A plecat prea devreme, lăsând în urmă amintiri, tristeți şi durere...

 

Azi trebuia să-i spunem La mulți ani, de Ziua Învățătorului! Și o spunem, dar cu noduri în gât. Mi-e greu să aștern în cuvinte condoleanțele!

Gândurile îmi scotocesc prin cufărul cu amintiri, ochii înlăcrimați printre fotografii din care îmi zâmbește un om drag, care azi e praf de stele.... A ales să sărbătorească cu îngerii. Sufletul ei amintea mereu de îngeri. Privirea ei blândă îmi spune, negreșit, că este printre ei și, cândva, dacă voi reuși să ajung la “înălțimea umană” similară cu a Domniei Sale, ne vom întâlni!

O să înghesui amintirile într-o cămăruță din memorie...și sper că voi uita că nu mai este în acest plan. Dar sentimentele te găsesc în multe momente de slăbiciune....nu poți vorbi despre suferință deschis, numai după ce trece...lumea noastră nu e cu nimic mai durabilă decât un val al oceanului.. și toate durerile și bucuriile trăite, se vor împrăștia la mal...totul se dizolvă în timp. E mai bine să nu ne întrebăm de ce avem parte de bucurii sau de tristeți. Să acceptăm și să mergem mai departe. Nu prea ne mai alegem viețile, după ce am ales Pământul. Cred că ele ne aleg.

Pentru mine, doamna Rujița Naghi, rămâne “izvorul viu” al unei vieți deloc ușoare, cu multe “cărări întortocheate”, în care și-a îndeplinit misiunea pe toate palierele vieții. A condus zeci de generații spre ținta succesului. După patru decenii, în care a pus umărul în a presta serviciul imens societății, de a-i asigura viitorul, avea încă puterea să se arunce în “văpaie” și a spune: Da, când era solicitată să fie în fața clasei. A avut mereu ceva de spus și de dăruit copiilor și lumii. Ca și alți dascăli înnobilează timpul, societatea și locul acesta. A fost mereu conștientă că a fost investită cu obligațiile unui ghid, în drumul prin hățișurile lui “trebuie” și ale complicațiilor ce răsar din aplicarea socială a binelui și a răului. Personalitatea doamnei învățătoare s-a concretizat în dezvoltarea sa multilaterală și armonioasă, în integritatea sa plenară în universul cunoașterii, în competența sa pedagogică teoretică și practică, în fizionomia sa morală, în comportarea sa în familie și societate, în respectarea legilor simple de civilizație, în farmecul politeții și a bunei cuviințe. A știut să pătrundă esența valorilor umane și să se integreze plenar în exigențele societății.

Am avut bucuria să muncesc alături de doamna Rujița, mulți și frumoși ani. M-au impresionat încă de la început, nouă fiind în școală în calitate de dascăl, multe virtuți umane: seninătate și coeziune interioară, noblețe și modestie, generozitate și discreție iar peste toate acestea, o imensă iubire de oameni. Lecția umană a doamnei învățătoare este cea a unui om care a îmblânzit cu grație timpul și a rămas tânără în spirit și gest. Poate că secretul rezidă în a fi mereu “întru”, cu devoțiune, integritate și disciplină. Încă mă străduiesc să-i urmez exemplu, deși nu mai sunt la catedră, să aduc, cum pot și unde pot, bucuria de “a fi” , cu plăcere nedisimulată, în această lume. Același soare, în lume, oricând, răsare pentru unii, iar pentru alții apune. Nu ne rămâne decât să adunăm în inimă, frumusețea apusului și explozia nesfârșită a răsăritului. Dar azi parcă, soarele și-a pierdut puțin din căldura razelor sale, sau poate noi, cei care am iubit-o și am respectat-o, purtăm doliul întunericului ce rămâne în urma doamnei Rujița.

A plecat prea devreme, lăsând în urmă amintiri, tristeți şi durere. Fie ca bunul Dumnezeu s-o țină în lumină! Condoleanțe familiei!

Prof. înv. primar Emilia POP