Un imn al iubirii de patrie și al valorilor strămoșești

Cum, de fiecare dată, parcurg conținutul a ceea ce se publică în revista noastră, poemul „Imn României” de Al. Fl. Țene m-a provocat să revin și să-l recitesc cu interes pentru a descoperi noi sensuri de atitudine. Poezia aceasta este o creație lirică patriotică, în care autorul își exprimă admirația, respectul și dragostea față de țara natală. Printr-un limbaj solemn și evocator, susținut de metafore, simboluri și personificări, Al. Florin Țene conturează imaginea unei Românii binecuvântate de natură, întărite de valorile strămoșești și unite sub idealurile libertății și ale demnității naționale. Versurile transmit un puternic mesaj de apartenență, unitate și continuitate spirituală, transformând poemul într-un adevărat elogiu adus patriei și poporului român.

Poemul „Imn României”, în care autorul exprimă dragostea profundă pentru țară, respectul față de moștenirea străbună și încrederea în viitorul poporului român, are un caracter profund solemn, fiind construit din imagini simbolice și metafore care glorifică frumusețea, unitatea și continuitatea spirituală a României. Ansamblul mesajelor poetice, exprimate prin simboluri și metafore care transformă elementele naturii și ale istoriei naționale în repere ale permanenței și demnității românești, ne provoacă să descoperim ideea principală dezvoltată în acest poem ca fiind iubirea de patrie și afirmarea identității naționale prin evocarea valorilor istorice, spirituale și morale ale poporului român. România este personificată și prezentată ca spațiu sacru al existenței naționale: „Românie, sfânt pământ,/ Leagăn drag și legământ”, de unde metafora „leagăn” ne amintește de originea și formarea poporului român, iar „legământ”, legătura indestructibilă dintre națiune și fiii săi de pe acest „sfânt pământ”, ceea ce conferă patriei o dimensiune spirituală și sacră. „Carpații-ți sunt străjeri de foc,/ Ce-ți apără al vieții loc.”; Carpații sunt gardienii vigilenți ai existenței noastre, sugerând putere, statornicie și apărare iar Dunărea și codrii, personificați, participă la viața spirituală a țării: „Dunărea îți cântă lin,/ Dorul vechi de neam divin”, un simbolul al continuității istorice și al memoriei colective cu doruri divine, o noblețe în permanența sufletului românesc. Întocmai ca în Miorița, „Codrii falnici, peste zări,/ Îți păzesc nemuritori hotari.”, un simbol al dăinuirii și al legăturii permanente dintre natură și destinul național, amplifică ideea continuității și a supraviețuirii peste veacuri sub emblema unității: „Sub al țării tricolor,/ Bate-un singur sfânt fior.”

Bunăoară, aș putea continua să arăt, că prin intermediul metaforelor, simbolurilor și personificărilor, Al. Fl. Țene construiește imaginea unei Românii sacralizate, ocrotite de natură, întărite prin unitatea poporului și călăuzite de valorile moștenite de la străbuni, mesajul central al poemului fiind acela că iubirea de patrie, solidaritatea, respectul față de tradiție și credința în valorile naționale asigură continuitatea și demnitatea poporului român peste veacuri.

 Articol de: Ion ISTRATE