Se afișează postările cu eticheta finala Europa League. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta finala Europa League. Afișați toate postările

miercuri, 29 mai 2019

Duel englezesc în finala Europa League, în această seară, la Baku, Azerbaidjan!


 Echipele engleze Chelsea şi Arsenal se vor înfrunta în finala Europa League la fotbal, miercuri, 29 mai 2019, de la ora 22:00 (ora României), la Baku, la circa 4.600 km de casă, deşi cele două cluburi londoneze sunt despărţite de doar 12 km.
Două echipe din aceeaşi ţară se întâlnesc în finala Europa League pentru a treia oară în actualul format al competiţiei.
În 2011, FC Porto învingea în ultimul act o altă formaţie portugheză, Sporting Braga (1-0), iar în 2012, la Bucureşti, Atletico Madrid dispunea în finală de Athletic Bilbao cu 3-0.
În istoria competiţiei, sub numele de Cupa Oraşelor Târguri sau Cupa UEFA, două formaţii din aceeaşi ţară s-au mai confruntat în 1962, 1964, 1966, 2007 (Spania), în 1972 (Anglia), 1980 (Germania), 1990, 1991, 1995, 1998 (Italia).
Chelsea a câştigat trofeul Europa League în 2013, iar Arsenal a cucerit Cupa Oraşelor Târguri în 1970, jucând şi finala Cupei UEFA în 2000.
Într-un clasament pe ţări, începând cu ediţia 1971-1972, când competiţia a fost denumită Cupa UEFA, Spania are cele mai multe trofee, 11, urmată de Italia, cu 9, şi de Anglia, care va ajunge şi ea la 9 după meciul de la Baku.
Capitala Azerbaidjanului va găzdui în premieră o finală de cupă europeană.
Fiecare echipă a primit doar 6.000 de bilete pentru finala de pe Stadionul Olimpic din Baku, a cărui capacitate este de 64.000 de locuri, dar cotidianul The Sun a relatat că mai mult de jumătate din tichete au fost returnate forului european, din cauza condiţiilor dificile de călătorie şi a preţurilor.
Un aspect special este cel al absenţei armeanului Henrih Mhtarian din lotul echipei Arsenal, din motive politice, dat fiind conflictul dintre Azerbaidjan şi Armenia.
Pentru Arsenal, câştigarea trofeului Europa League are dublă semnificaţie, deoarece i-ar aduce şi calificarea în Liga Campionilor, competiţie din care a lipsit în ultimele două sezoane, după 19 participări consecutive.
''Vrem să avem o ambiţie mare, o motivaţie în plus pentru această finală'', a declarat antrenorul ''tunarilor'', spaniolul Unai Emery, care a câştigat cu Sevilla de trei ori consecutiv Europa League, în perioada 2014-2016.
Arsenal nu poate conta nici pe mijlocaşul galez Aaron Ramsey, care va părăsi clubul, pentru a juca la Juventus. În schimb, a fost inclus în lot atacantul Danny Welbeck, care a lipsit din noiembrie din cauza unei accidentări la gleznă.
Partida de la Baku va fi şi una de adio pentru portarul Petr Cech, care se va retrage din activitate şi vrea să facă acest lucru cu un trofeu câştigat în tricoul lui Arsenal, chiar în dauna fostei sale formaţii, cu care a cucerit 13 trofee în 11 sezoane, inclusiv Europa League în 2013, înainte de a pleca la Arsenal.
La Chelsea este incert mijlocaşul francez Ngolo Kante, campionul mondial suferind o accidentare la genunchi la antrenamentul de sâmbătă. ''The Blues'' nu vor putea conta pe mijlocaşul Ruben Loftus-Cheek, accidentat la tendonul lui Ahile, săptămâna trecută, şi nici pe extrema Callum Hudson-Odoi.
Chelsea este neînvinsă în cele 14 meciuri jucate în acest sezon al Europa League (11 victorii, 3 egaluri), eliminând în drumul său către finală echipele Malmo FF, Dinamo Kiev, Slavia Praga şi Eintracht Frankfurt, la loviturile de departajare.
Arsenal a ajuns în Azerbaidjan după o serie de cinci victorii consecutive în Europa League. ''Tunarii'' nu au fost lipsiţi de emoţii în acest sezon european, trecând cu dificultate de BATE Borisov şi Rennes în primele faze eliminatorii, după care au obţinut victorii duble cu Napoli şi Valencia.
Cele două echipe londoneze au fost adversare în sezonul 2003/04 al Champions League, în sferturile de finală, 1-1 pe Stamford Bridge şi 2-1 pe Highbury pentru Chelsea.
Arsenal nu a câştigat niciodată un meci european cu o altă echipă engleză, în şase încercări (două egaluri, patru eşecuri).
Finala de la Baku se va juca miercuri, de la ora locală 23:00 (22:00, în România), pe Stadionul Olimpic, inaugurat în 2015, şi care va găzdui şi trei meciuri la 2020.
Aceasta va fi prima finală a Europa League la care se va utiliza arbitrajul video (VAR), iar o a patra înlocuire va putea fi efectuată în fiecare echipă dacă meciul ajunge în prelungiri.
Italianul Gianluca Rocchi va arbitra meciul Chelsea - Arsenal, arbitri asistenţi vor fi conaţionalii săi Filippo Meli şi Lorenzo Manganelli, ca şi al patrulea oficial - Daniele Orsato. Arbitru video va fi italianul Massimiliano Irrati, arbitri asistenţi video au fost desemnaţi Marco Guida (Italia) şi Szymon Marciniak (Polonia), iar arbitru video special pentru situaţiile de ofsaid va fi Pawel Sokolnicki (Polonia).
Câştigătoarea va primi trofeul Europa League, care cântăreşte 15 kg, fiind cel mai greu trofeu acordat de UEFA.
Echipele probabile:
Chelsea: Arrizabalaga - Azpilicueta, Christensen, David Luiz, Alonso - Kovacic, Jorginho, Barkley - Pedro, Giroud, E. Hazard. Antrenor: Maurizio Sarri.
Arsenal: Cech - Kolasinac, Koscielny, Papastathopoulos, Mustafi, Maitland-Niles - Xhaka, Torreira - Aubameyang, Ozil - Lacazette. Antrenor: Unai Emery.

Sursa: AGERPRES

miercuri, 18 mai 2016

Finala Europa League: Liverpool-Sevilla, azi, ora 21,45 la PRO TV !

Primul 11 al lui Liverpool: Mignolet, Clyne, Lovren, Toure, Moreno, Milner, Can, Coutinho, Lallana, Firmino, Sturridge 
Rezerve: Ward, Skrtel, Lucas, Allen, Henderson, Origi, Benteke


Primul 11 al echipei spaniole Sevilla: Soria - Mariano, Rami, Carrico, Escudero - N'Zonzi, Krychowiak - Coke, Banega, Vitolo - Gameiro. Antrenor: Unai Emery


sâmbătă, 24 mai 2014

REAL-ATLETICO MADRID, FINALA LIGII CAMPIONILOR din ACEST AN!

Este pentru prima dată când două echipe din acelaşi oraş, Madrid, se întâlnesc în FINALA LIGII CAMPIONILOR. - REAL-ATLETICO - pe  Estadio da Luz din Lisabona, azi, 24 mai 2014, meci transmis în direct ACUM pe TVR1, Digi Sport 1 şi Dolce.
REAL a ajuns în sfârşit în FINALA LIGII CAMPIONILOR, după ce trei ani la rând s-a oprit în semifinale. Anul acesta, REALa câştigat categoric grupa cu Galatasaray, Juventus şi Copenhaga, apoi a eliminat pe rând trei echipe germane: Schalke 04 (9-2 la general), Borussia Dortmund (3-2 la general) şi Bayern Munchen (5-0 la general).
ATLETICO a ajuns în FINALA LIGII CAMPIONILOR după ce a câştigat grupa cu Zenit St. Petersburg, Porto şi Austria Viena, apoi a eliminat pe rând AC Milan (5-1 la general), FC Barcelona (2-1 la general) şi Chelsea (3-1 la general).
La pariuri, REALeste favorită, având cota 1,95 să câştige meciul în 90 de minute şi cota 1,5 să câştige Liga Campionilor. La polul opus, ATLETICO are cota 4 să câştige în 90 de minute şi cota 2,75 să câştige Liga Campionilor.
 Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat, vineri, înainte de finala Ligii Campionilor cu Atletico, că "La Decima", al zecelea trofeu pentru echipa sa în această competiţie, reprezintă un vis pe care speră să-l îndeplinească, informează AFP.
Ancelotti a mai spus că nu este tensionat, ci concentrat înaintea finalei. "Am început sezonul ştiind că vizăm al zecelea trofeu în Liga Campionilor. Ştim că este un moment special. Este o finală, este multă presiune, dar asta este munca. Acesta este un meci în care nu este nevoie să munceşti mult pentru a-i motiva pe jucători. Am multe vise. Unul este că jucăm la fel ca în semifinale cu Bayern. Dacă vom juca la fel, avem şanse de a câştiga. Pentru mine este a şaptea finală. Nu pot cere mai mult de la această competiţie. Toată lumea ştie importanţa acestei competiţii pentru Real. Am spus din prima zi, sunt aici să ajut echipa să câştige această cupă. Suntem foarte aproape", a afirmat Ancelotti.
Tehnicianul echipei Atletico Madrid, Diego Simeone, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că la finala Ligii Campionilor, cu Real Madrid, care va avea loc la Lisabona, prima jumătate de oră va fi crucială, informează presa spaniolă.
"Fără îndoială, mi-a plăcut cel mai mult meciul pe care l-am câştigat. Dar nu era aceeaşi Real Madrid de acum. Acum adversara noastră este mult mai competitivă. Este un meci diferit de ceea ce am jucat înainte. Prima jumătate de oră va fi crucială, va fi foarte important cine controlează mijlocul terenului. Acolo se va desfăşura jocul. Se spun multe, dar ceea ce contează sunt faptele. Se poate domina prin spaţii, se poate domina prin posesie. Mi-ar plăcea să dominăm din ambele puncte de vedere, sperăm să dominăm cel puţin într-o privinţă", a spus Simeone.
Diego Simeone a precizat că nu ştie dacă Diego Costa şi Arda Turan, care au avut probleme în această săptămână, vor putea juca. "Vom vedea dacă Arda şi Costa vor putea juca. Încă nu ştim. Le vom evalua situaţia. Ei sunt jucători importanţi, dar dacă nu vor putea evolua sunt alţii pregătiţi să joace", a adăugat tehnicianul.
O finală echilibrată aş îndrăzni să spun eu! Că doresc să câştige Real Madrid este o altă treabă!

                                                                                      G.D.L.


  

miercuri, 14 mai 2014

Zece lucruri de ştiut despre finala Europa League Sevilla - Benfica !

Astă seară, FC Sevilla şi Benfica Lisabona se înfruntă la Torino, în finala Europa League, iar partida se anunţă a fi una deosebit de spectaculoasă dacă privim statisticile de mai jos.
Deşi Europa League este, de multe ori, trecută în planul secund, în lupta cu UEFA Champions League, să nu uităm că trofeul pus în joc în această competiţie a fost cucerit de o serie de echipe de top precum Chelsea Londra, Atletico Madrid sau FC Porto.
1. Benfica şi Sevilla au intrat în competiţie în faze diferite. Dacă portughezii au evoluat mai întâi în UEFA Champions League şi au intrat în Europa League direct în 16-imi de finală, Sevilla a trecut de două tururi preliminare pentru a ajunge în faza grupelor în Europa League şi a ajuns în primăvara europeană câştigând Grupa H.
2. Cele două formaţii au avut parcursuri diferite şi în campionat.  Dacă Benfica a câştigat campionatul Portugaliei de o manieră entuziasmantă, şapte puncte avans faţă de Sporting, deşi a cucerit un singur punct din ultimele două meciuri, Sevilla este abia pe locul 5 în Primera Division, înaintea ultimei etape, la 29 de puncte în spatele liderului Atletico Madrid.
3. Francezul Kevin Gameiro, de la Sevilla, este cel mai bun marcator din finală, având la activ cinci reuşite în actualul sezon de Europa League. Rodrigo Lima este golgeterul Benficăi, cu patru reuşite. Cei doi au şanse minime să câştige Gheata de Aur a competiţiei, în condiţiile în care Jonathan Soriano, de la Red Bull Salzburg, a marcat opt goluri.
4. Forţă versus eficienţă.  FC Sevilla s-a remarcat în Europa League graţie forţei ofensive, marcând 36 de goluri, dintre care fix jumătate în cele patru meciuri jucate în preliminarii.  Benfica a marcat 14 goluri în Europa League, reuşind să treacă de patru tururi, în care a avut în faţă adversari precum Tottenham şi Juventus, marcând doar 1,75 goluri pe meci.
5. Arbitrul meciului, germanul Felix Byrch, are 38 de ani şi este, în viaţa de zi cu zi, un consilier financiar. A arbitrat peste 50 de meciuri în cupele europene., iar dacă tradiţia se respectă, anul viitor va arbitra finala UEFA Champions League. În condiţiile în care olandezul Bjorn Kuippers, care anul trecut a arbitrat finala Europa League, Benfica – Chelsea 1-2, anul acesta a fost desemnat să arbitreze finala UEFA Champions League dintre Atletico Madrid şi Real Madrid.
6. Este a treia oară când Sevilla şi Benfica se întâlnesc în cupele europene. În 1957, spaniolii se calificau în turul întâi al Cupei Campionilor Europeni, după ce treceau de portughezi, cu 3-1 şi 0-0, în preliminarii.
7. Ambele echipe caută să facă tripla. Sevilla şi Benfica au câte două trofee europene câştigate, dar spaniolii sunt mult mai eficienţi când vine vorba de finale. Sevilla are două trofee câştigate din două finale jucate, adjudecându-şi Cupa UEFA în 2006 şi 2007. Benfica a câştigat de două ori Cupa Campionilor, însă în perioada lui Eusebio, respectiv în 1961 şi 1962. De atunci, portughezii au pierdut şapte finale jucate, vorbindu-se chiar de un blestem. Antrenorul Jorge Jesus este convins, însă, că echipa sa se va răzbuna miercuri seara şi va câştiga finala, după ce anul trecut a fost aproape să se impună şi în finala cu Chelsea.
8. Benfica este neînvinsă în actualul sezon al Europa League, devenind prima echipă din istorie care atinge această fază a competiţiei fără să piardă vreun meci. Portughezii au înregistrat şase victorii şi două egaluri, în timp ce Sevilla a suferit trei înfrângeri, toate împotriva unor echipe din Peninsula Iberică (0-2 cu Betis, 0-1 la Porto şi 1-3 la Valencia).
9. UEFA nu putea găsi un stadion mai potrivit decât cel din Torino pentru finala dintre Sevilla şi Benfica. Arena italiană este situată la distanţe asemănătoare de cele două oraşe din care provin finalistele. Între Torino şi Lisabona sunt circa 1.550 de kilometri, iar între Torino şi Sevilla sunt circa 1.400 de kilometri.
10. Atacantul român Raul Rusescu a marcat trei goluri pentru Sevilla, deşi a jucat doar 198 de minute pentru gruparea spaniolă, în preliminarii şi în grupă, ceea ce înseamnă un gol la circa 66 de minute. Comparativ, golgeterul Gameiro a marcat cinci goluri în 600 de minute jucate, deci un gol la 120 de minute.
P.S. Meciul este transmis de PRO TV şi DIGI Sport 1 de la ora 21,45!

vineri, 2 mai 2014

F.C. Sevilla – Benfica Lisabona, finala Europa League

FC Sevilla s-a calificat în finala Europa League la fotbal, ieri seara, graţie unui gol marcat în ultimele momente ale meciului cu Valencia, care a reuşit doar o victorie de palmares, cu scorul de 3-1 (2-0), în manşa secundă a semifinalelor.
    După 2-0 pentru andaluzi în tur, Valencia a reuşit să marcheze de trei ori pe Mestalla, prin Sofiane Feghouli (14), Beto (26, autogol), Jeremy Mathieu (69), iar ''liliecii'' erau cu un pas în finala de la Torino. În prelungiri, Stephane M'Bia a marcat cu capul şi a adus calificarea echipei din Sevilla în finala.
   Valencia a fost aproape de o noua calificare de senzaţie, după ce în sferturi a învins pe FC Basel cu 5-0, un ''turnover'' remarcabil după 0-3 în tur.
    În cealaltă semifinală, Benfica Lisabona a reuşit să scoată un egal binemeritat, scor 0 – 0, pe terenul celor de la Juventus Torino. Aşadar, finala Europa Liga se va disputa între spaniolii de la F.C. Sevilla şi portughezii de la Benfica. Se întrevede pe 14 mai o finală interesantă.


                                                                                   Gelu Dragoş