Brâncuși și spiritul Nordului

                                   de Gheorghe Pârja

În 19 februarie se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Nu există niciun alt artist român care să fi marcat domeniul său de creație la scară universală așa cum a făcut Brâncuși cu sculp­tura. Avem un artist român care depășește cu mult ceea ce România oferă, de obicei, culturii universale. Sculptorul român a devenit o legendă și ca orice legendă nu duce lipsă de povestitori. Așa am știut timp de mai multe decenii că Brâncuși ar fi oferit  statului român atelierul lui din Paris, dar a fost refuzat. A fost nevoie de un recent comunicat al președintelui Academiei Române, domnul Ioan-Aurel Pop, care a lămurit zvonul care a persistat în mintea noastră. Nu există nicio probă, nici o mărturie, niciun document din care să deducem măcar că ar fi intenționat să lase atelierul statului român. Înlăturarea falselor informații din jurul acestui mare artist este spre binele faimei lui.

Am fost preocupat de destinul acestui mare om încă din studenție. Cu profesorul Al. Oprea și savantul Mihai Pop, și alți scriitori, am fost la Vaideeni, la Hobița și Târgu Jiu. Asemănările cu spiritul Nordului le-am deprins de la un vestit sculptor de la noi, de la vizionarul Mihai Olos. Adesea îmi spunea, în atelierul lui din Baia Mare, ce legătură ar fi între brâncușiana Coloană a Infinitului și Orașul Universal închipuit de el. Ținea mult să spună că obârșia ideii Necuprinsului Oraș se află în miracolul fusului cu țurgalăi, cu care torceau femeile în șeză­tori. Într-un moment de ima­ginație mai relaxată, Mihai credea că Brâncuși a fost de două ori în Maramureș. A fost o mărturisire într-un interviu pe care mi l-a acordat, dar nu a insistat mult pe această ipoteză.

Evident era doar o dorință și nu o certitudine. Insista pe asemănarea căpriorilor sculptați de la casele maramureșene și Coloana Infinitului. Cred că i-ar fi plăcut să fi cutreierat Maramureșul. Cum s-a întâmplat cu Noica, pe care Mihai Olos l-a adus la Desești. Mihai era un bun cunoscător al operei și vieții geniului născut la Hobița. A avut un regret artistic că nu l-a întâlnit. Nu i-a îngăduit nici ordinea vremii. De fabuloasa lui operă, care a schimbat în bine ordinea artei moderne, am fost, cum spuneam, și eu sincer atașat. Am privit de aproape câteva lucrări ale lui Brâncuși din muzee bucureștene. Dar certitudinea artei și gândirii unice mi s-a relevat în studenție, când cu un grup de scriitori am fost la Târgu Jiu.

Eram pentru prima dată la Complexul Brâncușian. Acolo am aflat povestea fascinantă a prieteniei lui Brâncuși cu V. G. Paleolog (1890 – 1979). El a scris prima carte din lume despre Brâncuși. După 29 de ani de viețuire în stil românesc la Paris, a adunat un tezaur documentar unic, un patrimoniu sacru despre devenirea prin operă. Dar și episoade din nașterea Complexului de pe Jiu. În 1935, Liga Națională a Femeilor Române din Gorj, reprezentată de Arethia Tătărăscu, încredințează lui Constantin Brâncuși realizarea unui proiect monumental, dedicat memoriei soldaților gorjeni căzuți în luptă în Primul Război Mondial. În 1938, acesta este inaugurat  în prezența artistului, devenind primul monument de for public realizat de Brâncuși.

Părțile ansamblului, Masa, Scaunele, Poarta și Coloana, fac parte din repertoriul formelor lui Brâncuși. La dimensiuni reduse, realizate în atelierul sculptorului sau în alte contexte. Din concepția lui Brâncuși despre Calea Eroilor făcea parte și Biserica, care atunci era în stare de renovare. Sculptorul a încorporat în ansamblu ceva ce era deja zidit, fiind un element esențial al confesiunii locale, obligatoriu pentru mesajul paradigmei creștine. Proiectul, în întregime, a constat într-o alee care, plecând de la digul Jiului – locul de evocare a actelor de vitejie gorjenească, trecând pe sub un portal, continuând spre biserică, care a primit numele de Calea Eroilor. Fundamental una a vieții, a etapelor arhetipale ce definesc omul, comunitatea, cea care se adună în jurul Mesei Tăcerii, dualitatea și cuplul, reprezentate de Poarta Sărutului, comuniunea cu sacrul din interiorul Bisericii și, nu în ultimul rând, Coloana fără de sfârșit.

În tinerețea mea studențească admiram cu emoție miracolul brâncușian de la Târgu Jiu. Unde cu ajutorul celor pricepuți am deslușit simbolurile din celebrul ansamblu. Eu am privit Cerul chiar de la poalele Coloanei Cerului. Este o alcătuire unică, cu multe înțelesuri. Coloana fără sfârșit, ridicată pe locul fostului târg de vite de lângă Cimitirul Eroilor, vine din crezul îndelung al poporului român. Acolo, la târgul de vite, era un loc sfânt de întâlnire, marcat de conștiința publică. Sculptorul marchează acest spațiu cu un ax vertical, Coloana fiind cea care deschide porțile Cerului, făcând legătura dintre cei vii și cei morți.

Mi l-am apropiat pe Brâncuși după deslușirea înțelesurilor pe care le poartă Calea Eroilor, dar și din cărțile lui V. G. Paleolog, care i-a stat în preajmă aproape trei decenii. Mai ales la Paris, unde i-a cunoscut pe Amedeo Modigliani, Guillaume Apollinaire, Ezra Pound, James Joyce, ori Picasso. Așa a devenit un tezaur al relațiilor culturale europene. Ba a stat la masă cu Domnișoara Pogany, cea care i-a fost model Maestrului pentru celebra sculptură. În viziunea mea mai stăruie alăturarea lui Mihai Olos dintre Celebra Coloană și stâlpii de la casele noastre care se răsucesc de dor. Așa cred că Brâncuși poartă spre universal o scânteie din spiritul Nordului.

P.S. Muzeul Județean de Artă – „Centrul Artistic Baia Mare” – găzduiește astăzi, ora 16, Conferința cu participare internațională „Aducerea acasă a lui Brâncuși – 150 de ani de la naștere”. Inițiatoarea acestei manifestări de anvergură este scriitoarea Daniela Sitar-Tăut. Moderatorii evenimentului, Dana-Buzura, manager Nord Literar și Robert Strebeli, directorul instituției gazdă.