Se despletește lunca în zodia toamnei.
Pe curcubeu curg bobițe de brumă,
iar marțieni cu flori de liliac în gură,
spre toamna bătrâneții mă îndrumă.
Se lăfăie adânc tristețile prin mine.
Plec de la sânul mamei prin brațe de tată
și, prin pânza lacrimilor crude se cuvine,
să văd cum îngerii-mi erau de pază-odată.
Nevoile m-au dust departe-n lumea largă,
să văd lumina cum naște miere cernită
și-n mângâierea gândurilor strânse-n targă,
î-mi plânge-un cui în mâna răstignită.
Copacii se tot zbenguie pe dealuri.
Aleargă peste tot ținându-mă demână,
la fel ca apele pitindu-se de maluri,
eu, privind oglinda văd un chip de humă.
Puiu RĂDUCAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu