Potrivit unui act normativ semnat de președintele României în 24 iulie 2025, anul 2026 a fost instituit ca ”Anul Brâncuși” iar în proiectul de lege pentru numirea „Anului Brâncuși”, ni se semnalează - potrivit articolului publicat de AgerPres, în data de 1 ianuarie 2026 – următoarele:
„Constantin
Brâncuși, născut la 19 februarie 1876, în Hobița, județul Gorj, este recunoscut
drept unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea și un pionier al
artei moderne. Opera sa a avut un impact profund asupra evoluției sculpturii
contemporane, influențând artiști și mișcări artistice din întreaga lume. Unul
dintre cei mai mari artiști la nivel internațional, Constantin Brâncuși
reprezintă un simbol al creativității, inovației și spiritului românesc''.
Desigur,
Constantin Brâncuși este creatorul unei opere sculpturale impresionante și
eterne, care a amprentat definitiv arta universală cu creațiile inegalabile.
Mai puțin cunoscute sunt preocupările filosofice ale lui Brâncuși, ce reflectă
sub forma unor texte specifice genului aforistic, interesul constant al sculptorului pentru
atingerea măiestriei în artă prin conceperea unor sculpturi rafinate, care au o
naturalețe simbolică și trimit direct spre eternitate. Aforismele semnate de
Brâncuși deschid porți spre descifrarea crezului său artistic și sunt modalități
de a sintetiza prin formulări concise,
concepțiile sculptorului român referitoare la
rolul artei și la destinul artistului, care se simte neînțeles fiind victima unor
profunde arderi interioare. Brâncuși recunoaște că trăiește, asemenea geniilor,
într-o continuă tensiune creatoare, el se simte dator să răzbată, prin arta sa,
dincolo de aparențe și să renunțe la confortul existențial, izolându-se, pentru
a asculta absolutul.
„Cine
nu iese din Eu, n-atinge absolutul.” – scrie Brâncuși. Artistul nu pledează
pentru o formă de singurătate apăsătoare, ci mărturisește despre solitutinea
bucuriei de a se zbate în focul creației. Rolul geniului, respectiv al
artistului este, crede sculptorul român, de a vedea, ce nu se poate vedea, și
de a înțelege lucruri de neînțeles.
„Dacă
ești contestat astăzi, nu este nimic; când vei fi înțeles, vei rămâne.”
Se
desprinde în opera sa aforistică o întreagă filosofie de viață, expusă în
cuvinte simple dar profunde. Ca și în cazul creațiilor sale plastice, în
expunerile aforistice, Brâncuși se joacă cu esențele, cuvintele având rolul de
a înălța, nu de a explica.
La
fel ca și în arta sa, în cugetările pe care ni le-a lăsat, Brâncuși folosește
cuvintele ca mijloace de revelație existențială, propozițiile fiind atent
șlefuite și reduse la dimensiunile lor esențiale. Acestea amintesc despre frământările estetice ale
artistului care este obsedat de ideile de zbor, verticalitate și eternitate.
În
spatele fiecărei cugetări se simte interesul scuptorului pentru perfecțiune dar
și vibrațiile unei înțelepciuni populare firești specifică omului de la țară
învățat să trăiască în comuniune cu natura, obișnuit să o cânte și să o eternizeze
în opere de artă tradiționale.
„Dacă
arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile,
trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul acţiunii. Materia trebuie să îşi
continue viaţa şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe
care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit şi
păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură,
înseamnă a o ucide.” (Constantin Brâncuși)
„Arta
mea –concluziona Brâncuși cu aproximativ 100 de ani în urmă - este o evadare în
realitatea cea mai adevărată”. Considerând că lucrările sale sunt greșit
așezate în categoria artei abstracte, Brâncuși însuși, atrăgea mereu atenția,
criticilor de artă, că în procesul creației artistice a urmărit „cel mai pur
realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de
ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.” (Constantin Brâncuși).
În
final, trebuie să reținem că scrierile aforistice ale lui Brâncuși, reunite în volumul
„Arta este adevărul absolut: Note și
aforisme”, apărut recent la Editura Polirom sunt o admirabilă reflectare a înclinațiilor filosofice ale artistului
despre care - Doina Lemny, care a îngrijit ediția din 2026 a cugetărilor
brâncușiene – scria „Brâncuși avea darul să-și exprime în câteva fraze scurte
gândurile despre artă, despre creație în general și despre propria creație,
despre viață. El scria toate acestea într-o limbă personală, într-o
franco-română aproximativă, dar fermecătoare pentru prietenii lui, o limbă care
nu ținea cont de normele gramaticale. Această particularitate se adăuga aurei
sale de artist gânditor, influențat de filosofia orientală, contribuind la
constituirea unei imagini misterioase, aproape mistice. Spusele sale, adesea aforisme,
au fost reluate, transformate, publicate în numeroase cărți, în franceză,
engleză, italiană și română, sub diverse forme până când însuși sensul gândirii
sale a fost deformat.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu