„Citesc zilele acestea o analiză în Foreign Policy despre cum incendiile devastatoare din Franța impactează puternic asupra politicii țării.
Francezii constată cu nervozitate că partidele lor au neglijat problema acestor calamități devenite o regulă anuală, au neglijat întărirea securității civile, iar acum află, spre exemplu, că neputința de a lupta contra focului e cauzată și de o flotă îmbătrânită de avioane amfibii de stingere a incendiilor a țării, Canadairs, funcțională mai mult pe hârtie.
România nu are, din fericire, probleme cu mari incendii de păduri. Încă. Are, în schimb, pământ care crapă, culturi de porumb cu jumătate din boabele pe care ar trebui să le aibă, și un istoric climatic care arată, an de an, aceeași direcție” avertizează, pe Facebook, afaceristul liberal Viorel Cataramă.
„Per ansamblu, o problemă mare, care se agravează: seceta și criza de apă. În pofida legendelor, România are una dintre cele mai sărace resurse de apă din UE și tocmai de aceea e crucial să o gestionăm cât mai eficient.
Cu cei doi centimetri de Dunăre „obținuți” de această glumă a politicii numită Miruță nu rezolvăm situația. Întrebarea nu e dacă va mai fi secetă. E dacă politica românească va continua să trateze fiecare episod ca pe un eveniment izolat, de gestionat cu plicuri de despăgubire, sau va începe în sfârșit să-l vadă ca pe ceea ce este: o temă structurală, într-o țară unde agricultura încă ține în viață economic bucăți întregi din Bărăgan, Oltenia și Dobrogea.
România are cel mai mare decalaj din toată UE între infrastructura de irigații pe care o deține și cea pe care o folosește efectiv. Adică propriul nostru echivalent al Canadair-urilor ruginite: din toată infrastructura, folosim doar 16%.
Restul stă abandonat, în timp ce în fiecare vară vorbim despre „fenomene fără precedent” care, de fapt, se repetă previzibil de ani de zile. În 2025 am pierdut, agricol vorbind, peste 628.000 de hectare din cauza secetei. Anul acesta am scăpat mai ușor, până acum, – dar norocul nu e o politică publică.
De aceea, cer trei lucruri, acum, și nu într-un an electoral când se trâmbițează sforăitor varii angajamente:
1) Un plan multianual concret de reabilitare a irigațiilor, cu ținte publice pe hectare și buget clar – nu promisiuni.
2) Apărarea fondurilor europene pentru irigații, amenințate să dispară din viitoarea Politică Agricolă Comună – România trebuie să fie la masa negocierii, nu la bufetul Comisiei Europene în timpul dezbaterilor.
3) Un fond dedicat adaptării la secetă, separat de despăgubirile de urgență – infrastructură reală, nu plasture. Apa e securitate națională, la fel ca flota de stingere a incendiilor pentru francezi.
Partea bună e că noi încă avem timp să nu ajungem în situații cu adevărat catastrofale. Partea proastă e că nu văd, în prezent, pe nimeni interesat de viitor” încheie, nu foarte optimist, liberalul.
Viorel Cataramă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu