Moara lui Gelu

sâmbătă, 8 august 2026

Fotografia zilei - Scriitoarea Florica BUD, președintele Cenaclului Scriitorilor Maramureș

TEREZIA FILIP - LUCIAN BOIA - FACEREA ŞI DESFACEREA MITULUI EMINESCIAN (I)

Sărim ca arși, ne revoltăm și contestăm când cineva se atinge de miturile noastre naționale, sau de cele personale într-o altă modalitate decât cea convențională, conformă așteptărilor. Acesta e și cazul unora din reacțiile scrise și nescrise la cartea lui Lucian Boia, „Eminescu, românul absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, Humanitas, București, 2015. Cine citește la repezeală cartea, fără răbdarea și aplecarea necesare unei astfel de lecturi poate lesne crede că autorul destramă mitul întruchipat de Eminescu sau îl tratează ireverențios și tendențios. Nu știu dacă Dl. Lucian Boia, abordând cumva la repezeală subiectul, în notă eseistică,precum procedează și în alte cărți ale Domniei Sale, își va fi propus cu tot dinadinsul să-l demitizeze pe Eminescu, dar modul în care privește destinul poetului, cumva atipic, prin reverberațiile personalității sale în conștiința publică, produse etapă cu etapă, le sună unora ca o demitizare. Ceea ce cred că nu e. Poate ușor ironic și chiar persiflant pe alocuri, privind și citând în fugă nu puține opinii, și destule din cele mai puțin favorabile care-l vizau pe Eminescu – unele naive de-a dreptul sau desuete – cartea pare a produce un efect de ireverență față de mitul eminescian. Impresia aceasta se repercutează inclusiv asupra autorului însuși privit de unii ca un demolator de mituri. De altfel, Dl Lucian Boia trebuie, cred, să se va fi obișnuit cu reacțiile din spațiul autohton, destul de vehemente oricând cineva se atinge de vreuna din valorile naționale, în altă tonalitate decât în cea convenită cumva tacit – laudativă, superlativă, absolutizantă. Gândirea critică nu pare a fi suficient cunoscută și adoptată ca modalitate de analiză a fenomenelor socio-culturale în toate cazurile, pe meleagurile noastre. Subtitlul „Facerea și desfacerea unui mit” indică perspectiva antropologică și socio-culturală a fenomenului Eminescu repercutat decenii la rând în conștiința românească și țesut în postumitate din reacțiile și ecourile publice la ideile operei, din regăsirea în ea ca într-o oglindă a ceea ce putem numi sufletul românesc. E adevărat că nu un studiu de antropologie culturală propriu-zisă este cartea în discuție, ci mai degrabă o scriitură modernă, alertă, între eseu și sociologie culturală. Autorul își propune să evidențieze modul în care s-a implantat și a crescut mitul eminescian în conștiința publică românească reverberând când mai moderat, când mai puternic de la un capăt la altul al destinului poetic și încă mai pregnant și în posteritate. Modul în care se construiește mitul în orice cultură este mai mult sau mai puțin asemănător. Un mit nu crește doar din elogii și opinii favorabile, așa cum s-ar părea. El este circumstanțiat de o complexitate de factori care îl confirmă și-l neagă, îl acceptă și îl resping, tocmai această c ontrarietate potențându-i uneori și mai mult valoarea. Căci până și opiniile nefavorabile sau cele rezervate au un impact paradoxal, pozitiv în cazul unui destin de geniu. Unele studii de antropologie și imagologie dinspre finalul secolului 20 arată cum crește în mentalul public un mit, sau o imagine definitorie, conectându-se cu idealurile și frustrările, cu elanurile și temerile ce definesc spiritul anumitor epoci. Cu toate reacțiile mai mult sau mai puțin întemeiate, mai mult sau mai puțin rezervate sau orgolioase, cartea D-lui Lucian Boia are meritul fundamentării pe argumente. Numeroase referințe bibliografice vizează receptivitatea literară a lui Eminescu, etapă cu etapă, începând chiar din 1883 când apărea volumul de Poezii editat de Titu Maiorescu, și chiar de mai 40 devreme, din perioada când se impunea ca poet în paginile revistei Convorbiri literare. Cum procedează Lucian Boia scriind despre Eminescu? Ei bine, istoricul documentează subiectul luând în calcul toate aspectele ce ancorează mitul eminescian în mentalul românesc: opiniile critice sau cele rezervate, critica elogioasă și impactul ideilor eminesciene în fenomenele socio-politice și culturale din anumite perioade istorice. Privirea istoricului afluează subtil între cele două atitudini critice contradictorii dar cumva complementare – opiniile rezervate sau critice pe de-o parte, și elogiile, pe de altă parte – pe acestea se fundamentează mitul eminescian. Cartea abundă în trimiteri și citate dar, contrapuctând cu propriile comentarii, autorul pare a lăsa pe seama cititorului configurarea mitului eminescian. Căci Lucian Boia nu definește expres mitul, doar îl circumstanțiază de trimiteri, de factori care l-au potențat uneori, sau l-au diminuat alteori. În postumitatea lui Eminescu personalități diferite își găsesc legitimare în ideile sale, justificându-și opțiunile și direcțiile de urmat. Faptul indică impactul ideilor poetului în plan social-politic și cultural. E cazul unor Vlahuță, Iorga, Blaga, Eliade, A. C. Cuza, Al Toma, Geo Bogza. Cele 15 capitole structurează cartea lui Lucian Boia și fixează tot atâtea etape în facerea mitului eminescian, punctând intensitatea și tonalitatea percepției poetului în conștiința publică dar și reverberațiile socio-culturale și politice românești în mitul eminescian. Fiecare din etapele traversate de cultura română din anii 70 ai secolului 19 până în prezent, fiecare critic de notorietate, fiecare din eveniment, elanurile sau decepțiile unor perioade, personalitățile care și l-au asumat pe poet, unele chiar extremiste, complicitează la designul mitului eminescian. El se face în egală măsură din negări și repudieri, din respingeri și critici, din neîncredere și îndoială, ca și din admirație, recunoaștere, compătimire, reverență etc. Și mai ales din rezonanța afectivă a poeziei de dragoste în sufletul publicului receptor, din singurătatea și suferința care au marcat destinul poetului, din boala și moartea sa, din eticismul ferm receptat cu teamă de unii contemporani. Un nou Eminescu, Fantezii și plăsmuiri, Deceniul 4,  Eminescu, Deceniul Călinescu, După comunism, între apoteoză și respingere, Comemorare la Academia Română etc. sunt capitole și etape în devenirea mitului. Citate ca puncte de referință, unele opinii rezervate în receptarea lui Eminescu emise de personalități notabile pot da cărții o notă demitizantă, părând că autorul și-ar fi propus dinadins așa ceva. Cartea iese însă din această grilă întrucât, elementele etapelor antume și ale celor post-eminesciene indică ecoul personalității poetului în spiritul vremii, în tumultul unor evenimente, căci „Un personaj este mitificat atunci când o comunitate se oglindește în el, apelează la el ca la un spirit călăuzitor”, afirmă Lucian Boia. O primă confirmare este inclusiv volumul de Poezii editat de 8 ori de Maiorescu între 1883-1901, cu un tiraj de câte 1000 de exemplare. Ele impun un Eminescu sensibil, genial, sentimental, pesimist, nefericit etc. Cartea evidențiază inclusiv modul în care postumitatea, tradiționaliștii, sămănătoriștii, naționaliștii, ba legionarii, ba comuniștii proletcultiști din anii 50, ba cei naționaliști din anii 70 își găsesc legitimări în ideile poetului, îl invocă sau îl iau ca paravan al atitudinilor lor justificând facerea mitului. Într-o modalitate alertă, alunecând între atitudinile diferitor opinenți, între evenimente și etape, între documente și opinii personale, Lucian Boia arată modul în care Eminescu devine până la urmă poetul tuturor, epocilor, personalităților, curentelor și opțiunilor. Un accent în plus pe nota naționalistă de care uzează deopotrivă naționaliștii comuniști și din plin legionarii. Rezonanța ideilor sale cu interesele de moment ale unor grupuri sau personalități de la N. Iorga la A. C. Cuza, de la comentatori economiști, agronomi, didacticieni ca Adamescu sau Enea Hodoș etc., de la detractori la critici de notorietate ca G. Călinescu, T. Vianu, D. Caracostea, la academicieni, la editori ca I. Scurtu, la documentariști ca Toruțiu, și în cele din urmă la comuniștii ca A Toma sau alții îl impun pe Eminescu în conștiința publică. Între critici și elogii, Eminescu însuși recunoștea observațiile lui Iacob Negruzzi din 1876, ale lui Maiorescu din 1872, cu privire la imperfecțiunile poeziilor sale de început. Evident acele critici au azi altă conotație față de timpul când au 42 fost emise. Remarcile lui Titu Maiorescu despre perfecțiunea poemului Rodica, al lui V. Alecsandri, și „stângăciile‖ din Venere și Madonă a lui Eminescu par azi naive dacă nu de-a dreptul eronate. Eminescu n-a adoptat însă un spirit de frondă, n-a fost, crede Dl Boia, (p.12) un revoluționar ce sfida regulile artei, ci dimpotrivă. Dovedea o preocupare excesivă față de perfecțiunea formei, o exigență aparte față de sine și față de propria creație. Contestatari feluriți ca expertiză și notorietate, de la Al. Grama, canonicul din Blaj, la Aron Densușianu, la Anghel Demetrescu, la Ilie Cristea, ceva mai moderat în critici, până la Macedonski sau chiar Caragiale, îl repudiază pe Eminescu, taxându-l de: imoralitate, pesimism, imitație, de necredință, lipsă de patriotism etc., tot pe atât pe cât alții îl apreciază. Etapele receptării sunt, cu fiecare deceniu posteminescian, distincte și diferite ca tensiune în confirmarea mitului.

dr. Terezia FILIP

BJPD BM. Agenda evenimentelor culturale din săptămâna 10 – 14 august 2026

Activități în bibliotecă

Luni, 10 august

ora 9.00, Sala de Conferințe + Salonul Artelor + American Corner + SL Copii

În perioada 10-12 august, se va desfășura a şaptea ediţie a Şcolii de vară MERITO Maramureş, cu tema „Cum construim o comunitate care facilitează învățarea și cultivă plăcerea de a învăța?”, cu ateliere experienţiale de învăţare colaborativă şi reflecţie, pentru ~30 de profesori, cât şi ateliere cu elemente remediale pentru ~85 de elevi.

Evenimentul este co-organizat voluntar de către Tatiana Cauni, Anca Coatu şi Liliana Chivulescu, profesoare MERITO, cu sprijinul şi implicarea voluntară a prof. dir. Gianina Anca Brisc, prof. Anca Emilia Ghiduţ, prof. Sanda Filip (Şcoala Gimnazială Lăpuş) şi a colegilor din comunitatea MERITO, facilitatori voluntari de ateliere, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Baia Mare, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, Casa Corpului Didactic Maramureş, Asociaţia „Comunicaţi prin noi” şi filiala Maramureş a Romanian Business Leaders.

Vineri, 14 august

Fondul Documentar al Academiei Române

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizează, la Fondul Documentar al Academiei Române, expoziția de carte „Maramureșul academic”, cu ocazia Zilei Naționale a Maramureșului (15 august). Aceasta cuprinde cărți și albume reprezentative, atât pentru istoria culturală a părții de nord-vest a țării, cât și pentru memoria instituțională a Academiei Române.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 14, respectiv, 17-20, august la locația mai sus menționată, iar pentru cele două zile (15-16 august), când biblioteca este închisă, programul de relaționare cu utilizatorii se va concentra pe punerea la dispoziția acestora, prin intermediul rețelelor de comunicare și socializare ale instituției, a fotografiilor realizate în cadrul expoziției dedicate Zilei Naționale a Maramureșului.

Stefan Selek

bibliotecar

Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare

Email: pr.bibliotecamm@gmail.com

vineri, 7 august 2026

Vicepremierul Oana Gheorghiu îi îndeamnă pe români să nu folosească mașinile de spălat și uscătoarele...

Vicepremierul demis Oana Gheorghiu continuă, într-o postare pe rețelele sociale, apelurile lui Ilie Bolojan pentru reducerea voluntară a consumului de energie. Aceasta le cere românilor să amâne pentru câteva ore pornirea mașinilor de spălat, a uscătoarelor și a altor aparate cu consum ridicat de energie și susține că obiectivul este coborârea consumului național de la 7.700 MW la 7.300 MW.

Oana Gheorghiu susține că o reducere de aproximativ 400 MW poate fi obținută prin cumularea unor gesturi individuale aparent nesemnificative și îi îndeamnă pe consumatorii casnici să amâne pentru câteva ore folosirea aparatelor electrocasnice cu consum mare.

„Realizările mari înseamnă uneori o mulțime de gesturi mici aduse împreună. România a ajuns aseară, la ora de vârf, la un consum de aproximativ 7.700 MW. Putem coborî în această seară la 7.300 MW?

Dacă fiecare dintre noi amână pentru câteva ore pornirea mașinii de spălat, a uscătorului sau a altor consumatori mari de energie, diferența va fi semnificativă.

Știu că sunt unii oameni, pe bună dreptate, foarte supărați.
Știu că există întrebări legitime despre cum am ajuns aici.
Răspunsul e cât se poate de simplu: spre deosebire de Bulgaria și multe alte state din regiune, România nu a investit în capacități mari de stocare.

Responsabilitatea aparține multor oameni care s-au perindat de-a lungul timpului prin cele mai înalte funcții în stat. Niciunul nu a avut viziune și claritate pe tema securității energetice.

Astăzi, când a devenit nota de plată pentru noi toți, ei se plimbă bine mersi prin vacanțele lor exotice. Din păcate, în seara asta nu putem repara trecutul. Putem însă să îmbunătățim prezentul.

De fiecare dată când a fost greu, românii au arătat că sunt mai uniți și mai responsabili decât politicienii de carieră.
Cred că putem demonstra asta încă o dată, chiar în această seară.
Eu voi face ce ține de mine. 

Le mulțumesc tuturor celor care, cu responsabilitate, vor alege să facă același lucru”, a scris vicepremierul. 

C.L.

Gluma zilei - Noua bacnotă pentru 1000 lei propusă de BNR

Degeaba schimbi bordelul dacă nu schimbi târfele

O analiză publicată de consilierul principal al lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, l-am numit pe economistul Lucian Croitoru, zugrăvește, din păcate, un viitor relativ sumbru pentru România și asta din vina clasei politice care s-a înrădăcinat la noi.

Nu e doar un comentariu de actualitate, ci mai ales o proiecție pentru viitor, despre felul în care funcționează și va continua să funcționeze puterea în România. Și, mai ales, despre motivele pentru care, indiferent cine cîștigă alegerile, schimbarea profundă pare să nu mai vină niciodată.

Iar dacă economistul BNR are dreptate, perspectiva nu este deloc optimistă. În esență, Croitoru spune că România este prinsă într-un cerc vicios din care va ieși foarte greu. Schimbăm guverne, schimbăm lideri, schimbăm sigle și sloganuri, însă mecanismul din spatele scenei rămîne aproape același. (Dacă eram malițioși, spuneam că degeaba schimbi bordelul dacă nu schimbi tîrfele).

În centrul teoriei sale se află ceea ce numește „corpul politic”; nu e un partid anume și nici o conspirație secretă. Mai degrabă, spune el, este o rețea de elite politice și administrative care s-au format în jurul vechiului sistem post-comunist și care, în timp, au învățat să supraviețuiască indiferent cine se află la putere.

Oamenii migrează dintr-un partid în altul, își păstrează relațiile, își protejează reciproc interesele și, atunci cînd apare o amenințare serioasă, uită de războaiele televizate și ajung să coopereze.

Imaginea este aceea a unui teatru în care actorii se ceartă spectaculos pe scenă, dar în culise beau cafeaua la aceeași masă. (Ziariștii mai copți își amintesc cum, pe vremuri, „dușmanii” udemeriști și peuneriști stăteau în același mic hotel din Primăverii).

De aici pleacă și cea mai sumbră dintre predicțiile sale. România, spune Croitoru, nu va beneficia prea curînd de o separare autentică a puterilor în stat. Justiția, Parlamentul, Guvernul și celelalte instituții vor continua să funcționeze într-un echilibru fragil, în care influențele reciproce și negocierile din spatele ușilor închise vor rămîne regula, nu excepția.

Mai grav, reformele care ar amenința aceste rețele de influență vor întîmpina inevitabil o mare rezistență. Uneori discretă, alteori fățișă. Chiar și partide care se atacă zilnic în spațiul public ar putea ajunge să voteze împreună atunci cînd este vorba despre protejarea mecanismului care le-a permis să supraviețuiască.

Croitoru merge însă și mai departe. În opinia sa, România nici măcar nu își stabilește singură direcția politică. Ea privește permanent spre Occident și îi copiază mișcările. Dacă Vestul merge spre mai mult intervenționism al statului, România îl urmează. Dacă Occidentul revine la politici mai liberale, și Bucureștiul încearcă să se adapteze, spune el.

Numai că, avertizează economistul, în lumea occidentală predomină ceea ce el numește „constructivism politic”, adică tendința guvernelor de a interveni tot mai mult în economie și în societate. Aceste perioade, spune el, sfîrșesc aproape întotdeauna prin acumularea unor probleme care generează crize. Iar cînd criza izbucnește, nu este sigur că lecția corectă va fi învățată. Dimpotrivă. Există riscul ca vina să fie pusă pe piața liberă, ceea ce ar conduce la și mai multă intervenție din partea statului.

Cu alte cuvinte, în loc să ieși din groapă, primul impuls este să mai sapi puțin.

Nici economia nu scapă de pesimismul autorului. Croitoru susține că politica fiscală va continua să fie dominată de același tipar. În anii buni, guvernele vor împărți salarii și pensii mai mari, vor cheltui generos și vor evita măsurile nepopulare. Cînd nota de plată va veni, altcineva va trebui să stingă incendiul. El numește acest executiv „partidul sanitar” – formațiunea care intră la guvernare nu ca să taie panglici, ci ca să taie cheltuieli, taxe sau privilegii, asumîndu-și inevitabil costul electoral.

Este un scenariu pe care România l-a mai trăit, iar Croitoru crede că îl va mai trăi.

Nici apariția unui partid nou nu reprezintă, în teoria sa, o garanție a schimbării. Popularitatea nu este suficientă. Un partid poate deveni cu adevărat dominant doar dacă își construiește o infrastructură solidă – organizații locale, lideri, resurse – sau dacă reușește să atragă o parte dintre vechile rețele de influență. Altfel spus, chiar și noutatea riscă să îmbătrînească repede.

Privind spre regiune, Croitoru vede diferențe importante. Țări precum Cehia ar avea instituții suficient de solide pentru a rezista mai bine acestor mecanisme. România și Slovacia, în schimb, sunt descrise ca state în care acest „corp politic” rămîne puternic, fiind ținut în frîu în principal de apartenența la UE. Fără această ancoră externă, sugerează autorul, riscurile ar fi și mai mari.

În fond, mesajul economistului este simplu și apăsător. România nu traversează doar o succesiune de crize politice. Ea este prinsă într-un mecanism care tinde să se autoreproducă. Alegerile schimbă decorul, dar nu și piesa. Actorii se înlocuiesc, costumele se schimbă, replicile sunt altele, însă scenariul rămîne, în mare măsură, același.

Croitoru admite că ruptura este posibilă, însă doar în două situații: dacă rețelele care alcătuiesc acest „corp politic” se fisurează din interior sau dacă Occidentul însuși își schimbă fundamental direcția politică. Numai că ambele scenarii sunt prezentate ca fiind rare și greu de anticipat.

Pînă atunci, concluzia este una care nu lasă prea mult loc optimismului: din perspectiva economistului BNR, România nu se îndreaptă spre o mare resetare politică, ci spre încă multe episoade din aceeași poveste. Schimbăm distribuția, dar decorul rămîne.

(inpolitics)

Aforismul zilei

Dar, cine sunt eu, să îmi dau cu părerea?

În timpuri nu prea îndepărtate la RRA exista emisiunea „Printre stele” a Domnului Profesor Alexandru Mironov. Un alt Domn, pe numele său Carol Mălinescu, avea o rubrică foarte faină dimineața, „150 de cuvinte despre cei ce nu cuvântă”.

Cum toate lucrurile bune au un sfârșit, emisiunea Domnului profesor Mironov a dispărut, apărând un nou format, total progresist, iar Domnul Carol Mălinescu, din păcate, a plecat.....

Rubrica sa matinală, de vreo 2 minute, a fost înlocuită cu o glumă proastă. Un domn actor, Orodel Olaru, se chinuie, efectiv, să fie simpatic și să ne explice cum stă treaba cu expresiile și sinonimele în draga noastră limbă română.

Reușește să fie penibil, fără zvâc, cu un umor de duzină, care te îndeamnă nu la citit ci la plecat la piață. După experiența Carol Mălinescu e ca și cum ai bea oțet în loc de o cafă adevărată.

La fel e și cu realizatorii matinali, care nu ajung nici la degetul mic al lui Paul Grigoriu. Glumițe, replici printre zâmbete, totul forțat și fără miez, doar de dragul de a fi în ton cu ce se cere pe piață...

Și totuși, RRA are voci și personalități lăsate în umbră, pe criterii doar de șefii lor știute, cum e Dan Creța, exilat la matinalul de weekend.

Dar, cine sunt eu, să îmi dau cu părerea? Uite așa, dragă Radio România Actualități, mai pierduși un ascultător...

 Adriana Stoicescu

Vremuri noi, proverbe noi!

UCRAINENII DESPRE RĂZBOI

Șeful Oficiului președintelui Ucrainei, Kiril Budanov, considerat de multă lume drept una din cele mai luminate minți din cercul oficialilor de la Kiev, a făcut următoarea declarație cu referire la „vânătoarea de oameni”, din Ucraina, denumită oficial „mobilizare”:

„Într-o țară aflată în război de mult timp cum este Ucraina, toți cei care au vrut să lupte de bunăvoie sânt deja pe front, dar țara are nevoie de noi soldați. De aceea mobilizarea forțată va continua.
   Singurul lucru pe care îl putem reforma sunt manifestările de comportament inuman în timpul detenției forțate, de către grupurile de colectare (TȚK-prescurtat în ucraineană), dar nu faptul detenției în sine. Aceasta este o problemă standard pentru orice țară care ar aplica mecanismul de mobilizare. De exemplu, SUA, în timpul războiului din Vietnam, au venit cu acest mecanism... Uitați-vă la Primul Război Mondial, la al Doilea, în țările civilizate... a fost la fel”, filosofează Budanov.
    Vom menționa că comentariile ucrainenilor au fost foarte aspre și în majoritatea lor îndreptate împotriva sistemului actual de recrutare. Am ales pentru istorie și pentru o mai bună înțelegere a lucrurilor ce se petrec în Ucraina câteva din aceste replici, care mi se par cele mai relevante:
    ”Domnule Budanov, explicați cum este posibilă în practică reformarea „manifestărilor inumane” în timpul mobilizării forțate? Aceasta este un fel de abracadabră, deoarece lipsa de umanitate, care se manifestă prin violență, răpirea și bătaia oamenilor pe stradă, privarea ilegală de libertate, este principalul instrument al TȚK (grupurile înarmate de colectare), pe care îl folosesc pentru mobilizarea forțată. Umanitatea este atunci când grupurile de notificare înmânează citații persoanelor supuse mobilizării, conform cărora acestea trebuie să se prezinte la TȚK pentru a fi supuse comisiei medicale. În caz de neprezentare, instanțele îi pedepsesc în consecință conform legii pentru evaziune. Doar legea ar trebui să fie garanția umanității în relația dintre guvern și popor.
   Cât despre întrebarea pe care ați ridicat-o despre refuzul a milioane de ucraineni de a-și apăra statul, autoritățile sunt cele care trebuie să dea un răspuns cu privire la motivele acestui fenomen. Desigur, acest subiect merită o discuție separată, are multe aspecte, dar ar merita să-l începem cu statistici: câți copii de miniștri, deputați și pur și simplu oameni bogați luptă pe front și comparați aceste date cu altele similare, de exemplu, din Israel, și veți vedea răspunsul la unul dintre motivele bune pentru care mulți oameni evită apărarea statului”, scrie unul.
       Altul notează: ”Uitați-vă la exemplele din țările civilizate. Israelul, în primul rând. Dușmani peste tot, război constant - dar oare Israelul luptă 4 ani la rând?! Au luptat câteva luni, au semnat un armistițiu. Sau Azerbaidjanul și Armenia - au luptat căteva săptămâni și au făcut pace. SUA se luptă cu Iranul de 2 luni - și deja spun că războiul trebuie să se încheie pentru că întreaga lume suferă. Doar nebunii noștri pot lupta până la ultimul soldat.
Teribilul adevăr este că Ucraina s-a săturat deja de război și nimeni nu mai vrea să lupte: nici oamenii care se ascund de mobilizare - nici luptătorii care se țin din ultimele puteri și apoi părăsesc câmpul de luptă. Doar guvernul nostru este încă de neînvins și gata să lupte până la ultimul ucrainean. Pentru că Europa a plătit deja banii - războiul trebuie continuat. Dar dacă moscoviții ademenesc „carne de tun” cu bani - atunci TȚK-ul nostru  vă prinde gratuit”.
   ”Merită oare o parte din Donbas sacrificată pentru restul țării? Cei care nu vor să trăiască sub ocupație pot pleca de acolo pentru o recompensă bănească!”, se întreabă un cititor.
    „Și de ce Budanov nu menționează exemple mai bune de încheiere a războaielor, cum ar fi războiul sovieto-finlandez? Finlanda a renunțat la cea mai mare parte a regiunii Karelia și acest lucru nu îi împiedică să trăiască fericiți azi. De ce el nu își recunoaște greșelile din trecut? De ce nu au încercat să oprească războiul în 2023, după mult așteptata contraofensivă? Era deja clar atunci că nu existau perspective și atunci au început să lipsească voluntarii. Dar comedianților le-a fost greu să recunoască acest lucru deoarece erau ocupați cu tâlhăriile. Acum oamenii simpli trebuie să plătească pentru greșelile lor?”
     ”Faceți un sondaj - cine susține continuarea războiului și este pregătit să meargă personal pe front, în loc să trimită pe alții, și cine nu, și veți vedea nivelul de sprijin din societate. Pentru că, dacă societatea nu este pregătită să lupte, ne așteaptă o catastrofă și mai mare”.
     ”Nicăieri în lume nu exista o atitudine atât de bestială față de oameni, așa cum își permite TȚK-ul ucrainean. Pur și simplu prind oamenii ca într-un safari. Încalcând toate drepturile omului. În țările civilizate, nici cu animalele nu se comportă așa”.
     ”Într-o formă sau alta, Ucraina există de peste 1000 de ani. De fapt, luptăm pentru sistemul existent. Dacă sistemul existent nu este capabil să motiveze oamenii să-l apere, sistemul trebuie să se schimbe”.
     ”Este adevărat, mobilizarea este necesară, dar nu în acel format ca în Ucraina. Primii care ar trebui să dea exemplu sunt reprezentanții autorităților, pensionarii militari care s-au pensionat imediat ce a început războiul, „generalii de parchet” - toți acei trântori și membrii familiilor lor care nu fac nimic util și trăiesc pe seama unor muncitori simpli. Doamne ferește să fim nevoiți să-i așteptăm pe buriați pe pământul nostru”.
     „Să-i numești dezertori și excroci pe oamenii care nu au ținut în viața lor o mitralieră în mână, care au evitat până și „milităria” în școală, când există 300.000 de persoane în sistemul polițienesc, o grămadă de militari „pensionați” de la vârsta de 35 de ani - asta e culmea cinismului”.
     ”De ce domnul Budanov nu vorbește despre drepturile oamenilor ci doar despre îndatoririle lor. Nimeni nu are dreptul să răpească oameni de pe stradă și să-i țină fără o hotărâre judecătorească, pentru că asta înseamnă, de fapt, captivitate. Nimeni nu are dreptul să interzică trecerea frontierei dacă nu există o hotărâre judecătorească corespunzătoare”.
      ”Budanov a confirmat încă o dată că un militar nu are ce face la putere , pentru că deprinderile militare nu pot fi aplicate civililor. După 5 ani de război, acesta așa și nu a înțeles, că ucrainenii nu pot fi forțați să lupte. Nu are perspective în politică”, cocluzionează un cititor.
    Concluziile personale să le facă fiecare. 
    Totuși, două lucruri rămân indiscutabile: Rusia este agresorul, iar Putin și gașca lui - criminali de război.
     Pace tuturor! 

Vasile MARINA

Fotografia zilei - „Cuscrii” La Pădure!

Semnificațiile zilei de 7 august 2026

Evenimente

626: Armatele avare și slave părăsesc asediul Constantinopolului.
768: Papa Ștefan al III-lea este ales în funcție și caută rapid protecția francilor împotriva amenințării lombarde, deoarece Imperiul Bizantin nu mai poate ajuta.
936: Încoronarea regelui Otto I al Germaniei.
1461: Generalul militar chinez din dinastia Ming Cao Qin dă o lovitură de stat împotriva împăratului Tianshun.
1479: Bătălia de la Guinegate: trupele franceze ale regelui Ludovic al XI-lea au fost înfrânte de burgunzii conduși de arhiducele Maximilian de Habsburg.
1714: Bătălia de la Gangut: Prima victorie importantă a flotei ruse. Bătălia a făcut parte din Marele Război al Nordului încheiat în 1721 cu victoria coaliției formată din Danemarca, Polonia și Rusia împotriva Suediei.
1743: Tratatul de la Åbo a pus capăt războiului ruso-suedez din 1741–1743.
1782: George Washington a înființat Insigna de Merit Militar, destinată decorării soldaților răniți pe câmpul de luptă. Mai târziu decorația este redenumită în Inima Purpurie (Purple Heart), mai poetic.
1819: Simón Bolívar triumfă asupra Spaniei în bătălia de la Boyacá.
1864: Înființarea Primăriei București. Primul primar ales a fost Barbu Vlădoianu.
1908: În Willendorf (Austria Inferioară) este descoperită statuia din calcar "Venus din Willendorf". Sculptura este datată în perioada 25.000 î.Hr. și 22.000 î.Hr. în Paleoliticul superior.
1922: Acțiunea grevistă a muncitorilor de la Fabrica de vagoane Astra din Arad.
1940: A fost încheiat acordul dintre Churchill și De Gaulle privind organizarea Forțelor Franceze Libere.
1940: Al Doilea Război Mondial: Alsacia-Lorena este anexată de al Treilea Reich.
1942: A început bătălia de la Guadalcanal, prima ofensivă militară americană a celui de Al Doilea Război Mondial, în Insulele Solomon.
1943: Al Doilea Război Mondial: A început Bătălia de la Smolensk, ofensivă de primă mărime a Armatei Roșii în Rusia de vest finalizată în octombrie cu o victorie decisivă sovietică.
1946: Guvernul Uniunii Sovietice prezintă o notă omologilor săi turci prin care a respins suveranitatea acestuia din urmă asupra strâmtorilor turcești; începutul crizei strâmtorilor turcești.
1947: Pluta din lemn a lui Thor Heyerdahl, Kon-Tiki, se izbește de reciful de la Raroia din Insulele Tuamotu după o călătorie de 101 zile și 7.000 de kilometri pe Oceanul Pacific, în încercarea de a dovedi că popoarele preistorice ar fi putut călători din America de Sud.
1960: Coasta de Fildeș își câștigă independența față de Franța.
1970: La Iași s-a inaugurat "Casa Dosoftei", care adăpostește secția de literatură veche a Muzeului Literaturii din Iași.
1971: Zborul lunar american Apollo 15 se încheie cu o aterizare sigură în Pacific, deși una dintre cele trei parașute ale capsulei nu se deschide.
1974: Philippe Petit traversează pe o sârmă cei 61 de metri care despărțeau cel două turnuri gemene ale World Trade Center, la o înălțime de 417 metri.
1976: Programul Viking: Viking 2 intră pe orbita lui Marte.
1978: Președintele american Jimmy Carter declară o urgență federală la Love Channel, din cauza deșeurilor toxice care au fost eliminate în mod neglijent. A fost unul dintre primele scandaluri majore de deșeuri toxice.
1995: Guvernul chilian declară stare de urgență în jumătatea de sud a țării ca răspuns la un eveniment intens de frig, vânt, ploaie și ninsoare cunoscut sub numele de Cutremur Alb.
1997: "Ziua întâi" a reformei structurale în România. Premierul Victor Ciorbea a prezentat lista celor 17 societăți comerciale care trebuiau închise în mod prioritar, pe motiv de nerentabilitate.
1998: Atentatele cu bombe de la ambasadele americane din Nairobi (Kenya) și Dar es Salaam (Tanzania). 257 de persoane (din care 12 americani) și-au pierdut viața în atentate, revendicate de "Armata islamică pentru eliberarea locurilor sfinte".
2001: 14 mineri și-au pierdut viața în urma exploziei la Mina Vulcan.
2005: Un grup de spărgători din Brazilia au săpat un tunel lung de 78 de metri spre Banca Centrală din Fortaleza. Au extras de acolo cinci containere pline cu bancnote de câte 50 de reali, cu o valoare estimată de 70 de milioane de dolari. Hoții au reușit să păcălească sistemele de alarmă și senzorii băncii, rămânând nedescoperiți până în dimineața zilei de luni, 8 august, atunci când s-a redeschis banca. Autoritățile au recuperat doar o parte din întreaga sumă.
2008: Georgia a lansat o ofensivă militară împotriva Osetia de Sud, pentru a contracara o invazie rusească. Începe Războiul din Osetia de Sud din 2008.

Nașteri

317: Constanțiu al II-lea, împărat roman (d. 361)
943: Edgar Pașnicul, rege al Angliei (d. 975)
1560: Elisabeta Báthory, contesă maghiară (d. 1614)
1751: Wilhelmina a Prusiei, prințesă de Orania (d. 1820)

Elisabeta Báthory, contesă maghiară
Mata Hari, dansatoare olandeză, spioană în serviciul Germaniei
John Cromwell Mather, fizician american, laureat Nobel

1779: Carl Ritter, geograf german (d. 1859)
1783: Prințesa Amelia a Regatului Unit (d. 1810)
1819: Ioan Emanoil Florescu, general și om politic român (d. 1893)
1819: Panteleimon Kulîș, scriitor, critic, poet, folclorist, traducător și autor de lucrări istorice ucrainean (d. 1897)
1862: Victoria de Baden, soția regelui Gustaf al V-lea al Suediei (d. 1930)
1867: Emil Nolde, pictor german (d. 1956)
1876: Mata Hari, dansatoare olandeză, spioană în serviciul Germaniei în timpul Primului Război Mondial (d. 1917)
1884: Billie Burke, actriță americană (d. 1970)
1889: Léon Nicolas Brillouin, fizician francez (d. 1969)
1903: Seymour Louis Bazett Leakey, antropolog englez (d. 1972)
1910: Theodor Cosma, dirijor originar din România (d. 2011)
1923: Ryōtarō Shiba, scriitor japonez (d. 1996)
1923: Boris Ciornei, actor român (d. 2001)
1933: Elinor Ostrom, politolog american, laureat al Premiului Nobel (d. 2012)
1934: Richard Levinson, scenarist și producător american de televiziune (d. 1987)
1936: Mariana Celac, arhitectă și opozantă a regimului comunist (d. 2018)
1938: Verna Bloom, actriță americană (d. 2019)
1946: John Cromwell Mather, fizician american, laureat Nobel
1947: Sofia Rotaru, cântăreață pop din Ucraina, de etnie română
1949: Radu Ghețea, economist român
1949: Ioan Munteanu, politician român
1953: Viorel Hrebenciuc, politician român
1958: Bruce Dickinson, cântăreț, muzician, compozitor, liderul trupei Iron Maiden

David Duchovny, actor american
Charlize Theron actriță din Africa de Sud, laureată Oscar
Michael Holt, jucător englez de snooker

1960: David Duchovny, actor american
1961: Octavian Morariu, fost jucător român de rugby, membru al CIO
1966: Jimmy Wales, antreprenor pe Internet, informatician și om de afaceri american, co-fondator al Wikipedia
1968: Cezar Paul-Bădescu, prozator, scenarist și publicist român
1971: Mihaela Sîrbu, actriță și regizoare română
1972: Sorin Anca, poet, compozitor, grafician și artist plastic român
1975: Charlize Theron actriță din Africa de Sud, laureată Oscar
1975: Gaahl, solist vocal norvegian
1977: Ionuț Curcă, fotbalist român
1978: Michael Holt, jucător englez de snooker
1979: Nenad Đorđević, fotbalist sârb
1980: George Blay, fotbalist ghanez
1982: Abbie Cornish, actriță australiană
1987: Max Heinzer, scrimer elvețian
1987: Nataša Krnić, handbalistă muntenegreană
1992: Adam Yates, ciclist britanic
1992: Simon Yates, ciclist britanic
1993: Labrina Tsàkalou, handbalistă greacă

Decese

461: Majorian, împărat roman (n. 420)
1106: Henric al IV-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (n. 1050)
1385: Joan de Kent, prima Prințesă de Wales engleză (n. 1328)
1649: Maria Leopoldine de Austria, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (n. 1632)
1693: Johann Georg al II-lea, Prinț de Anhalt-Dessau (n. 1627)
1782: Andreas Sigismund Marggraf, chimist german (n. 1709)
1821: Caroline de Braunschweig, soția regelui George al IV-lea al Regatului Unit (n. 1768)

Joseph Marie Jacquard, inventator francez
Jöns Jakob Berzelius, chimist și mineralog suedez
Badea Cârțan, luptător pentru independența românilor din Transilvania

1834: Joseph Marie Jacquard, inventator francez (n. 1752)
1848: Jöns Jakob Berzelius, chimist și mineralog suedez (n. 1779)
1878: Clara Filleul, pictoriță franceză (n. 1822)
1911: Badea Cârțan, țăran român, luptător pentru independența românilor din Transilvania (n. 1849)
1925: Edmond Marie Petitjean, pictor francez (n. 1844)
1937: Henri Lebasque, pictor francez (n. 1865)
1938: Konstantin Stanislavski, actor și regizor rus de teatru (n. 1863)
1939: Charlie Roberts, fotbalist englez (n. 1883)
1941: Rabindranath Tagore, scriitor indian de limbă bengaleză și engleză, laureat al Premiului Nobel (n. 1861)
1947: Hermine Reuss, a doua soție a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei (n. 1887)
1957: Oliver Hardy, actor american (n. 1892)
1958: Herbert Osborne Yardley, criptolog american (n. 1889)
1974: Virginia Apgar, chirurg și anestezist american (n. 1909)

Konstantin Stanislavski, actor și regizor rus de teatru
Rabindranath Tagore, poet indian, laureat Nobel
Oliver Hardy, actor american

1983: Nicolae Brânzeu, compozitor și dirijor român (n. 1907)
1987: Camille Chamoun, om politic libanez, președinte al Libanului (n. 1900)
1993: Aristide Teică, actor român (n. 1922) - FOTO.
2009: Tatiana Stepa, cântăreață română de muzică folk (n. 1963)
2016: Ion Murgeanu, poet, prozator și jurnalist român (n. 1940)
2018: Dumitru Fărcaș, taragotist de muzică populară (n. 1938)
2019: Kary Mullis, biochimist american, laureat Nobel (n. 1944)
2019: Fabio Zerpa, actor, parapsiholog și ufolog uruguayan (n. 1928)
2023: William Friedkin, regizor de film, producător și scenarist america (n. 1935).

Sursa: Wikipedia