Bătălia pentru prezidențiale cuprinde trei etape, cu evoluții diferite în timp și spațiu. Prima se identifică cu precampania electorală, începută în primăvară. Deși a fost timp suficient, partidele nu au avut răbdare și au lipit-o de campania destinată alegerilor locale și europarlamentare. Atunci, au dat de înțeles că liderii lor se vor înscrie în cursa pentru președinție. Pe parcursul verii, febra alegerilor s-a instalat în platourile unor posturi TV, specializate în emisiuni dedicate alegerilor. Inițial, prezidențiabilii au evitat să apară direct la TV, și-au dat seama că aparițiile prea dese nu întotdeauna sunt cheia marilor succese. Până la urmă, bombardierii D. Șoșoacă și E. Simion au rupt lanțul și au ieșit la atac împotriva tuturor contracandidaților. Ceilalți prezidențiabili au continuat să-și facă precampanie la TV, dar prin interpuși plătiți cu bani publici din buzunarul partidelor. Prin urmare, de grija viitorului președinte, până la alegeri, în continuare se vor ocupa foști și actuali politicieni, sociologi, generali de armată, deveniți politicieni și persoane publice cunoscute. La seratele din precampanie, cu informații din evoluția alegerilor, o să vină Ponta și Băsescu. În precampanie, interes prezintă și independentul Geoană, indecis dacă va candida sau nu. Spre nenorocul lui, rămâne la mila ziariștilor de investigație, preocupați să-i scotocească, după opinia lor, trecutul dubios. Oricum, până la alegeri, în ringul de box nu va rămâne singur, prin filtrul deparazitării urmează să treacă toți candidații. În platourile TV, invitații construiesc scenarii, iar prezidențiabilii nu uită că trebuie să țină legătura cu electoratul. În timp ce unii merg la lăcașuri sfinte să ia lumină, eventual să-și spele păcatele, alții iau parte la serbări câmpenești, se prind în horă sau joacă singuri ca ursul pe sârmă la circ. Să ne amintim că spectacolele de prost gust, făcute pe bani publici, nu au lipsit din recuzita tuturor campaniilor dinaintea prezidențialelor. Așadar, de ce urmează să vedem nu trebuie să ne mirăm. Context în care apare o întrebare inevitabilă. Oare toți românii cu drept de vot sunt atât de interesați, încât țin neapărat să-și exercite un drept constituțional, de pe urma căruia aproape nimic nu au de câștigat. Nu cred că din alegerea președintelui românii au făcut o pasiune sau obsesie. Interesul pentru prezidențiale este confirmat de procentul participării electoratului la urne. Procent care după 1992, din vremea președintelui Iliescu, s-a aflat în scădere, la toate alegerile. Mai mult, dintr-un recent sondaj de opinie, reiese că 15% din respondenți s-au trezit din somnul rațiunii și nu mai doresc să aleagă un președinte cu rol decorativ, de genul lui Iohannis și predecesorilor săi. În favoarea românilor care reușesc să-și depășească prejudecățile și gândesc logic, vine o declarație a lui Băsescu, rostită în urmă cu ceva vreme la un post TV. Că nu degeaba gura păcătosului adevăr grăiește. Citez: “actuala Constituție este în așa fel croită, încât președintele să nu facă nimic”. Dacă Băsescu ar fi rostit adevărul în timpul celor două mandate, probabil că Parlamentul s-ar fi autosesizat că România are nevoie de un alt gen de președinte. Republica semiprezidențială, un soi de struțo-cămilă formată din Parlament și Președinție, separarea alegerilor prezidențiale de cele parlamentare și prelungirea mandatului președintelui la cinci ani au fost decizii politice care au eșuat lamentabil. Fără să mai vorbim de promisiuni, președintelui ales de popor Constituția nu-i oferă puterea de a rămâne fidel celor care i-au dat votul. Din contră, lui îi convine, se simte bine, nu dă nimănui socoteală și rămâne loial partidului care l-a propulsat în funcție. La vremea lui, Iliescu nu s-a putut desprinde de actualul PSD, iar Iohannis a cântat mereu în struna PNL. Revenind la atribuțiile actuale ale președintelui, majoritatea lor nu sunt compatibile cu alegerea lui de popor. Politica externă a țării, promovată de președinte, își are rostul ei, însă depinde de cine și cum îl bagă în seamă. Postura de mediator și arbitru între partide, care se ceartă ca la ușa cortului, este puțin spus ușor ridicolă. Dacă ținem seama de vorbele cârcotașilor, cică numele viitorului președinte va fi hotărât în afara țării, la vot vom merge ca proștii, degeaba. În viitor, soarta președintelui nu are decât soluții. Spuneam mai devreme că poate fi ales de popor, numai dacă Constituția îi oferă puteri sporite, fără să-și facă de cap, încât să devină dictator. Sau să fie ales de Parlament, situație în care țara scapă de cheltuieli inutile și scandaluri interminabile, ce au dominat toate campaniile prezidențiale. Imaginea candidaților văzuți de jos este o altă discuție ce aparține viitorului apropiat.
prof.
Vasile ILUȚ
