Se caută un ministru!

                                  de Gheorghe Pârja

Domeniul care a perindat cei mai mulți titulari, în perioada postdecembristă, este cel al Educației. Au fost peste treizeci de miniștri, adică anul și demnitarul. Și, după cum se știe, performanța nu se realizează cu viteza ringhișpilului, ci cu proiecte așezate într-un timp de care poți da seama și urmărești cu atenție împlinirea. Mă mir că puterea politică, care dispune de numiri, nu-și dă seama de această evidență. Și a uitat de tot de Spiru Haret, care a acceptat funcția de ministru cu condiția să-și pună ideile în practică, cu toată rotirea politicienilor. Și a stat 12 ani în funcție, iar izbânzile lui sunt și astăzi pilde pentru învățământul românesc. Ne-a rămas nouă, celor care privim această realitate, să sugerăm păreri care nu prea sunt luate în seamă. Dar ne facem datoria!

Dintre demnitarii care s-au rotit pe la ministerul care conturează destine pentru viitorul țării am decupat figura profesorului universitar Mircea Miclea, care a păstorit domeniul timp de un an (2004-2005). Și-a dat demisia deoarece învă­ță­mântul era, și atunci, subfinanțat. A avut și el parte de comentarii inverse, că așa-i în democrație. Recent, am citit un interviu cu dânsul și am fost atras de suplețea unor idei, care ar putea fi de folos țării. Că educația face parte din viitorul nostru. Dacă ai carte, ai parte de siguranța zilei de mâine. Când scriu aceste rânduri, postul de ministru al Educației este vacant, prin plecarea din post a profesorului Daniel David. Școala românească, de vreo două luni, îl are ca ministru pe însuși premierul Guvernului României.

Așa că scaunul gol de la minister ne dă ocazia să comentăm această situație. Dar să ne amintim și de șirul de demnitari care au avut în pază Educația. E atât de straniu, știți? Actuala coaliție a reușit totuși să câștige alegerile mobilizând și elitele țării. Când s-au văzut cu sacii în caleașcă, aleșii au dat cea mai urâtă lovitură educației. Normă mărită pentru profesori, normă redusă pentru bibliotecari. Zice fostul ministru: „Faptul că a crescut norma didactică este în detrimentul actului de predare. Nu există niciun studiu care să arate că dacă crește norma didactică a profesorului, crește și calitatea actului de predare. Nu există niciun studiu care să arate că dacă crești efectivele de elevi în clasă, crește calitatea predării. Este o politică prost scrisă, prost făcută.”

Mai crede fostul ministru că sunt cele mai nocive decizii cele luate în ultimii ani. Faptul că nu avem încă ministru al educației este și asta un semn rău pentru Guvern, pentru că arată că nu există suficientă preocupare pentru acest domeniu esențial. Roagă Guvernul, domnul profesor Miclea, să nu mai facă tăieri în zona universitară. Măsurile luate anul trecut au lovit major în sistemul de învățământ. Orice om cu mintea limpede nu poate susține măsuri care sapă la rădăcină, adică la vigoarea educației. Fostul ministru Miclea face o asociere dintre Evul Mediu și actuala stare de lucruri. Dacă atunci erau aristocrați și iobagi, acum se prefigurează o altă clasă aristocratică, cu alte însușiri, și lumea cea multă, derivată din cei care nu mai au instrucție.

Eu m-am gândit la ceea ce specialiștii didactici numesc analfabetism funcțional. Aici mă îndepărtez un pic de opinia fostului ministru, deoarece mai sunt șanse să nu intrăm în noul Ev Mediu educațional, că vine peste noi AI. Și mă gândesc la vânzătorul de la magazinul sătesc de pe ulița mea, cu creionul chimic după ureche, care știa unde se află fiecare marfă și domnișoara de la supermarket care calculează bunătățile luate de tine din raft. Nu pot face mari diferențe în favoarea cumpărătorului. Fiecare a avut cunoștințe acumulate pentru vremea lui. Dar lumea asta are o viteză de nu te poți ține de ea. Dar nu v-am lămurit cu titlul. Cică se caută un ministru!

Ca fost învățător, vă spun sincer că nu mi-am pierdut reflexul catedrei, nici sentimentul de solidaritate cu această nobilă profesie, care zidește oameni. Mă bucur în preajma dascălilor devotați și a elevilor cucerind flacăra cunoașterii. De aceea, pentru mine un ministru al Învățării are o lumină aparte. Este sinonim cu râul care ocolește balta. Dacă Guvernul vrea să ducă o politică de tăieri aberante, fără judecată, atunci își va lua un ministru politruc. Dacă au gânduri bune de a susține educația, pentru postul de ministru ar trebui căutat un om credibil, din învățământul preuniversitar, susține fostul ministru Miclea. Dar e greu să găsești un ministru al educației care să marșeze la acțiunile politice. Mai ales că tot felul de ideologii caută să se impună.

Feriți catedra de politică! Cred că nu vor veni ideologii care să ne marcheze destinele. Care se conturează la Centru. Sper ca valul de acolo să se dezumfle până la noi. Pe fondul crizelor care ne amenință, noi ce facem? Încercăm să deslușim incertitudinile care ne pândesc. În aceste condiții, s-au vehiculat câteva nume, dar nu prea s-au încumetat să rostească vorba de nuntire cu postul. Este ușor de explicat aceste ezitări. Și, totuși, este nevoie de un ministru pentru Educație! Am ajuns la povestea lui Păcală. Făcând o faptă neacceptată de săteni, aceștia l-au pus într-un sac, pe malul râului, pentru soroc. În singurătatea sacului a început să strige: nu vreau să fiu primar! Trecând pe acolo, unul care dorea gloria, l-a eliberat pe Păcală și s-a vârât el în locul lui. Când au venit judecătorii, l-au aruncat în râu pe falsul Păcală.

Păstrând umorul vremii, situațiile cam seamănă. Numai că cei propuși strigă: nu vreau să fiu ministru! Totuși, cineva va trebui să fie! Între timp, mi-a venit o veste de la ministrul educației din Suedia. Care a eliminat ecranele din clasă, a reintrodus cărțile tipărite și scrisul de mână, pentru a îmbunătăți alfabetizarea și concentrarea elevilor. Așa este când ai ministru.