La scurt timp după decembrie 1989, un student mai agresiv verbal – că tot se dăduse drumul la proteste și interpelări – m-a întrebat de ce îl lăudam pe George Călinescu. Și nici măcar nu le vorbeam studenților despre viața lui Eminescu, ci despre „Cartea nunții”. Adică le sugeram să citească înainte de Enigma Otiliei celălalt roman, de tinerețe, mai potrivit vieții adolescentine. Mă gândeam că mirarea studentului se lega de „colaborarea” lui Călinescu cu regimul comunist. Începuseră să apară o seamă de „cârtiri” despre Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Lucian Blaga, Mihail Ralea, Tudor Vianu, P. P. Panaitescu și alții, destul de mulți. Am zis „cîrtiri” gândindu-mă la Damaschin Bojincă (un istoric prezentat acum de unii drept minor), care a publicat la Buda (în 1828) lucrarea „Răspundere dezgustătoare la cârtirea cea în Halle în 1823 făcută”, cu referire la o lucrare defăimătoare a lui Christian Martin Engel. Cârtirile îi vizau acum pe acești titani ai culturii noastre care avut neșansa să trăiască sub regim comunist proletcultist, stalinist. Dar, în cazul de față, studentul meu îl ura pe Călinescu nu fiindcă scrisese câte ceva în jurul anilor 1950, ci pentru că … își bătea (maltrata) nevasta. Am rămas paf sau boca cascata, cum ar zice italianul. Sigur că am întrebat în „anul” respectiv de studenți ce are „Cartea nunții” cu viața privată a scriitorului. Majoritatea, din fericire, au zis că nu e nicio legătură. Mai târziu, la Academia Română, lucrurile s-au complicat serios, fiindcă Nicolae Cajal, medic, academician, președintele Federației Comunităților Evreiești din România a fost chiar admonestat de un ziarist pentru că organizase o dezbatere despre opera medicală a lui Nicolae Paulescu. Cajal nu s-a speriat deloc (trecuse prin multe în viață) și i-a spus că viața nemedicală a lui Paulescu era una și contribuția lui la descoperirea, la individualizarea pancreinei (numele dat de el insulinei) era altceva, că știința nu poate renunța la mari realizări ale sale pe motiv că autorul lor trăise neconform. Adevărul este că Nicolae Paulescu publicase în tinerețe articole foarte virulente la adresa evreilor, trecând prin eugenie și teoria neamestecului „raselor”.
Apoi am văzut articole și cărți despre viața privată a intelectualilor, cu multe cancanuri despre amante, copii din flori, droguri interbelice și postbelice, servitoare ofensate și discriminări de toate felurile. Ce este faptul istoric? Ce este faptul cotidian? Până unde afectează viața privată (sau viața publică nelegată de creație) opera? Nu cred că există un răspuns sigur și singur, ci sunt mai multe variante. Dar un lucru este, totuși, demn de a fi acceptat de toți: calea de mijloc este cea de aur (aurea mediocritas). Simțul echilibrului a salvat de multe ori lumea și țara din situații-limită.
Academician Ioan Aurel POP
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu