va fi gustat și de cititori. Scriitoarea însă îi răsplătește  prin plimbări în locuri minunate, vizitând Italia cu bucuria unui turist

      Omul este creat din sentimente și emoții iar uneori ea, dragostea, apare când ne așteptăm mai puțin, fără să o cerem, chiar la momentul  nepotrivit. Atunci suntem puși  în fața alegerii de a ne înfrânge ori  inima, ori conștiința. Iată că am dezlegat și înțelesul titlului colecției   ''Dragostea  arză-o-ar focul'' care se explică, căci în  contextul prezentat mai sus  orice ai alege tot nefericit ești în final.

     Pasajele de dragoste și  scenele de amor  sunt însoțite de gust, miros  culoare și romantism, asortat cu versuri, care te fac să participi cu pasiune și să îți dorești  o poveste cu happy end.

     Dar nu toate poveștile de iubire intensă și pasională  se termină cu  happy end. Uneori omul își caută menirea, fericirea,  rolul și sensul vieții sale întreaga viață fără a fi  pe deplin mulțumit dar trăiește bucurându-se căutând prin tolba cu amintirile pe care  le derulează în memorie și  dacă stă să analizeze, învață  din lecțiile primite pe parcursul vieții căci fiecare  experiență  trăită aduce cu ea și o lecție de viață.

    Fiecare  nouă zi este dreptul  nostru  la fericire! Viața ne oferă daruri neașteptate și uneori primim de la soartă prin puterea divinității ceea ce am cerut,  chiar  atunci când nici nu mai așteptăm și când  considerăm că este  prea târziu ca să mai  fim fericiți căci nu mai credeam că o să se întâmple.

    În  calendarul vieții noastre  avem o singură dată, când venim pe lume, nu există o dată a  fericirii și nu știm  dacă fericirea noastră este la început sau la sfârșit .

   Titlul însă ne spune că în cazul Paulei  este  o ''împlinire târzie'' Vă invit așadar  dragi cititori    pășiți în universul seducător al scrierilor Marei Popescu-Vasilca  și să  descoperiți  misterul romanului ''Paula împlinire târzie''

 

                          Johnny Ciatlos-Deak

Membru al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România

Senior Editor  Globart Universum Publishing House, Canada

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu