Se afișează postările cu eticheta volumul 3. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta volumul 3. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 decembrie 2024

Antologia ”Stelaris”, volumul 3, este continuarea Istoriei Literaturii Române ce se scrie în prezent

Sosit mai târziu, volumul 3 al antologiei ”Stelaris -Stele ale literaturii române contemporane”, antologie de creații literare, editată de prestigioasa Editură  Globart Universum din Montreal, 2024, cuprinde un florilegiu de creații literare semnate de scriitori români de pe meridianele lumii.

Lucrarea, având o ținută academică, se deschide cu un motto semnat de Ion Minulescu:” Motto: „Intraţi în Templul Literaturii pe poarta cea mare, nu pe porţile lăturalnice ”, după care urmează ” Cuvântul editorului” semnat de Johnny Ciatloş Deak, care subliniază, printre altele:” Încă din primul an ne-am propus să realizăm multiple activităţi despre şi pentru românii din lumea mare, cu scopul de a-i promova şi bucura. Avem nevoie să ne păstrăm identitatea, să dăm hrană sufletului şi să ne regăsim prin arta frumosului. Primul mare proiect în acest sens a fost revista de literatură artă şi cultură „Poezii pentru sufletul meu”, revistă fondată la Montreal, la 30 octombrie 2018, a cărei aniversare se serbează în fiecare an la GALA ARTELOR LA CEAS ANIVERSAR, iată ajunsă acum, în 2024, la cea de a V-a ediţie. Dar pentru a promova scriitorii şi artiştii români m-am gândit că este nevoie de ceva mai mult, aşa că am creat în cadrul editurii Globart Universum, un Program de promovare a scriitorilor şi artiştilor români contemporani de pretutindeni, pornind de la sloganul editurii: „Spune lumii că exişti, spune lumii despre tine!”. Acest program nu este subvenţionat şi nu se află sub tutela niciunei organizaţii, fiind realizat de mine împreună cu echipa de redacţie, cu forţe proprii, din dragoste pentru limba română şi din apreciere pentru scriitorii şi artiştii valoroşi pe care îi avem peste tot în lume ”

Citind această enciclopedie mi-am adus aminte de spusele lui Voltaire despre astfel de lucrări, care spunea :”  monument al progresului spiritului uman”. Mă aliniez acestui aforism pe care îl atribui ca atribut acestei ample enciclopedii, în trei volume.

Volumul cuprinde autori din diferite generații, ceea ce face ca policromia ideilor să se constituie într-un tablou cu nuanțe vibrante, muzicale, dar și filosofice.

Redescopăr semnăturile unor scriitori, unii membri ai Ligii Scriitorilor, sau ale altor organizații profesionale, precum: George Ioniță, Kessy Ellys Nycollas, Aurelia Oancă, Lilian Curevici,Titina Nica Ţene, Georgiana Laura Gheorghe, Aurelia Rînjea, Nicolae Dumitru, Alexandrina Iurcu Bălan, Cristina Florea, Trandafir Sînpetru, Al. Florin Ţene., Angela Dumbravă, Corina Vlad, Luminiţa Trăistaru, Avram Gheorghe, Ion Romeo Roșianu, Ionuț Țene, Raveca Vlașin, Mihaela CD  etc.În total 31 de autori.Îmi cer scuze că nu i-am amintit pe toți, dar spațiu virtual îmi impune unele condiții.Însă toți autorii antologați merită din plin să fie amintiți prin lucrările de bună calitate publicate și selectate cu talent de editor.

Această enciclopedie, ce poate fi considerată o pagină de aur a Istorie Literaturii Române contemporene ce se scrie sub ”ochii” prezentului, o atribui ca merit familiei de scriitori Mihaela CD și Johnny Ciatloş Deak.

 

   Al.Florin Țene

duminică, 3 ianuarie 2021

ANTOLOGIE DE TEXTE. RECENZII DE CĂRȚI – PERSONALITĂȚI ALE LITERATURII CONTEMPORANE. SINCERUS VERBA. VOLUMUL 3

 

DACĂ AM ÎNCEPUT, TREBUIE SĂ NE ȚINEM DE CUVÂNT…

sau

AM FOST, SUNTEM ȘI VOM FI, MEREU!

(autor Vasile BELE - coordonator proiect)

 

,,La ce te gândești?", mă întreabă, iar, prietenul ,,Feisbuc". Buni prieteni suntem noi, dar de fiecare dată mă întreabă același lucru. Și, oare, la ce te poți gândi, în astfel de timpuri? La bani? Nu! Oricum e mult până la salar! La cele ce-au trecut? Mai are rost să te întorci la trecut? Nu! Dar, vorba românului, trecut prin viață - ,,ce-i trecut e bun trecut și nu îl mai poți înturna!". La ce se poate gândi un om așa de tânăr ca mine? Yupiii... și la cele lumești! Și la cele firești! Și la un pic de literatură! Așa da! Parcă vă văd, rostind!

Da! Mă gândesc ce norocos sunt că vă am, dragi prieteni literați - scriitori, poeți, prozatori, eseiști, epigramiști...! Chiar sunt un norocos. Dumneavoastră - ca oameni și prieteni adevărați - și prin ceea ce faceți pentru literatura contemporană, mă faceți să fiu, și eu, mai puternic. Împreună suntem mai puternici! Mă faceți, de cele mai multe ori, să iubesc viața așa cum este, chiar și în plină perioadă epidemiologică. Obligatoriu, voi aminti, (pentru generațiile deceniilor viitoare, desigur!), că suntem în ANUL DE GRAȚIE 2020, declarat, de către Patriarhia Română - ANUL OMAGIAL AL PASTORAȚIEI PĂRINȚILOR ȘI COPIILOR, dar și ANUL CÂND A ÎNCEPUT (cel puțin la noi!) MAREA PANDEMIE MONDIALĂ. (P.S. asta era fix o paranteză).

La ce mă pot gândi? La multe lucruri frumoase ce ne ajută să traversăm această cruntă perioadă, despre care nu știu câți vor face rostire, dar un lucru este clar: anul 2020 a fost (și mai este!) un an de groază, pe care nici în amintiri nu vreau să îl cuprind. Poate gândiți și dumneavoastră așa! Sau, poate nu! Nu vă voi condamna dacă aveți o altă părere. Dacă aș putea, din anumite puncte de vedere, aș șterge acest an, din calendarul vieții mele, dar aș lăsa amintirile plăcute. Și, credeți-mă, pe cuvânt că au fost câteva, cu toată criza la nivel mondial. Tot noi avem de suportat și consecințele. Și vor fi consecințe pe termen lung.

Dar, oricât aș vrea să fiu de dur, de rău, de... oricum mi-ați zice, toți cei cuprinși în acest volum antologic, mi-ați arătat ce înseamnă prietenia adevărată. Ne-am susținut și ne-am încurajat reciproc (adică unii pe alții), pentru ca totul și toate să nu fie așa de apăsătoare, de grele, de dureroase - pentru că, uneori, și dorurile dor. Nu-i așa? Ne-am susținut și apreciat cu maximă sinceritate în visele și proiectele literare, fapt ce a contat enorm.

Dacă vorbim de proiecte și vise, iată, acest volum este puterea exemplului. Un volum valoros care unește inimi și adună oameni. Un volum valoros, care adună valoare și frumusețe... și toate astea ne duc, sau ne trag, mai departe. Dar nu facem pași înapoi! Dar nu ne oprim! Nu ne-au putut opri și nici nu o vor putea face vreodată. Pentru că suntem puternici, mulți, prețioși, valoroși, autentici fiecare în felul său. Credeți-mă! Și, iar vorbim de vise, de visare și de împlinirea lor.

Iată încă un vis împlinit, sau împlinindu-se! Cine sunt cei care au făcut toate aceste vise să devină realitate? Dumneavoastră, iubiții mei prieteni. Și vă aducem un cuvânt de laudă și mulțumire (inclusiv sufletească!), pentru că sunteți alături de noi - poet popular NELU DANCI, prof. GELU DRAGOȘ și VASILE BELE - coordonatorii acestui proiect, repet, împreună suntem o putere, o forță! Așa trebuie să fim - uniți în cuvânt, în iubire, în prietenie, pentru o literatură de bună calitate, de elită.

Suntem exact la două zile distanță de data la care am dat START acestui proiect, în condițiile și cerințele de mai sus, nu le mai repet. La două zile depărtare, deja lista cu participanții la volumul 1 este plină, finalizată. Deja avem 4 participanți ce vor face parte din volumul 2, (25 autori antologați, 1 recenzie de revistă, 1 recenzie de antologie, 1 poet antologat IN MEMORIAM).

Este o bucurie imensă. O binecuvântare! Rog pe Bunul și Dreptul Dumnezeu, să ne fie alături, și aceste proiecte să aibă binecuvântarea și sporul Său. Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai fost alături! Îți mulțumesc, Doamne, că ne ești alături! Și te rugăm să ne aperi și să ne arăți calea cea dreaptă.

Sunt mândru că am asemenea prieteni! Sunt mândru că vă am și vă mărturisesc că-mi sunteți, cu adevărat, Marea mea Familie. Vă prețuiesc și vă asigur de cele mai sincere gânduri de bine. Să fiți ocrotiți și apărați. Să dea Dumnezeu să fie bine. Să fim bucuroși că lăsăm în urma noastră ceva - nu lucruri seci, dimpotrivă, lăsăm sămânța rodului bogat. Trecători fiind, lăsăm cu fiecare pas, urma trecerii noastre pe acest binecuvântat pământ.

Ne suntem datori morali, de a iubi valorile și comorile spirituale românești. Ne suntem datori morali de a fi păstrătorii de zestre. Fiecare în felul nostru, asta facem - dăruim pentru lada de zestre a literaturii acestui neam tot ce avem mai prețios, mai frumos în noi. Cu un oarecare preț! Pe care nu îl vom imputa niciodată.

Uneori susținuți, alteori blamați sau alungați din gașca celor care-și zic ,,puternici suntem noi!", ne-am văzut mereu de drum, cu prietenia sincerității noastre, fără a face ,,topuri", neautorizate, fără a face clasamente neavenite. Noi, ne-am știut locul nostru în acest areal al literaturii, și i-am respectat pe fiecare. Îi lăsăm pe cei competenți să aibă păreri autorizate/avizate.

Noi, probabil, suntem cei mai profesioniști dintre amatori. Dar suntem! Și ne e bine, așa! Nu facem ,,topuri" literare, nici nu ne autonumim învingători sau cei mai buni. Dar suntem o elită! Dar suntem buni! Pentru sinceritatea din noi! Pentru curajul nostru! Pentru că noi știm să îmbrăcăm în frumos, chiar și urâtul din jurul nostru! Pentru puterea de a făuri lucruri utile, sensibile, nobile.

La prima ședință a colectivului de coordonare vom stabili cine vor fi poeții ANTOLOGAȚI - IN MEMORIAM (deja avem 4 variante!):

- Constantin TRIȚĂ;

- Ioan VOICU;

- Dragomir IGNAT;

- Nicolae PETRICEC;

Tot atunci vom stabili care vor fi următoarele reviste ANTOLOGATE (deocamdată avem 2 variante!). In volumul 1 va apărea recenzia la REVISTA MĂRTURII MARAMUREȘENE, membru fondator Radu BOTIȘ.

- REVISTA MOLDOVA LITERARĂ;

- REVISTA FREAMĂT;

Și vom mai stabili ordinea pentru ANTOLOGIILE recenzate. Deocamdată, avem 4 variante:

- MUZICA GÂNDULUI, coord. Vasilica MITREA, poetele Mioara BACIU și Garofița JIANU;

- PETALE DE IUBIRE, coord. idem supra;

- ZBOR SPRE DESFRUNZITE STELE, coord. Florentina DANU;

- Antologiile STARPRESS coord. Ligya DIACONESCU;

- ANTOLOGIE DEPOEZIE ȘI PROZĂ. OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!;

ORDINEA O VOM STABILI PRIN TRAGERE LA SORȚI, pentru a elimina orice îndoială care s-ar putea ivi.

Nu uitați - AM MAI PROMIS O SURPRIZĂ, despre care nu spunem NIMIC!

Lista rămâne deschisă! Dacă vor mai fi sugestii, cu respectarea tuturor condițiilor impuse, vă informăm.

Zi minunată!

Suntem și vom fi, aici, mereu!

Am fost, suntem și vom fi!

luni, 19 octombrie 2020

Antologia UNIVERSUM 2020, volumul 3

 

Autori prezenti in volumul 3 al antologiei UNIVERSUM -2020

coperta vol 3 - Copy

 

Videoclipul volumului 3 al antologiei UNIVERSUM 

 

 

Va asteptam in  urmatoarele volume ale antologiei Universum! 

 

duminică, 8 septembrie 2013

INVITAŢIE pentru realizarea volumului III, "Epigramiştii se prezintă"

În vederea realizării antologiei „EPIGRAMIŞTII SE PREZINTĂ”, Vol. III, vă rog să-mi comunicaţi până pe data de  1 octombrie 2013  pe adresa de     e-mail: rodica.hanu@yahoo.com  sau în plic la adresa Rodica Hanu-Pavel, Tg. Ocna, Bd. Republicii, bl. F3, sc. B, et. 3, ap. 10, C.P. - 605600, jud. Bacău], următoarele:
         O fotografie (alb-negru);
         Numele şi prenumele;
         Pseudonimul (unde este cazul);
         Data naşterii (zz/ll/aaaa);
         Locul naşterii (localitatea, judeţul);
         Profesia, funcţia;
         Adresa actuală; Codul poştal;
         Numerele de telefon, după caz: fix, mobil, fax;
         Adresa de e-mail, blog/web;
         Studii;
         Membru al: Uniunii Scriitorilor;Societăţii Scriitorilor; Ligii Scriitorilor; Uniunii Cineaştilor; Uniunii Scriitorilor din Moldova; Uniunii Compozitorilor; Societăţii de Ştiinţe Istorice; Societăţii Scriitorilor Militari (medici); Cetăţean de onoare etc.;
         Colaborator la diferite publicaţii;
         Cenaclul din care faceţi parte;
         Volume de autor;
         Prezent în volume colective;
         Referinţe critice;
         5 epigrame pe următoarele teme:
1.   epigramă care să vă definească (autoportret care să sugereze profesia pasiunii);
2.   epigramă la adresa unui coleg (fără atac la persoană);
3.   epigramă pentru soţie, iubită, soacră, colegă, secretară, şefă (la alegere);
4.   epigramă pe teme politice; (fără atac la persoană);
5.   epigramă pe teme diverse (altele decât cele propuse);
           Vă rog să respectaţi această ordine!

Insistăm asupra următoarelor reguli de redactare:
•          formatul A5;
•          folosiţi în text numai diacritice;
•          margini hârtie: 2, stg. 2,5; 2; 2;
•          font: Times New Roman;
•          mărimea fontului în text 12 ; referinţele vor avea mărimea 10; Numele autorului va fi de 14,    bold si distanţat cu pauza între litere;
•          datele de prezentare, titlurile volumelor, documentele de unde sunt luate referinţele vor fi italice;
•          distanţa dintre rânduri va fi de 1,15;
•          fotografia sau caricatura va fi formatata si aşezată în stânga sus şi va avea dimensiunile de:    448 x 336 px;
•          cele 5 epigrame vor fi aşezate la sfârşitul prezentărilor (după referinţe) ca în modelul anexat;
•          Evitaţi redactarea doar cu majuscule.

ATAŞEZ CA MODEL O FIŞA COMPLETATĂ CORECT DIN
VOLUMUL al II-lea  
              
Cu alese mulţumiri,

Prof: Rodica Hanu, Târgu Ocna