Se afișează postările cu eticheta Freamat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Freamat. Afișați toate postările

luni, 4 decembrie 2023

Membrii Ligii Scriitorilor Maramureș se vor reîntâlni la anul!


 Sâmbătă, 2 decembrie, membrii Ligii Scriitorilor, filiala Maramureș, prezidați cu tact și dragoste de către poeta Carmena Felicia Băințan s-au întâlnit pentru ultima oară în acest an, ocazie cu care editorul și poetul Flaviu Claudiu Mihali a prezentat cel mai recent număr al revistei dumnealor ”Freamăt”, noiembrie 2023, revistă de literatură și artă, ce apare trimestrial, sub egida LSR MM, director Carmena Felicia Băințan, redactor șef Flaviu Claudiu Mihali, membru de onoare Al. Florin Țene.

În acest număr semnează: Carmena Felicia Băințan (editorialul ”Libertatea sau adaptarea din mers la sistem”, Flaviu Claudiu Mihali despre ”Etica și provocările utilizării inteligenței artificiale în literatură”, poezie Carmena Felicia Băințan, Al. Florin Țene, Mihaela Poduț Ienuțaș, Zaharie Bledea, Aurelia Oancă, Elena Borcuti, Nicolae Scheianu, Emil-Iulian Sude, Liviu Coroiu, Radu Botiș, Ioan Andreica, Flaviu Claudiu Mihali, Maria Donan, Daniela Nechita, Cristian Gabriel Moraru, Lucia Virginia Pop, Mihaela CD, Adelina Pop, Janeta Joca, Nicolae Dumitru, Mihai Marian, Smaranda Iuga, Florin Ciocea, Ștefan Herțeg, Eugen Marchiș, Vestița Mărioara Hidan, Daniela Toma, Alexandru Nelu Huidici și regretatul Vasile Morar; proză, eseu, recenzii, știri, reportaj următorii: Cosmin Perța, Dana Heuberger, Cristina Crețu, Gavril Ciuban, Milian Oros, Maria Berciu, Ionuț Calotă, Petronela Apopei, Claudia Stainer, Lucia Cosmina Vlad, Mihaela Rotaru, Tinuța Grec, subsemnatul, Gheorghe Mureșan, Deea State, Vasile Bele, Gigica Yvonette Peptănaru, Nicolae Scheianu și Așer Negoi, un ”Eseu asupra vieții ca o nebuloasă”.

Design-ul aparține Andreei Partenie iar ilustrația celor două coperți cunoscuților artiști Mircea Bochiș din Baia Mare și Ioan Mihali din Borșa. Felicitări tuturor celor implicați atât pentru editare cât și pentru materialele diverse, pe toate gusturile, expuse în acest număr.

                                                                                                                     Gelu DRAGOȘ








joi, 24 august 2023

Revista LSR Maramureș ”Freamăt” apare în haină nouă!

 


Se spune pe drept cuvânt că ”Toamna se numără bobocii” și așa este gândindu-mă că Liga Scriitorilor Maramureș, președinte poeta Carmena Felicia Băințan a reușit să tipărească un nou număr al revistei membrilor ei, la început de toamnă.

Cu un concept modern gândit de Flaviu Claudiu Mihali, revista FREAMĂT, Anul XI, luna septembrie, nr. 20/2023 are un editorial ”Revista Freamăt la ceas aniversar” semnat de doamna președinte iar celelalte materiale sunt semnate de un număr de 27 scriitori: Al. Florin Țene, Carmena Felicia Băințan, Voichița Tulcan Macovei, Aurelia Oancă, Petronela Apopei, Flaviu Claudiu Mihali, Radu Botiș, Vasile Bele, Zaharia Bledea, Lucian Perța, Gelu Dragoș, Adelina Pop, Florin Ciocia, Mihaela CD, Olimpia Mureșan, Florin Dochia, Mihaela Huțanu, Gabriel Dinu, Daniel Luca, Nicolae Dumitru, Dana Zen, Alexandru Nelu Huidici, Nina Lavric, Daniela Micu, Gabriel Moraru, Lucia Virginia Pop și Eugen Marchiș.

Felicitări tuturor celor care au pus umărul la acest număr cu totul deosebit, atât prin valoarea materialelor selectate pentru publicare, cât și a graficii revistei!

                                                                                                                     GDL

miercuri, 3 mai 2023

ANUNȚ

 


Liga Scriitorilor Români, filiala Maramureș pregăteşte nr. 20/2023 al revistei Freamăt. Colegii de condei care doresc să participe cu materiale în acest număr, sunt rugaţi să le trimită pe adresa: contact@casacartilor.ro


Preşedinte LSR MM

Carmena Felicia Băinţan

 

miercuri, 23 decembrie 2020

Moş Crăciun a adus în desaga lui un nou număr al revistei „Freamăt”!


În prag de Sfintele sărbători a apărut revista trimestrială a Ligii Scriitorilor, filiala Maramureş „Freamăt”, octombrie - decembrie 2020. Cei are au depus efortul sunt în primul rând colectivul redacţional format din: Carmena Felicia Băinţan -director, Milian Oros - redactor şef, Aurelia Oancă -  redactor poezie şi Gelu Dragoş - redactor proză.

În acest ultim număr semnează un număr de 15 autori. Editorialul „Să nu uităm ce i-am promis: eternitatea” este scris de poeta Carmena Felicia Băinţan şi se referă la poetul-erou Ion Şugariu. Rubrica „In memoriam” este dedicată regretatului poet Ioan Mureşan Lazar din Purcăreţ, plecat mult prea devreme dintre noi. Romancierul Milian Oros ne propune o proză „Punga de pufuleţi” şi un numă de 8 poezii. Tot cu poezie apare şi cunoscuta poetă Aurelia Oancă. Petronela Apopei face o recenzie la cartea colegei Maria Berciu şi ne propune şi câteva poezii. Scriitorul şi editorul Ioan Romeo Roşiianu apare cu un număr de 4 poezii iar Gelu Dragoş propune tot 4 poezii şi face o recenzie la volumul de poezie „Simfonia prin anotimpul vieţii” a Elenei Borcuti. Poetul Ioan Andreica din Satu Mare este prezent cu un număr de şase poezii iar prof. Olimpia Muresan face o recenzie la romanul „Ticăloşii” a lui Ioan Astalus. Epigramista Aurelia Velea ne propune o poezie şi un calup de epigrame. Scriitoarea Maria Berciu este prezentă cu o proză „Cum se poate?” iar poeta Daniela Micu ne propune un număr de patru poezii. Tot cu poezie este prezentă şi poeta Raisa Mocreac iar prof. Elena Borcuti apare cu un număr de patru poezii. Poetul Ştefan Olaru  din Bucureşti este prezent cu patru poezii. Conferenţiar universitar Ştefan Vişovan  scrie elogios despre „Milian Oros, un talentat scriitor” pe nici mai mult, nici mai puţin decât opt pagini.

 Şi de data aceasta concepţie grafică şi tehnoredactarea aparţine doamnei Victoriana Oros iar revista are girul domnului Al. Florin Ţene, care este membru de onoare al publicaţiei „Freamăt”. Felicitări şi un An Nou 2021 cu succese pe plan literar şi personal! La mulţi ani!

                                                                                   Gelu Dragoş, UZPR

duminică, 2 august 2020

Apariție editorială în plină perioadă de pandemie...revista FREAMĂT a LSR MM



 Revista FREAMĂT -  aparține Cenaclului Ligii Scriitorilor Români, filiala Maramureș, an VI, nr. 14/2020, ISSN 2458-0154, cu o grafică de Victoriana OROS, ni se ,,deschide", cu un eseu  - METAFORA ȘI MODESTIA, semnat de prof. Carmena BĂINȚAN, din care voi reda un fragment: ,,Poate scriitorul de romane, are nevoie de metafore și comparații, crezând că astfel se va face mai bine înțeles, sau de ce nu, pentru a se abandona pe sine într-o explicație,  uneori ambiguă. Poeții, mai ales, caută aceste metafore pentru a-și personaliza și perfecta arta scrisului, pentru depășirea de sine și ieșirea din anumite tipare. ... Totuși,  metaforele dau anumită greutate poeziei detașând-o de poezia facilă, pe care orice cititor o înțelege", pag. 3, urmat de câteva poeme și o proză scurtă - UN AUGUST TRIST.
Ștefan MITROI, ne surprinde, extrem de plăcut, cu un grupaj de versuri, iar Milian OROS (redactor-șef), se prezintă cu NOTE DE LECTURĂ - CĂLĂTOR PRIN POEZIA Carmenei Felicia BĂINȚAN, o recenzie a volumului TE IUBESC, DAR NU RĂMÂN CU TINE, autor Alina Narcisa CRISTIAN, care: ,,... are puterea să încânte sufletul cititorului prin acea sinceritate debordantă caracteristică  doar sufletelor puternice, pentru care iubirea este un mijloc de șlefuire spirituală", pag. 13-14, dar și un ,,reportaj" - PRIN OCHII DE COPIL, autor Aurelia OANCĂ (redactor poezie). Tot Aurelia OANCĂ, ne surprinde în paginile următoare cu poemele: ARMONIE, SUNT IUBIRI, SE SCALDĂ ÎNSERAREA,  VALURI DE CULOARE și LÂNGĂ TINE, din care voi reda strofa întâi:
,,Căldura dragostei topește gheața,
Ce s-a format din doruri și regrete,
Fii iar un soare care-mi dă viața
Și îmi va pune aripi de egrete", pag. 21.
Petronela APOPEI, continuă seria poemelor, cu: EMINESCU, LIMBA ROMÂNĂ, ISTORIE, UNIRE și, câteva ,,fragmente", din ,,FIORI...". Poetul Iacob ONIGA, nu face rabat de la poeziile de înaltă calitate, cu care ne-a obișnuit. Întâi rostește ULTIMA RUGĂCIUNE, apoi ne arată de ce PLÂNGE IARNA? În final ne mărturisește că NU VREAU... nici ,,... să mai scriu de toamnă", nici ,,... pe frunze", nici ,,... de flori", nici ,,... de brumă", nici ,,... de soare". Nici chiar ,,... de muze" nu mai vrea să mai scrie!
Ioan Romeo ROȘIIANU ne dăruiește un grupaj de versuri, din ,,obișnuitele" Dumisale ,,scrisori". Aici avem SCRISOARE DESPRE VISUL UCIS ȘI CELE RĂMASE ÎN URMĂ, dar și SCRISOARE DESPRE-O IUBIRE DINTR-O VIAȚĂ ANTERIOARĂ.
Gelu DRAGOȘ - redactor proză al revistei - vine cu un grupaj de poeme, dar și cu un eseu - Alina Narcisa CRISTIAN, ne propune ,,CEASURI ÎNTOARSE DE VREMI, CE ÎNVÂRT ROATA VIEȚII, găsind o asemănare între poetă și
 ,,... poeziile lui Ion Pilat,  atât prin formă, cât și prin cultul ei pentru metaforă,  sentimentul elegiac ce-i crește lirismul și introspecțiune", pag. 34.
Mai semnează în acest număr - Nicolae ȘERBAN  (poezii), Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU  (poezii), Alina Narcisa CRISTIAN (poezii),  BORCUTI (poezii), Mărioara VIȘAN (poezii), Mihaela CD (poezii), subsemnatul, Vasile BELE (poezii), Mihai EPLI (poezii), Maria BERCIU (epigrame), Toma G. ROCNEANU (catrene, epigrame), iar scriitorul Marian ILEA, ne prezintă o recenzie la volumul ADIACENTE, ce aparține poetei Maria BERCIU. Manuela PINTEA, face o recenzie a romanului FEMEIA DIN VIS. INTOARCEREA ÎN TIMP, scris de prozatorul Milian OROS, intitulată VISUL CA POSIBILITATE A NEMĂRGINIRII. Tot despre Milian OROS și romanul FEMEIA DIN VIS.  INTOARCEREA ÎN TIMP, vorbește, printr-o notă de lectură, scriitoarea Olimpia MUREȘAN. Observ o atenție deosebită acordată prozatorului Milian OROS, dar și romanului amintit supra. O dovedește inclusiv recenzia lui Viorel POP, numită O MODESTĂ ȘI SINCERĂ PĂRERE, referitor la romanul FEMEIA DIN VIS. INTOARCEREA ÎN TIMP,  autor M. OROS.
Un număr al revistei extrem de frumos îngrijit, cu articole autentice și obiective, cu poezii originale și valoroase, cu o grafică minunată - oameni, locuri, istorie,  tradiție, fapte. Recomand acest număr spre lectură... aveți doar de câștigat!
Felicitări colectivului de redacție! FELICITĂRI TUTUROR celor care sunt prezenți în revistă - cu poezie, eseuri, catrene, epigrame sau recenzii, repet, un număr valoros și prețios. Mă bucur că printre cei care scriu în acest număr am fost selectat și eu. Iată cum, prin acești oameni minunați, ,,epidemia nu a fost așa de greu de dus!". Apreciere, prețuire și respect profund... o dovadă în plus că această revistă nu este doar un FREAMĂT, ci și o  FRĂNTURĂ sau o FĂRÂMĂ din sufletele celor care ,,au pus umărul și și-au lăsat inima", să rostească adevăruri lirerare de excepție...

Vasile BELE
Chiuzbaia, 1 august 2020

vineri, 17 februarie 2017

A avut loc lansarea numărului 5 al revistei „Freamăt”

                        
  Sâmbătă, 11 februarie 2017, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, în Sala de conferinţe, a avut loc lansarea numărului 5 al revistei Ligii Scriitorilor, filiala Maramureş, „Freamăt”. În prezidiu au luat loc colectivul redacţional, respectiv Carmena Băinţan, Milian Oros, Aurelia Oancă şi Dragomir Ignat. Moderatorul manifestării a fost scriitorul Ioan Romeo Roşiianu, care a spus: „Putem zice că acum s-a născut cu adevărat această revistă prin calitatea materialelor publicate.”
Şi ceilalţi vorbitori au apreciat revista, au vorbit despre greutăţile pe care le întâmplină un astfel de demers literar, iar toţi cei prezenţi au fost de acord că sunt bineveniţi în a publica în revista „Freamăt”, dacă materialele trimise corespund, indiferent din ce grupare literară maramureşeană fac parte.
În acest ultim număr au publicat: Olimpia Mureşan Cioica, Carmena Băinţan, Milian Oros, Ioan Romeo Roşiianu, Radu Botiş, Cezarina Adamescu, Aurelia Oancă, Aurelia Velea, Ioan Hada, Dragomir Ignat, Ioan Mureşan Lazăr, Iacob Oniga, Mariana Cristina Popan, Toma Gross Rocneanu, Georgeta Cedică Robu, Ioan Potop, Gelu Dragoş, Puiu Răducan Ţepeşi, Aurica Bîlc, Mariana Petrache şi Lenuţa Bura Pop.
Felicitări!
                                                                                                GDL


luni, 16 mai 2016

Ședința Cenaclului Ligii Scriitorilor Români-Filiala Maramureș din 14 mai 2016

   Poate singurul anotimp de la care cerem şi avem toate aşteptările, cu deosebire  la acele lucruri pe care nu ni le-au dăruit celelalte anotimpuri- le așteptăm și le pretindem primăverii. Afară plouă, şi nu ne deranjează, şi rezervele de apă trebuie refăcute, dar și cenaclul nostru al LSR, filiala Maramureș a deschis lucrările cu o bogăţie de evenimente: două volume de carte și revista proprie a cenaclului intitulată:" "Freamăt". Volume de carte au prezentat  doamna profesoară Olimpia Mureșan, Bucur Ilie: "Antologie 1001 cugetări" și doamna prof. înv. primar Mariana Cristina Popan "Eu nu sunt...eu exist..." un volum de versuri. 
     Domnul Milian Oros prezintă diploma primită de doamna Olimpia Mureșan o "Diplomă de suflet" atribuită de Liga Scriitorilor Români din  Tg. Mureș, pentru care domnia sa este felicitată de întreaga asistență, adică cele 14 persoane prezente la acest cenaclu. Doamna Carmena Băințan felicită pe domnul Iacob Oniga, care a avut lansarea volumului domniei sale în săptămâna trecută,  considerat de domnia sa o reuşită literară.
      Doamna Mariana Cristina Popan  își prezintă un scurt curriculum vitae, după expunerea acestui CV, domnia sa ne prezintă acelaşi CV în versuri, domnia ei este de loc din Vatra Dornei. Apoi ne recită câteva poezii din propria creație. Colegii o aplaudă pentru poezii dar şi pentru frumoasa recitare.
      Domnul  prof. Ioan Potop, răscolit de poeziile citite de doamna Mariana Cristina Popan, îi recită din creația domniei sale în onoarea poetei. Discuțiile, la care iau parte aproape toţi colegii se materializează în abordarea ideilor despre Dumnezeu, Infinit și Dumnezeirea din lume. Domnul Iacob Oniga mulțumește doamnei Mariana Popan care a fost şi la lansarea volumului ce l-a lansat săptămâna trecută şi o felicită pentru volumul proaspăt scos, pe care domnia lui îl consideră bun. Domnul Oniga spune că are o mare bucurie prin faptul  că frecventează acest cenaclu pe care-l consideră unul serios și în care se află numeroși creatori de vază. Domnul Ioan Lazăr de Purcăreț citește o poezie patriotică. Domnul Milian Oros îşi arată consideraţia faţă de domnul Popan, soţul poetei şi îl felicită pe dânsul că are înţelegere pentru preocupările lirice ale soției dânsului. Doamna Carmena Băințan, președinta cenaclului filialei,  face un apel celor prezenţi să trimită materiale și la alte reviste literare din țară pentru popularizarea preocupărilor noastre literare.
      Domnul Milian Oros ne aduce aminte că pentru revista noastră “Freamăt” nu primim materiale cu tentă politică şi aminteşte faptul că, azi este ultima zi in care mai primește materiale pentru viitorul număr.
       Se citește un articol care conține unele greșeli făcute de mine la ultimul proces verbal al activităţii filialei, material care a apărut în ziarul "Informația Maramurașului" Această problemă este discutată de doamna Carmena Băințan și Milian Oros: se ia hotărârea că se va manifesta o mai mare atenție la redactarea materialelor ce vor fi trimise la diferite ziare și reviste pentru a nu se mai strecura greșeli de redactare sau ortografice,  după care vor fi trimise la colegul Gelu Dragoş pentru publicare în paginile de cultură a cotidianului "Informaţia zilei de Maramureş".
       Problemele cenaclului fiind epuizate,  se trece la sărbătorirea celor 65 de ani ai doamnei Aurelia Velea;  desigur că doamna Aurelia Velea îi ascultă pe  colegii care-i cântă “Mulţi ani trăiască!” şi-i cinstește pe aceștia cu “un pahar de vorbă” şi "bufet suedez", lucruri  care s-au consumat complet- împreună cu multe glume, anecdote şi întâmplări haioase. „La Mulţi ani”,  dragă colegă!!! La mulţi ani Cenaclul Ligii Scriitorilor din Maramureş!!!

                                                                                     Toma Gross ROCNEANU







duminică, 6 decembrie 2015

O nouă şedinţă a Ligii Scriitorilor Maramureş

Sâmbătă, 5 decembrie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, de la ora 11,oo în sala Ion Burnar, a avut loc o nouă întâlnire a membrilor Ligii Scriitorilor Maramureş. Şedinţa a fost prezidată de prozatoarea Carmena Băinţan, fiind secondată de romancierul Milian Oros. Printre cei prezenţii îi amintim pe scriitorul-preot Radu Botiş, Toma Gross Rocneanu, Aurelia Oancă, Aurelia Velea, Ioan Lazar, Ioan Marian Chiorean ş.a.

Subiectul principal dezbătut a fost realizarea şi tipărirea înainte de sfârşitul anului a revistei Ligii scriitorilor, care se va numi „Freamăt” şi va avea un număr de aproximativ 50 de pagini, format A4. Aceasta se va realiza cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, director dr. Teodor Ardelean iar concepţia grafică şi tehnoredactarea aparţine Victorianei Oros.
Felicitări pentru activitatea din acest an şi reuşite în continuare !