Se afișează postările cu eticheta 20 echipe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 20 echipe. Afișați toate postările

sâmbătă, 10 august 2013

Narcis Răducan despre 20 de echipe în Liga I: "Intrăm puţin mai mult în penibil cu discuţia asta cu 20 de echipe. E circ mare, domnilor!"

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Narcis Răducan, a declarat, vineri, că gruparea pe care o reprezintă este în favoarea păstrării sistemului competiţional actual şi că discuţia privind trecere în timpul sezonului de la 18 la 20 de echipe i se pare penibilă.

"Cred că rămânem la 18 echipe, trecerea la 20 nu cred că se poate face acum, pentru că a început campionatul deja de patru etape. Lucrurile se îndreaptă către un campionat cu 18 echipe, poate din sezonul viitor să fie mărit numărul de echipe. Intrăm puţin în penibil cu discuţia asta, dar orice este posibil", a spus Răducan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Narcis Răducan a precizat că situaţia grupării gălăţene, aflată în insolvenţă, s-a îmbunătăţit în ultima perioadă. "Am făcut un plan de reorganizare care trebuie aprobat de către administratorul judiciar în următoarea perioadă. Lucrurile au revenit la normal şi din punct de vedere financiar. Băieţii au linişte şi au condiţiile să joace la potenţialul maxim", a adăugat Răducan.


Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir zis si "Mititica", a anunţat, vineri, că oficialii LPF au găsit sistemul pentru un campionat al Ligii I cu 20 de echipe din acest sezon, dar o decizie privind mărirea competiţiei se va lua luni sau marţi în cadrul Comitetului Executiv al FRF.

Echipele care ar urma să fie înscrise în actuala ediţie a Ligii I sunt FC Rapid, retrogradată în eşalonul secund în urma unei decizii a TAS după două etape disputate, şi CSMS Iaşi, formaţie clasată pe locul 17 în sezonul trecut al primului eşalon.
 

"Am găsit soluţia pentru un campionat cu 20 de echipe. Claudiu Popa (n.r. - directorul departamentului competiţii) a găsit sistemul, ţintarul. Ar fi un campionat fără nicio pauză. În loc de 22 februarie, campionatul ar urma să înceapă în 1 februarie (n.r. - returul). Iar turul se va încheia în decembrie înainte de Crăciun, cu o etapă sau două în plus faţă de acum. Nu ştiu dacă vor fi 20 de echipe, asta numai Comitetul Executiv al FRF hotărăşte. Luni sau marţi va fi Comitetul Executiv, depinde de preşedintele federaţiei", a afirmat Dragomir la postul Digi Sport.

vineri, 9 august 2013

Greviştii Rapidului cer schimbarea lui Sandu şi Dragomir. Pentru asta unii dintre suporterii vişinii îşi riscă viaţa!


Suporterii contestă decizia luată de curând de șefii fotbalului românesc și de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de a retrograda echipa lor de suflet.
Este pentru prima oară în Istoria fotbalului din România când fanii recurg la un astfel de gest. Protestul are loc chiar pe gazonul arenei din Giulești. Cei 29 greviști ai foamei sunt toți bărbați și au promis că vor bea doar apă până când Rapid va fi reprimită în Liga I.
La finalul săptămânii trecute, gruparea ”alb-vișinie” a fost retrogradată, cu toate că disputase două meciuri în acest sezon. În locul Rapidului va fi promovată Concordia Chiajna, echipă pe care ”feroviarii"au învins-o într-un meci de baraj la începutul stagiunii. Cum barajul organizat de șefii fotbalului românesc s-a dovedit a fi ilegal, iar Rapid nu avea licență, Concordia a ajuns în Liga I.
Greviștii cer și demisia șefilor LPF și FRF, pe care îi consideră responsabili de situația de față a clubului lor. Dumitru Dragomir, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a încercat să arunce vina pe judecătorii de la TAS.

”Oamenii ăia trebuie convinşi să plece acasă, pentru că se îmbolnăvesc degeaba. Nu Federaţia a făcut rău Rapidului. TAS a greşit. O spun până mor: TAS a greşit“, a precizat Dragomir la Digi Sport ca să mai dreagă busuiocul.
     Şi tot ca să dreagă busuiocul, şefii fotbalului românesc,  de fapt stăpânii absoluţi din 1990 a Ligii Profesioniste de Fotbal şi al Federaţiei Române de Fotbal vor să mărească numărul de echipe ( DIN ACEST SEZON, DEJA AFLAT LA ETAPA A III-A!!!) la 20!!!
    Dumnezeule, cred că s-au îmbătat mai rău ca Adalbert Kassai, vorba lui Mitică de la BRUTĂRIE aflat acum în concediu, la fel ca Băse, Po(a)nta şi tot guvernul lui de puturoşi...