Motto:
Cu Rățoiul președinte,
logica-i fără cuvinte...
Deși nu
cunosc Statele Unite decât din citit (politică, istorie, geografie, literatură,
economie) și din auzite (cunoștințe care fie că au fost de mai multe ori în
această țară a tuturor posibilităților mai mult sau mai puțin democratice, fie
că în cele din urmă au devenit cetățeni americani), totuși, în anul 2017, ceea
ce înseamnă întâiul an din primul mandat al ipochimenului portocaliu, am scris
articolul Viitorul nu-i ce vrea Donald
Trump și clica sa. Ei bine, cu toate că-i politicos și fără cusur într-ale
logicii intuitive, căci se bazează pe irefutabilele premise oferite de istoria
contemporană (de exemplu, scriu în el despre posibilul război al necușerului
yankeu „împotriva planetei”, iar la final întreb: „Pe când scrisoarea lui Trump
și a acoliților săi, prin care să anunțe retragerea din ONU?”, adică taman ce
se întâmplă azi, cu războaiele tarifare, minciunile, amenințările directe și
chiar intervențiile brutale în treburile interne ale altor state, respectiv cu
penibila jucărie politico-trumpistă Alianța
pentru Pace), articolul în cauză l-a surprins până în vecinătatea
indignării pe un distins medic sighetean, care nu numai că – la invitația și cu
sprijinul financiar al coreligionarilor săi – vizitase Statele Unite cu ceva
timp înainte, dar, aidoma atâtor semeni de-ai noștri, se călăuzește în
chestiuni de acest gen (cu conținut confesional, economic, politic, democratic
etc.), după „axioma” că președinții americani, oricât ar fi de bolnavi și/sau
necalificați, sunt aidoma papilor medievali (se bucură de infailibilitate pe
perioada mandatului/mandatelor, firește, asta până când Congresul, din pricina derapajelor
chiriașului de la Casa Albă, se vede nevoit fie să-l suspende, fie să-l
sfătuiască cu insistență să-și dea demisia, atribuțiile lui, precum în cazul
lui Richard Nixon, fiind de îndată preluate de vicepreședinte), așa că el,
președintele în exercițiu, trebuie să
aibă ultimul cuvânt în politica internă și externă, chiar atunci când, cu
excepția ciracilor din administrație și partid, este vădit pentru toată lumea
cu scaun la cap că n-are dreptate.
Tocmai
de aceea superba înțelepciune japoneză îi avertizează pe cârmuitorii și pe
cârmuiții de pretutindeni că „Atunci când puterea are dreptate, dreptatea n-are
putere”!
Dar nu
numai eu l-am privit cu îndreptățită suspiciune pe Donald Trump în timpul
primului său mandat, când nici pomeneală să-și permită, cu vorba și cu fapta,
ceea ce-și permite tot mai des, mai abuziv și mai periculos pentru întreaga
planetă în al doilea mandat, astfel făcând dovada clară de negustor fără
scrupule și de corupt până în măduva oaselor (în satanicele dosare Epstein,
numele lui apare de aproape 40.000 de ori!): laude nerușinate și minciuni cu
carul (vezi Raportul prezentat în fața Congresului după 100 de zile de la
instalare), frecvente retractări și dezmințiri, colosala nesimțire de care dă
dovadă în interacțiunile cu cei ce nu-i fac pe plac sau îndrăznesc să-l
contrazică (jurnaliști, colaboratori, diplomați, șefi de state), terfelirea
fără precedent a democrației și a marii politici americane, ca prin toate astea
el să provoace grave dezechilibre planetare, căci – la fel ca în cazul
criminalului lui prieten Putin – pe sonatul yankeu portocaliu nu-l interesează
câtuși de puțin dreptul internațional. De altminteri nici legile americane,
deoarece se călăuzește după principiul „Fac fiindcă pot”, oroarea după care
s-au condus și continuă să se conducă toți tiranii lumii: Hitler, Stalin,
Putin, Xi Jinping, Kim Jong Un.
Nu în
ultimul rând el a comis crime fizice împotriva americanilor (cel puțin doi
cetățeni uciși de ofițerii trumpiști, mai mulți protestatari răniți), precum și
crime economice: creșterea prețurilor la produse și utilități în urma
stupidelor războaie tarifare declanșate chiar împotriva aliaților tradiționali
(Marea Britanie, Uniunea Europeană, Canada, Japonia, Coreea de Sud), scăderea
dramatică a nivelului de trai la cetățenii de rând, concomitent cu sporul
neîncrederii acestora în cârmuirea sa.
Cu toate
astea, ipochimenul este convins că merită Premiul Nobel pentru Pace (cică, se
laudă el pretutindeni, ar fi întronat pacea în opt războaie!), dar neprimindu-l
de la Comitetul norvegian, căci acesta n-a dat uitării nici ordinul lui de
bombardare a Iranului în luna iunie 2025 și nici frecventele tensiuni create de
„pacificator” prin efectiva amenințare a mai multor țări (Canada, Mexic, Cuba,
Columbia, Panama, Groenlanda aflată în componența Danemarcei, Venezuela, pe
care – după capturarea în ianuarie 2026 a președintelui N. Maduro – a
transformat-o în colonia petrolieră a Statelor Unite), aberantul ins
portocaliu, care se crede președintele întregii planete, pur și simplu a
amenințat regatul Norvegiei cu represalii.
Între
timp s-a liniștit, după ce Maria Machado, lidera opoziției din Venezuela și
laureata Premiului Nobel pentru Pace pe anul 2025, s-a dus la Casa Albă pentru
a-i înmâna scrântitului medalia nobeliară, gest pur simbolic și eminamente
penibil, prin care laureata încearcă să intre în grațiile adevăratului stăpân al
Venezuelei, deși amândoi știu că ea va rămâne în continuare titulara premiului,
esența acestuia neputând fi revocată, dăruită sau comercializată...
Cum
spuneam mai sus, nu l-am mirosit doar eu pe D. Trump în primul lui mandat. După
catastrofalul tratat de pace încheiat numai de el (aliații n-au fost primiți!)
cu talibanii, politicienii europeni și americani și-au seama că au de-a face cu
un om extrem de limitat, brutal, arogant, mincinos și imprevizibil (dovadă
halucinantele acuze aduse pe urmă lui Joe Biden), ceea ce face din el un
politruc abuziv și un negociator detestabil.
Tocmai
de aceea s-au dat peste cap ca Portocaliul să piardă în fața democratului Joe
Biden (din păcate tot un om bătrân și cu serioase afecțiuni psihice), deși în
celelalte privințe (conduită și consecvență politică în spiritul tradiției
democratice americane), fostul vicepreședinte al administrației Barack Obama
era opusul Rățoiului. Iată motivul pentru care, în campania din 2024, s-au
împotrivit trumpiștilor atât subtilul curent european, cât și fățișa opoziție
americană. Iar opoziția democraților americani, întărită cu prezența și vocea
unor redutabili republicani (de pildă, Dick Cheney, fost vicepreședinte, și
Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al Californiei), li s-a părut multor
observatori în stare să strice planurile miliardarilor americani și alogeni
(Elon Musk în primul rând), care până la urmă l-au făcut președinte pe mult
dubiosul Trump, în pofida dosarelor pe rol ale acestuia și a scandaloasei sale
conduite. E drept, pe atunci se vorbea de ajutorul primit din partea rușilor,
dar încă nu se știa că, prin anii ’70, a fost racolat de KGB, deci fusese coleg cu Putin, cu atât
mai puțin se știa despre fioroșeniile de pe insula Epstein.
Acuma,
după un an cu necurmate derapaje și abuzuri ale chiriașului de la Casa Albă,
concretizate cu ajutorul neînzestratei și obedientei lui echipe
(vicepreședintele J.D. Vance, secretarul de stat Marco Rubio, secretarul
Apărării Pete Hegseth, ginerele Jared Kushner, colegul de imobiliare Steve
Witkoff ș.a.m.d.), acesta nu se teme decât de Congres. Păi da, că dacă
republicanii nu doresc să sufere din pricina lui un eșec răsunător la alegerile
parlamentare de la sfârșitul anului, trebuie să se dezică tot mai mulți de un
dement și violator (posibil chiar criminal de minore, după cum se poate deduce
din scârboasele dosare Epstein), astfel încât, împreună cu toți democrații să-l
suspende, pentru ca pe urmă să poată fi înșfăcat de justiție.
Dar tot
acest proces ar fi de dorit să aibă loc mai înainte ca ipochimenul, printr-un
acord totuna cu capitularea (cedarea chiar și a unor teritorii încă neocupate),
să-i ofere Putinosului pe tavă Ucraina, fără garanții de securitate și fără
ajutoare în bani sau tehnică militară, însă – prin Contractul impus
președintelui V. Zelenski – cu drept american de proprietate asupra unei
jumătăți de pământuri rare ucrainene, în valoare de circa o jumătate de trilion
dolari.
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
16 feb. 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu