Fiind
foarte interesat de marea cultură antică a Indiei, în anul 2020 am scris amplul
studiu Filosofia indiană și sublima ei
subtilitate, în care ilustrez nu numai strânsa legătură și profunda interinfluență
specific geografic-specific istoric-specific cultural filosofic, limbile
(dialectele) indiene, caracteristicile învățăturii tradiționale, concepțiile
cosmogonice și marile ei religii (vedism, brahmanism, jainism, budism,
hinduism), ci și influența exercitată de acest generos focar al culturii
universale asupra culturii europene, iar pe filieră germană asupra lui Mihai
Eminescu (Imnul Creațiunii în Scrisoarea I, poemul Kamadeva) și George Coșbuc (magistrala
traducere a piesei Sacuntala, scrisă
de marele poet Kalidasa).
Iată de
ce, în aceste zile, am recitit cu nostalgie și încântare consistentul volum
intitulat Poeme (Editura Pentru
Literatura Universală, București, 1967), de fapt o culegere de poezii din cele
mai cunoscute și mai apreciate volume ale ilustrului poet indian Rabindranath
Tagore, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1913: Grădinarul dragostei, Gitanjali (Prinos liric), Luna în
creștere (Crai nou), Culesul roadelor, Lebăda, Fugara (Ecoul armoniilor), Sufletul priveliștilor, Petale
pe cenușă și Păsări răzlețe (un
singur poem, format din 319 strofe/secvențe numerotate, cele mai multe cu două,
trei sau patru versuri).
Fac
precizarea că volumul l-am cumpărat cu șapte lei de la un anticariat ieșean, pe
vremea când eram student în fosta capitală a Moldovei, că George Dan este
tălmăcitorul, iar Radu Boureanu semnează Cuvântul
înainte.
În
succinta prezentare din Cuvânt înainte,
Radu Boureanu îl numește pe Rabindranath Tagore „grădinarul dragostei”, ba
chiar „soarele poeziei moderne indiene”. De ce? Întâi pentru faptul că astrul
zilei este mereu înfrățit cu poetul, pictorul și muzicianul Tagore prin
prenumele Rabindra, care înseamnă...soare. Apoi că, la jumătatea secolului al
XIX-lea „răsărea cu fața către lumea europeană un astru, care avea să crească
lumina umanistică a veacului”. Iar acest astru, concluzionează prefațatorul, „a
atins treapta de sus a marelui templu al poeziei, și trece prin timp drapat în
demnitatea lumii”, deși marele om de cultură, care a compus muzica propriilor
poeme, spunea că-i repugnă să publice doar cuvintele cântecelor sale, deoarece
„fără muzică, îmi dă senzația că sunt lipsite de suflet”!
La
reperele geografice de mai sus ale acestui titan al culturii indiene moderne,
implicit al celei universale, se cuvine să mai adaug următoarele: că s-a născut
pe 7 mai 1861 într-o familie bogată din Calcutta (Kolkata), familie cu rol
important în viața spirituală și culturală a Indiei; că a studiat acasă și
apoi, pentru scurt timp, a studiat dreptul în Anglia, orientându-se rapid spre
literatură, artă și activitate obștească (a condus o școală experimentală,
ulterior transformată în universitatea bazată pe armonia dintre om și natură);
că este primul neeuropean care primește Premiul Nobel pentru Literatură; că în
afară de poezie, care reprezintă chintesența creației sale (versuri impregnate
cu dragoste de natură și un profund misticism), a mai scris două romane (Gora, Casa și lumea), drame care abordează teme psiho-sociale și
politice, ba chiar și filosofie (lucrarea Sadhana
tratează relația spirituală om-Univers-divinitate), compunând totodată nu mai
puțin de 2000 de cântece (de pildă Jana
Gana Mana și Amar Shonar Bangla,
primul devenind imnul național al Indiei, celălalt al Bangladeshului); că în
anul 1926 a vizitat România; că, mai înainte de sfârșitul lui pe 7 august 1941,
i-a văzut murind pe mai mulți membri ai familiei sale (soția, două fiice și
fiul cel mic).
Dar iată
câteva mostre din captivantul limbaj și din măiestria lirică a mult
înzestratului Rabindranath Tagore:
1.Din
volumul Grădinarul dragostei, în
întregime închinat celui mai subtil sentiment uman, respectiv celei mai mari
forțe din Univers: „Numește-mă grădinarul/ grădinii tale de flori!” (Grădinarul dragostei); „Ah, poete, seara
se apropie și părul tău încărunțește./Auzi tu, în singurătatea gândirii
tale,/mesajul veșniciei...? (Ah, poete,
seara se apropie...); „Când dragul meu vine/și șade alături de mine,/când
trupul în tremur îmi geme/și-mi cad rușinatele gene,/noaptea se-ntunecă și
vântul îmi suflă în lampă,/iar norii-și trag vălul pe stele...” (Când singură alerg în noapte); „Ți-s
ochii mai întunecați decât norii de ploaie” (Vino așa cum ești...); „Valurile se vor ridica în vârful
picioarelor/să-ți sărute grumazul/și să-ți șoptească-n ureche” (Dacă vrei să nu-ți pierzi vremea);
2.Din
volumul Gitanjali, pentru care, de
altminteri, a primit Premiul Nobel: „Cerca-voi pururi s-alung din inimă tot ce
e rău,/să-mi țin iubirea veșnic în floare,/când bine știu: în mine stai pe
tronul tău,/pe cel mai dinăuntru-altar al inimii” (Viață a vieții mele...); „Deșarta mea mândrie de poet,/cu tine
ochii când ar da - /s-ar stinge-n sineși de rușine” (Cântecul meu și-a lepădat...); „Zi după zi mă faci mai demn/ să mă
primești cu brațele deschise:/refuzându-mă întruna și numaidecât/și cruțându-mă
de primejdiile/dorințelor plăpânde și nesigure” (Dorințele mele-s puzderie).
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
12-13 sept. 2026