Ce alegem? Europa sau SUA? Iată marea dilemă a
momentului pentru politicienii și analiștii noștri de vârf. Există argumente
pentru ambele opțiuni. Multe dintre ele emoționale. Acestea mi se par cele mai
fragile. Altele raționale. Aici aș privi cu mai mult interes.
Dar voi fi întrebat: de ce cu una dintre ele și nu
cu ambele? Nu ar fi aceasta alegerea ideală? Soluția perfectă?
Pe zi ce trece și ruleta rusească propusă planetei
de Donald Trump își consumă tot mai mult gloanțele oarbe, devine esențial să te
întrebi ce șanse îți rămân ca singurul glonț adevărat din butoiașul
revolverului său, reconfigurarea zonelor de influență a superputerilor
momentului, să nu te atingă chiar pe tine? Evident, șanse din ce în ce mai
mici. Trecerea timpului adâncește exponențial pericolul.
Donald Trump e genul de jucător binar: cu mine sau
împotriva mea. Nu lasă loc de strategii la două capete. Sau, dacă o face,
folosește asta ca un șiretlic de moment ca să îți înhațe, mai târziu, tot
potul.
Sigur că ar fi ideal pentru România să fie agreată
de ambele tabere. Dar în războiul care se profilează între acestea, devine tot
mai inevitabil să fii obligat să îmbraci tricoul uneia dintre echipe.
Nu cred deloc în șansele de echilibru ale unei
poziționări a României cu sacii… în două luntri. Întâi pentru că nu avem
greutatea specifică necesară, apoi pentru că nu avem diplomați de valoare
pentru susținerea unei astfel de echilibristici.
Cele mai multe păreri, care invocă nevoia de realism
politic şi prioritatea de a fi cât mai bine protejați de pericolul din est,
susțin că, fără nicio ezitare, SUA ar trebui să fie alegerea noastră în dilema
pomenită. Mai ales că UE se dovedește o structură cu mai multe capete deci fără
cap, cu mai multe viteze deci lentă în a se sincroniza. Ca să nu mai vorbim de
slăbiciunea sa militară cauzată de dispariția susținerii americane la nivel de
NATO.
Într-o lume normală, cu lideri normali și reguli /
angajamente / parteneriate strategice respectate și eu aș recomanda SUA ca
prima pe listă. Dar, din păcate, nu mai suntem într-o astfel de lume!
Suntem într-o bulibășeală geopolitică totală în
care, cel puțin din partea lui Donald Trump, ce e valabil azi nu mai e valabil
mâine. Putin e când rău când bun. Zelenski e când patriot când trădător. NATO e
când solid când o ruină. Și așa aș putea
continua cu atitudinea acestui președinte impredictibil față de Canada, față de
Groenlanda, fată de Iran, până amețim de atâtea oscilații.
Pentru mine întrebarea fundamentală este: dacă
România se distanțează de Europa şi merge pe mâna Americii într-o poziționare
tranșantă, ce garanție putem avea că, la nevoie, America ne va apăra, că Trump
își va ține cuvântul și va respecta parteneriatul strategic cu noi?
Eu cred că vorbim despre o garanție foarte debilă.
Eu cred că, într-o ipotetică negociere cu Moscova pentru reîmpărțirea zonelor
de influență, Trump nu va avea nici cea mai mică ezitare să uite ce a promis şi
să ne repoziționeze acolo unde interesele ruso – americane (și nu cele
românești) o vor cere.
Văd tot mai mult cum
încrederea în promisiunile versatilului Donald Trump poate să devină
pentru noi un element de insecuritate națională. O capcană în care suntem
„sfătuiți”, de tot mai multe voci reprezentând pragmatismul politic, să pășim.
(Contele
de Saint Germain)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu