Gheorghe Piperea: „Cel mai bun camuflaj pentru furt masiv și pentru incompetență e o criză. Una naturală e bună, dar una fabricată chiar mai bună. Plandemia și starea de alertă energetică – nu mă pot abține de la o comparație”În finalul lunii februarie 2020, cu doar câteva zile înainte ca noi să fi fost trimiși în stare de urgență de Iohannis, subiectul zilei nu era pandemia (care s-a dovedit a fi, de fapt, o plandemie).
Subiectul zilei era declanșarea cât mai rapidă a alegerilor anticipate.
Atât Iohannis, președinte, cât și Orban, premier, susțineau că virusul din China nu e decât ceva banal, care dă o ușoară răceală. Ironic, Arafat, cel care a devenit ulterior gomandant de la agțiune în România plandemică timp de 25 de luni nenorocite, a susținut ferm varianta „gripei ușoare”, promovată intens de cuplul Iohannis - Orban.
Starea de urgență (și, ulterior, cele 23 de stări de alertă, toate declarate ilegale de instanțe) nu doar că a venit cu restricții totalitare de drepturi și libertăți, cu faliment și cu pregătirea lumii noastre pentru carcera digitală necesară ascensiunii inteligenței artificiale, dar și cu achiziții aberante, făcute în secret și în deplină imunitate juridică pentru Arafat & co: izolete, ventilatoare, spitale mobile, măști, teste, vaccinuri, elicoptere.
Totul s-a făcut în secret, pe miliarde de euro care au dispărut, miliarde cu care s-au achiziționat lucruri inutile și dăunătoare. Colac peste pupăză, una dintre aceste achiziții secrete și inutile (pe care chiar ministerul sănătății a refuzat-o în 2023) se întoarce acum violent contra României – Pfizer a reușit cumva să obțină obligarea la plată a României pentru vaccinuri ne-livrate, în valoare de 666 de milioane de euro (680 de milioane azi, din cauza penalităților) și, chiar mai grav decât atât, a reușit să blocheze plățile Eurocontrol către Romatsa, punând în grav pericol siguranța zborurilor civile și militare în spațiul aerian al României, în plin război situat la 250 de km de București.
Iar acum despre starea de alertă energetică...
Dimpotrivă,
date fiind cantitățile mari de precipitații din mai și iunie, agricultorii
români se manifestau mai mult decât entuziaști pentru recoltele ce ar fi urmat
în iulie. Ba chiar se întrebau ce-or să facă cu atât surplus de grâu, rapiță,
porumb și floarea soarelui.
Mai mult chiar, autoritățile începuseră re-umplerea unor baraje de acumulare, cum ar fi cel de la Vidraru. Deci, estimările hidrologice erau bune spre foarte bune.
Vine, însă,
ziua de vineri, în care se observă că debitul Dunării este cu minim 25% mai mic
la intrarea în țară. Mă rog, asta dacă ne încredem în știrile oficiale, căci
oamenii, în concret, spun că nu e chiar o secare a Dunării, la fel cum era
clar, în 2020 – 2022, că pericolul covidului era cu mult mai mic decât
exagerile de la Antena 3 și de la digi24 ...
Imediat, se oprește unul dintre reactoarele de la Cernavodă (gestul a fost repetat, la vreo 48 de ore, de unguri, dar nu și de bulgari). Hidrocentrala de la Porțile de Fier își reduce producția la jumătate. Se descoperă că nu mai puțin de 7 hidrocentrale care ar fi trebuit să fie funcționale erau oprite (nu pe motiv de secetă, ci pe motiv de usr și ong ...).
Se descoperă
că din întregul sistem de back up energetic format din zeci de termocentrale
egal distribuite în țară, doar 2 mai funcționează, cât de cât.
Se descoperă că România, elevul silitor (dar nu prea inteligent) al Comisiei Europene, a închis minele și termocentralele, dar nu a pus nimic în loc, deși a luat bani exact pentru asta (consecința – câteva miliarde de euro se vor întoarce la UE, cu titlu de sancțiune).
Se descoperă că România produce foarte multă energie din solar, dar numai ziua, când vinde energia ieftin/gratis la ... bulgari, de unde o cumpără noaptea cu prețuri de 20 de ori mai mari decât prețul pieței (asta pentru că bulgarii, spre deosebire de noi, stochează energie – bulgarii sunt și de data asta mult mai deștepți decât noi).
Se descoperă că sunt cel puțin două mari lacuri de acumulare aproape gata de dat în folosință ca baterie naturală (ziua se pompează apă cu energie obținută gratis din fotovoltaice, după care noaptea se deversează înapoi apă, producând energie hidro ieftină/gratis, totul verde, regenerabil, complet nepoluant), dar sunt blocate în justiție de ONG – uri de mediu, pentru că ar fi de natură a distruge arealul răcușorului de ponor ...
Vine apoi Bolojan și, fără a avea atribuții constituționale, declară stare de alertă energetică. Vine și cu recomandarea ca cetățenii să o lase mai moale cu iluminatul, cu aerul condiționat și frigiderele, precum și cu sfatul pentru primării, instituții publice și muzee de a reduce iluminatul stradal sau arhitectural. De asemenea, programează închideri la Ford și Dacia. Nu zice nimic, desigur, despre Untold Cluj (unde se consumă energie într-o zi cât consumă un oraș de 20 de mii de locuitori).
Între timp, achizițiile publice și alocările de bani de urgență, în deplină secretomanie, curg gârlă.
Între timp,
peste niște dosare se pune colbul. De exemplu, acum 2 săptămâni, un atac
cibernetic (reușit în țara unde digitalizarea este emblema și soluția magică la
orice) a dus la furtul unei părți consistente din baza de date a PNRR.
Posibil ca aceste date să fie făcute pierdute pentru a se acoperi consultanța de 2 miliarde de euro reușită de Ghinea, Barna & co, sifonarea de bani pentru autobuzele electrice școlarea de la Oradea, în timpul mandatului de președinte de consiliul județean al lui Bolojan și aranjamentele lui Pâslaru ...
Oricum, nu avem nici acum baza de date a ANCPI, nu știm nici acum ce conține raportul lui Nicușor Dan relativ la atacul cu drone ucrainene din Portul Constanța, nu știm nici ce căutau dronele ucraniene/rusești la 259 de km distanță de conflictul din Odessa, adică hăt, departe, la Buzău ...
Cel mai bun camuflaj pentru furt masiv și pentru incompetență e o criză. Una naturală e bună, dar una fabricată este chiar mai bună...
Apropo, aseară, la TV, directoarea ANM spunea, în stilul climato-schimbist cu care ne-am obișnuit, că încălzirea globală a crescut numărul și ritmul anilor secetoși în ultimele două decade. De aici, două întrebări: dacă se știa asta, de ce nimeni din întreaga birocrație hiper-lăbărțată a României nu a luat nicio măsură de evitare a crizei energetice? Dacă este așa, de ce nimeni nu se întreabă la ce a fost bună politica „verde” din ultimii 25 de ani, de vreme ce, iată, nu s-a ameliorat nimic ci, dimpotrivă, s-a agravat?!
AV. GHEORGHE PIPEREA


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu