duminică, 20 octombrie 2024

Alexandru Racu: “Constat doar că nu se mai spune nimic despre voința UE de a primi Moldova în UE”

Eu văd că toată lumea bună spune că Moldova trebuie să își afirme voința de apartenență la UE. Nu contest. Constat doar că nu se mai spune nimic despre voința UE de a primi Moldova în UE. Impresia cu care rămâi citind postările despre acest subiect e aceea că “nădejdea e numai la noi”. Că apartenența la UE depinde doar de moldoveni. Că e suficient ca ei să spună că vor în UE pentru a fi în UE.

Dar am impresia că e doar o impresie. Și că am mai văzut filmul acesta. Și Ucraina a trecut aderarea la NATO în Constituție, după Euromaidan, în aplauzele tefelimii occidentale, iar ce a urmat se știe. În loc să intre sub umbrela NATO, s-a transformat în teatru de război.

Așadar, în loc să aud îndemnuri la luptă cu Putin, aș vrea să aflu în schimb cum răspunde UE la un eventual DA al moldovenilor, ce garanții oferă acestei țări mici, care are deja relații foarte strânse cu România, și care, spre deosebire de Ucraina, ar putea să fie lesne integrată în regim de urgență, cu costuri foarte mici, dacă există voință politică. Dar există?

Și aș mai vrea să purtăm o discuție foarte serioasă despre ce anume înseamnă UE (sau poate doar promisiunea că moldovenii vor fi primiți în UE) fără NATO sau fără unirea cu România, dacă asta este realmente o binecuvântare sau mai degrabă o agravare a unei vulnerabilități ce riscă să se transforme în blestem. Că de occidentali care urlă, inclusiv prin trompetele lor intelectual-oengistice din teritoriu, “înainte!”, și care postează clipuri motivaționale cu sute de mii de luminițe ca după aia să te lase cu ochii în soare și cu țara în ruină m-am cam săturat.

Ce vor moldovenii vom afla mâine. Nu cunosc foarte bine situația de acolo, dar bănuiesc că vor vota DA. În schimb, nimeni nu mai discută despre ce vor statele europene care ar trebui să accepte în unanimitate aderarea Moldovei la UE pentru ca Moldova să intre în UE. Există acest consens în UE? Iar dacă răspunsul e nu, la fel ca în cazul Ucrainei, atunci care sunt beneficiile practice ale referendumului? Am înțeles, e frumos să ne batem cu pumnul în piept, că suntem români și europeni. Dar ce înseamnă asta întâi de toate pentru securitatea statului moldovean? Că de la securitate pornește totul.

Și aș vrea să aud argumente raționale. Nu declarații patriotice și acuzații trădare. Altfel, e limpede ca bună ziua că scenariul ideal e acela în care Moldova intră cât mai repede și în UE, și sub umbrela NATO, indiferent dacă se unește cu România sau nu. Nu e deloc clar în ce măsură contribuie acest referendum la realizarea efectivă a acestui obiectiv, dacă nu cumva e doar o frecție la un picior de lemn sau poate chiar ceva mai rău.

Autor: Alexandru Racu 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu