Pornind chiar de la titlu ”Dorințe cu efect
întârziat” putem să ne dăm seama că avem de-a face cu o poetă sensibilă la ceea
ce se întâmplă în această lume, în care puterea banului a acaparat orice urmă
de credință în Dumnezeu, de iubire între semeni, de toleranță și bunătate.
Volumul de debut al Icăi Gaftone începe cu o poezie
tulburătoare prin mesajul trimis, o poezie în care poeta își exprimă clar și
simplu ”Dorința” ei: ” Mi-e dor de oameni buni și sinceri,/Frumoși la suflete
și calzi,/Să am adevărați prieteni/Ce vor fi lângă mine și mâine, nu doar
azi,/Nu doar la veselie, mese-ntinse,/Ci și la greu și la necaz.//(...) Mi-e
dor de timpurile-n care/Dacă ziceai un lucru-așa era,/Azi toți promit strigând
în gura mare,/Iar mâine tot ce-au zis se va schimba…”.
Pe aceeași linie continuă și cu alte poezii, de
nemulțumire pentru viața pe care o trăim, în păcat, egoism, între oameni cărora
nu le pasă de cum gândim, cum ne este sufletul ci văd superficial și apreciază
doar iubirea fizică și grosul banilor din portmoneu. Exemple de asemenea poezii:
”Să nu strivești..” ( cu referire directă la marele poet Lucian Blaga),
”Speranța moare ultima” (unde se observă un licăr de optimism și speranță
pentru o lume mai bună), ”Dorință ascunsă”, ”Certitudini sau iluzii”, ”Tristețe
ți dor”, ”Suflet stingher”, ”Templul iubirii”. De altfel am constatat și cred
că este un neajuns al poetei că poemele seamănă între ele prin mesajul
transmis, prin fondul de cuvinte, printr-o abundență de cuvinte pentru aceeași
idee poetică dar calitatea lor vine, până la urmă, prin modul sincer de exprimare și mesajul pentru a
ne schimba în oameni trăitori în Dumnezeu, care merge direct la inima
cititorului.
Pentru tânăra poetă Ica Gaftone liniștea sufletului
este cea mai importantă bogăție iar credința și nădejdea în Dumnezeu reprezintă
calea spre vindecare, inclusiv de Covid – 19, boala zilelor noastre: ” Am găsit
eu leacul/Pentru ăst covid/Care ne distruge/Și-n suflet ni-e vid…//O epidemie/Numai
de iubire,/Să ne treacă ura,/Dragostea de sine//Pentru răutatea/Ce unii-o emană
/Doar iubirea pune/Pansament pe rană//Dacă toată lumea/Sincer ar iubi,/N-ar mai
fi vreo boală,/Leac la toate-ar fi…”
(”Leacul e iubirea”).
Pentru poetă starea de bine, liniștea sufletească,
pacea este dată și de natura care
o-nconjoară, de anotimpurile cu caracteristicile ei diferite, de flori
(ghiocei, magnolii, trandafiri, viorele),
de dealuri înverzite, de pădurea cu triluri de păsărele, anotimpul
preferat fiindu-i, de departe,
primăvara, căruia îi alocă un număr însemnat de poezii: ” Un câmp de flori,/De
suflete în zori/Ce revin la viață/În fiecare dimineață//Un nou vis frumos,/De
început luminos/Așteaptă să renască/Soarele să-l încălzească//Și ploaia să îl ude/Divinul
îl aude/Și face un miracol/Într-al
vieții spectacol…”(”Primăvara”).
În poezia ”Visul” descoperim o poetă vrăjită de
lumea poveștilor, a fantasticului, cu personaje precum Pegas, Icar și Dedal,
zâne, o lume nepermisă omului de rând decât celor cu puteri supranaturale: ”Am
visat un vis frumos/Despre un munte vrăjit,/Cu
păduri și ape de-argint/Și un cerb atât de sfios//Ce
de oameni fugea/Când îi întâlnea,/În
frunte o stea avea/Și precum Pegas zbura…//Icar
și Dedal în juru-i se roteau/Într-un
ritual nemaivăzut,/Iar zânele nopții îi
acompaniau/Cu un sunet suav,
nemaiauzit…”.
Pentru
Ica Gaftone, poeta bistrițeancă, poezia este un mod de a evada din cenușiul
acestei lumi în care, în mare parte din timp, nu se regăsește, fiind prin
excelență o visătoare, într-o lume construită strâmb. Pentru o poezie valoroasă
îți trebuie inspirație divină. De altfel ea consideră poezia ca fiind o
”minune„ a lumii, în care cuvintele dulci sunt esențiale:”În inima mea o minune
s-a produs,/A intrat inspirația strigând: „Poezie, vino afară!” /Precum Lazăr
fuse-nviat de Iisus/Acum mult timp parcă în grabă…//Pare că mi-e frică să nu
plece iar/Cum plecase-nainte/Când mă-ntrerupse tăcerea de har,/Drept tribut îi
înalț ode sfinte…//Acum parcă-mi curg ușor și lin /Dintr-un condei
măiastru/Cuvinte ce din suflet vin/Și din trăiri ce le-am avut,/Ce ferecate-au
fost pe-un astru…” (”Minunea”).
Poezia
de dragoste, iubirea în formele ei, este prezentă în poezii precum :
”Să-mi scrii iubite”, ”Iubitu-te-am”, ”Cotidiene 1,2,3”, ”Dorința”, ”Gelozie”.
Poeta își dorește o dragoste mare, dar nu întotdeauna așteptările îi sunt
împlinite : ”Cum pentru tine eu vreau să trăiesc,/Dar viața fără tine-i
tristă,/Ascultă-mi
ruga, fiindcă te iubesc,/Nu mă învinui pentru-o
batistă…//Necruțătorul însă fără milă/Se aruncă la gâtul ei,/Nu
ținu seama că-i doar o copilă/Și de ce-i vinovată nu știa…//Și uite-așa
muri frumoasa/De mâna soțului gelos,/Multe femei i-mpărtășiră soarta/De-atunci
și până azi… ce lucru odios!”, cu trimitere la Desdemona și Othello, una dintre
calitățile admirabile ale lui Othello fiind aceea că el crede că bărbații ar
trebui să fie transparenți și cinstiți ca el.
Ce
deranjează sau ce nu place la unele dintre poezii sunt titlurile alese de
autoare care te duc cu gândul la alte poezii mult mai cunoscute ca : ”Să
nu strivesc”, ”Recurs la viață” ori ”Vinovații fără vină”…
De
asemenea, de dragul rimei se utilizează cuvinte care se aseamănă între ele sau
pot fi intuite cu ușurință de cititor, cuvinte care strică frumusețea și ideea întregului
și am să dau un singur exemplu, din ”Cotidiene 3” :” De
mă privesc mai bine, nici nu-s hâdă,/Dar nu au altă vină a-mi aduce,/Nu știu să
fi greșit atât de tare,/Și pentru mine e un mare semn de întrebare…”.
Una
peste alta, pentru un debut, poeta Ica Gaftone reușește să ne atragă atenția, o
felicităm și îi dorim succes iar apariția cărții sale la prestigioasa
editură „eCreator„ Baia Mare o onorează…
Gelu Dragoș
