Curg anotimpuri din vremile uitate,
bat clopote peste morminte vii,
am tot sperat ca cerbii să se-adape
din păduri virgine, nu-n stepele pustii.
Ne plângem des mințindu-ne-n erată,
prin arșiță și ger adesea am trecut,
vânzând din țară, bucată cu bucată,
până și Marea Neagră...Doamne, ce-am făcut!
Ne vindem moștenirea, plugul și câmpia,
ne vindem limba,ne vindem și pe noi,
ai noștri fii uitat-au România
și vor uita și gândul de-napoi.
Acum e timpul să-nvingă adevărul,
uniți să fim în toate, uniți suntem mai buni,
la fiecare casă să punem tricolorul,
mândria e a noastră, că noi suntem români.
Unde-i satul românesc
La sat e maică veșnicia
la sat e crezul din bătrâni,
la sat e cerul și câmpia,
la sat te simți că ești român.
Aici în sat, moașa Ilinca
buricul vostru a tăiat...
și tot în sat a fost bunica
ce v-a crescut, v-a legănat.
La scoala veche din cătun
au învățat bunici, părinți,
purtau în suflet omul bun
și dascălii ca niște sfinți.
Mihai, Vasile, baci Ilie...
voi ați fost dascălii din sat,
prin voi, atâtea generații,
au învățat și au luptat.
Nobil cuvânt, ȚĂRAN ROMÂN,
pentru pământ ai tot luptat,
pentru credință și dreptate
ai fost erou, ai fost bărbat.
Să nu uitați că popa-n sat
v-a botezat, sunteți creștini,
așa ați devenit bărbați
și, mai presus , sunteți români.
