marți, 11 iunie 2024

Semnal editorial - Apariție editorială, „cu greutate”… și la propriu, și la figurat!

 



1001 CUGETĂRI. VOL. XII – ANTOLOGII

(autori pr. Ilie Bucur Sărmășanul & prof. Olimpia Mureșan)

 

 

Motto:

Nu harul lui Pavel îl râvnesc eu,

Nici iertarea lui Petru o caut.

Ci așa cum ai vorbit tâlharilor de pe cruce,

Așa ajută-mi, Doamne”.

(epitaf Nicolaus Copernic)

 

Încă o izbândă literară, valoroasă! Felicitări, autorilor - pr. Ilie Bucur Sărmășanul și prof. Olimpia Mureșan, pentru această reușită. Este vorba despre volumul, „1001 Cugetări, Vol. XII, Antologii”, apărut la Editura Proema, Baia Mare, 2023, ISBN 978-606-036-044-5, 704 p., cu un „Cuvânt al autorului”, semnat de fiecare. Am avut bucuria să intru în posesia acestui volum, foarte recent, și, așa cum îmi place să subliniez, l-am primit cu „dedicație și iscălitură”, de la autoarea Olimpia Mureșan.

Volumul conține „Picuri de înțelepciune”, după cum ne mărturisesc autorii acestuia și, din punctul meu de vedere, este foarte valoros și pretențios, în spatele acestei realizări literare, cu siguranță, sunt multe ore de muncă, sacrificiu, cercetare, studiu. Aflat la cel de-al XII, volum, va trebui să vă mărturisesc, faptul că, fiecare din celelalte volume, sunt la fel de consistente și de valoroase. Am bucuria, ca în biblioteca personală să mai am doua, volume, deși, credeți-mă, ar fi interesant să am întreaga colecție. Dar, mă mulțumesc, și cu atât, fiind convins că vor mai urma astfel de fapte literare și-atunci nu voi rata ocazia de a le achiziționa, tocmai pentru reîntregirea colecției.

Aceste 1001 cugetări din vol. XII, se doresc a fi un tablou de legi ale vieții, care să ne dirijeze viața spre scopul suprem al omului creștin: binele, fericirea și mântuirea sufletului. Dumnezeu și-a făcut datoria pentru ca omul să ajungă la aceste deziterate; mai rămâne ,,partrea” omului, de a se întâlni prin resoectarea legilor cu... Dumnezeu Creatorul. De fapt, în căutările mele au stat la bază 4 elemente definitorii: DUMNEZEU, PATRIA, OMUL și FERICIREA LUI. Din păcate, omul, supus războiului cu Beelzebut, nu reușește întotdeauna să urce pe scara sacrului care duce spre cer. Această carte ne ajută pe toți să urcăm pe scara adevăratei cunoașteri și este un medicament sufletesc și trupesc dacă o citim cu atenție, inima curată și... printre rânduri”, ne mărturisește pr. Ilie Bucur Sărmășanul (preot ortodox român, membru LSR și UZPR Mureș).

Rodnică activitate literară, (ba chiar aș putea zice impresionantă), a ambilor autori, dar și curajul unui astfel de demers literar este de apreciat.

Volumul este, un adevărat „cod de conduită”, morală, creștină, foarte frumos conturat, încât, vorba autorului, este „medicament sufletesc și trupesc”, pentru cei care se vor apropia și vor citi. Găsim sintagme și trilogisme foarte frumos susținute și așezate între coperțile volumului: am să amintesc, doar câteva: „filosofi, filosofie și... înțelepciune”, „prima Duminică din Postul Mare”, „aviatorul, doctorul și... trusa de prim ajutor”, „inginerul, filosoful și... împăratul”, „academicianul, poetul și... regele”, „actorul, preotul și... Creatorul”, „actorul, iubirea și... indianul”, „cântăreața, greșeala și... alegerea”, „haiducul, poetul și... Codul lui Dumnezeu”, „preotul, cărțile și... bătrânii”, „istoricul, audiența și... Dumnezeu”, „cardinalul, împăratul și... mândria”, „artista, respectul și... disciplina”, „profesoara, moralistul și... suferința”, „baritonul, creștinul și... bing-bang-ul”, „comediantul, Sfântul și... pământul”, sunt doar câteva referințe, din cuprinsul acestei cărți.

Voi continua cu „comediantul, psihologul și... scriitorul”, „ciobanul, scriitorul și... califul”, „cântărețul, dirijorul și... omul fericit”, „medicul, preotul și... bogatul”, „președintele, Patria și... lacomul”, „Episcopul, scriitoarea și... gânditorul”, „sfântul, geniul și... preotul”. Și, mă opresc! Dar, voi continua. Tot în acest volum sunt cuprinse zilele din „Săptămâna Patimilor lui Hristos”: (luni, marți, miercuri, joi), vineri deja este dedicată „Patimilor Domnului... Hristos”, culminând, cu „Învierea Domnului” și prima sărbătoare de după... „Izvorul... Tămăduirii” și „Toma... îndoielnicul”.

„Martirul, profetul și... lumea”, „patriotul, Cârmuitorul și... muzica”, „Istoricul, președintele și... sfântul”, „cultura, patriotul și... preeria”, „actorul, statul și... magii”, „gazetarul, războiul și... orbul”, „cercetătorul, poporul și... războiul”, „educația, domnitorul și... zgârcitul”, „romanciera, banii și... deznădejdea”, „dramaturgul, legea și... tatăl”, „geograful, păcatul și... tunul”, „poetul, poporul și... moara”, sunt alte câteva referințe despre care veți putea citi.

Sursele bibliografice consultate sunt diverse și diversificate, începând de la autori români Nichita Stănescu, Dinu Săraru, Nicolae Iorga, Mircea Vulcănescu, Alexandru Vlahuță, Maria Filipoiu, Iuliu Hossu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Tiberiu Ceia, Petrache Lupu, Ileana Sărăroiu, Florica Ungur, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Valeriu Gafencu, - sunt doar câteva referințe dar vă asigur că lista este imensă - rețineți - imensă.

Continui cu câteva referințe bibliografice din literatura universală - La Bruyere (moralist francez), Honore de Balzac (romancier, critic literar, scriitor francez), Cezar Bolliac (poet, publicist, om politic), Charles Chaplin (actor, comediant englez), Isaac Newton (matematician, fizician, teolog, alchimist, autor, filosof englez) - și, iar, mă văd obligat să folosesc aceeași sintagmă - lista este imensă - o dovadă clară, concretă, că în spatele acestei reușite literare sunt foarte multe ore de studiu, de cercetare și selectare, de citit sau de căutare, încât mă întreb, chiar și retoric, fără a greși, cu riscul de a cădea în desuet, cum au făcut față, autorii? Selectarea materialelor, mii de titluri de carte și autori.

Arsenie Boca (preot arhimandrit, stareț de mănăstire, pictor), dr. Pop Irineu (arhiepiscop de Alba Iulia, cărturar, scriitor bisericesc), Dumitru Stăniloaie (academician, profesor doctor, preot, teolog, dogmatist, traducător, scriitor), pr. dr. Daniel Camară (preot iconom stavrofor, paroh, doctor în Teologie, ctitor de biserici, formator de cor), Ilie Cleopa (preot arhimandrit și stareț al Mănăstirii Sihăstria-Neamț), alături de Simona Halep, Nadia Comăneci, Ion Țiriac, Mihaela Tatu sau Nicolae Ceaușescu - sunt alte nume cunoscute și recunoscute, spre care au făcut aplecare autorii în munca de cercetare.

Aș vrea să închei, semnalarea editorială, oarecum, păstrându-mi stilul, așa cum obișnuiesc, mai nou, (și-mi place!), dând autorilor ce li se cuvine, chiar dacă, am fost foarte sărac în laude - deși o merită, fiecare în parte, „cu vârf și îndesat!”.

Voi finaliza cu un citat, (al 994-lea picur de înțelepciune, p. 689!), care a fost clasificat făcând parte din trilogia „răul, ascultarea și... teama”, „Celui ce se teme de Domnul bine îi va fi; întru cele mai de pe urmă și în ziua sfârșitului său va afla har. Temerea de Domnul este dar de le Dumnezeu și îndreaptă pe om pe căile iubirii. Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu și cu cei credincioși ea se formează odată în sânul mamei. Rădăcina înțelepciunii este a se teme de Domnul, iar ramurile ei, lungime de zile. cununa înțelepciunii este temerea de Domnul, care odrăslește pace și sănătate nevătămată. În visteriile înțelepciunii sunt pildele științei; celui păcătos îi este urâtă temerea de Dumnezeu. Poftești înțelepciune? Ține poruncile și Domnul îți va da-o ție”, din „Înțelepciunile lui Isus Sirah, cap. 1.

Felicit această apariție editorială, și o recomand!

Mulțumesc, prof. Olimpia Mureșan și pr. Ilie Bucur Sărmășanul pentru bucuria acestui dar, din care cu siguranță, am foarte multe de învățat. Deci, las scrierea și mă apuc de citit, pentru că merită! Mulțumesc, Doamne, pentru această binecuvântare!

 

P.S. PICUR DE ÎNȚELEPCIUNE – 461, p. 308

Din secțiunea „Aproapele, Dumnezeu și… Națiunea”.

            În fața lui Dumnezeu te pierzi pe tine, dar te regăsești întru El, așa cum nu te-ai cunoscut niciodată, dar cum poate că dorit întotdeauna. În fața lui Iisus revii la firea ta adevărată, și aici te aduce iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Altfel iubește Dumnezeu, de cum iubește omul. Omul amestecă iubirea cu plăcerea, și asta-i decăderea lui. Dumnezeu te ridică deasupra ta, te crește la mărimi sufletești nebănuite, până prinzi, între oameni fiind, asemănarea dumnezeiască”.

 

Arsenia Boca (1910 - 1989)

Preot duhovnic și mărturisitor, scriitor, pictor

Stareț de mănăstire, numit și „Sfântul Ardealului”

 

 Vasile Bele - UZPR

 

 


 

Un comentariu: