miercuri, 23 decembrie 2020

Moş Crăciun a adus în desaga lui un nou număr al revistei „Freamăt”!


În prag de Sfintele sărbători a apărut revista trimestrială a Ligii Scriitorilor, filiala Maramureş „Freamăt”, octombrie - decembrie 2020. Cei are au depus efortul sunt în primul rând colectivul redacţional format din: Carmena Felicia Băinţan -director, Milian Oros - redactor şef, Aurelia Oancă -  redactor poezie şi Gelu Dragoş - redactor proză.

În acest ultim număr semnează un număr de 15 autori. Editorialul „Să nu uităm ce i-am promis: eternitatea” este scris de poeta Carmena Felicia Băinţan şi se referă la poetul-erou Ion Şugariu. Rubrica „In memoriam” este dedicată regretatului poet Ioan Mureşan Lazar din Purcăreţ, plecat mult prea devreme dintre noi. Romancierul Milian Oros ne propune o proză „Punga de pufuleţi” şi un numă de 8 poezii. Tot cu poezie apare şi cunoscuta poetă Aurelia Oancă. Petronela Apopei face o recenzie la cartea colegei Maria Berciu şi ne propune şi câteva poezii. Scriitorul şi editorul Ioan Romeo Roşiianu apare cu un număr de 4 poezii iar Gelu Dragoş propune tot 4 poezii şi face o recenzie la volumul de poezie „Simfonia prin anotimpul vieţii” a Elenei Borcuti. Poetul Ioan Andreica din Satu Mare este prezent cu un număr de şase poezii iar prof. Olimpia Muresan face o recenzie la romanul „Ticăloşii” a lui Ioan Astalus. Epigramista Aurelia Velea ne propune o poezie şi un calup de epigrame. Scriitoarea Maria Berciu este prezentă cu o proză „Cum se poate?” iar poeta Daniela Micu ne propune un număr de patru poezii. Tot cu poezie este prezentă şi poeta Raisa Mocreac iar prof. Elena Borcuti apare cu un număr de patru poezii. Poetul Ştefan Olaru  din Bucureşti este prezent cu patru poezii. Conferenţiar universitar Ştefan Vişovan  scrie elogios despre „Milian Oros, un talentat scriitor” pe nici mai mult, nici mai puţin decât opt pagini.

 Şi de data aceasta concepţie grafică şi tehnoredactarea aparţine doamnei Victoriana Oros iar revista are girul domnului Al. Florin Ţene, care este membru de onoare al publicaţiei „Freamăt”. Felicitări şi un An Nou 2021 cu succese pe plan literar şi personal! La mulţi ani!

                                                                                   Gelu Dragoş, UZPR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu