" NU CREDEAM SĂ - NVĂŢ A MURI VREODATĂ"
( Mihai Eminescu: ODĂ << în metru antic >> )
Paul Antoniu
Motto-uri:
--- Mihai Eminescu : "...Şi nime-n urma mea / Nu-mi plângă la creştet, / Doar toamna glas să dea / Frunzişului veşted..." ( Mai am un singur dor )
--- Ioan Alexandru : " Mihai Eminescu - o mare bătălie câştigată a poporului Român. "
--- Nicolae Iorga : " Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti."
Închinare Luceafărului Blând
Î.P.S Mitropolit Bartolomeu Anania: IMN EMINESCULUI (1) *
( Fragmentele 1 & 2, în acrostih )
Motto: " Eminescu e sfântul preacurat al ghersului românesc " (Tudor Arghezi).
E mult de când te-nsinguri spre nopţile de-apoi
Mişcându-ţi veşnicia prin spaţii şi prin noi.
Intrăm cu tine-n lume şi parcă ieri ne-au fost
Năvoadele din care-ţi făcurăm adăpost.
Enciclică serbare. Ne-nvălui în rotund.
Stâlpări de foc se-adună şi-n tine se pătrund.
Cenuşile-nserării pe slove ni le cerni
Umplându-le cu arderi din zorii tăi eterni.
Minunea lumii toată-i în ochii tăi oglindă.
Ies taine din vitralii şi-n soare se-nfloresc.
Hotar cu ne-nceputul, văzduhul pământesc
Aprind roi de patimi când visul tău colindă
Imperii de tăcere din care cânturi cresc.
I. L. Caragiale: ÎN NIRVANA ..." El îşi făcea o plăcere din necaz şi din durere o voluptate. Aşa l-am cunoscut atuncea, aşa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel şi trist, comunicativ şi ursuz, blând şi aspru, mulţumindu-se cu nimica şi nemulţumit totdeauna de toate, aci de-o abstinenţă de pusnic, aci apoi lacom de plăcerile vieţii, fugind de oameni şi căutându-i, nepăsător ca un bătrân stoinic - ciudată amestecătură - fericită pentru artist, nenorocită pentru om. Era un om dintr-o bucată, şi nu dintr-una care se găseşte pe toate cărările. Generaţii întregi or să suie cu pompă dealul spre cimitir, după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme şi o bucată de timp din care să scoţi un alt Eminescu, nu se va mai găsi, poate !
Să doarmă în pace răzvătitul om şi geniu, Luceafărul pe a cărui frunte a fost pecetluită durerea şi revolta, acum e fericit. El s-a-ntors în Nirvana - aşa de frumos cântată, atât de mult dorită - pentru dânsul prea târziu, prea devreme pentru noi. " (Apărut în gazeta " Constituţionalul" din 2o iunie 1890 ).
George Călinescu:..." Astfel se stinse cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc.Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale vor răsări păduri sau vreo cetate, şi câte-o stea se va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale ". (Din documentarul TVR <<Ipoteşti>> ).
Tudor Arghezi: INSCRIPŢÍE PE ANFORA LUI.
Păşiţi încet, cu grijă, feţii mei
Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei
Cel mai chemat s-aline din toţi, şi cel mai teafăr
Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în Luceafăr.
< < < O > > >
ŢIE
Ceahlăul e statuia ta...
Luceafărul te aştepta
De veacuri vechi, mai multe sute,
Piscul în creştet, cald, să ţi-l sărute.
S-a întâlnit adâncul cu înaltul
Şi nu mai scăpărase, din piatra ţării, altul.
Fusese noapte-n cerul aşternut
Pân-ai primit botezul de sărut.
Singura luna, sfânta, v-a văzut,
Fecioara scumpă de tristeţi şi jale
De peste toate dragostele tale.
Eşti al pământului tu, Doamne, dintre lunci,
Ori ai rămas în ceruri ostatec de atunci?
( Din volumul " LUI EMINESCU "- Ed. Junimea - 1972 )
Geo Bogza: UN DOR FĂRĂ SFÂRŞIT
Motto: " De ani şi ani mă tot întreb în ce loc al ţării s-ar cuveni să fie mormântul LUI, spre cel mai mare şi nobil folos al neamului nostru ? "
( Geo Bogza )
EL trecea printre noi suav şi pur, purtându-şi fiinţa de fum de lemn de mesteacăn; neauzit şi inpalpabil, sfâşiat de imense dureri, înveşmântat în visul său, prinţ al unei imaginare Danemarce, domn al unui regat de himere, mângâiat pe frunte de cele mai stranii raze ale lunii, ceresc menestrel plutind prin nemurire, rouă a ochilor mei răniţi de hidoşenie, rouă a sufletului meu mistuit de urâtul lumii. Dintre noi toţi cine oare s-a apropiat, cât de cât, de puritatea Lui ? Neauzit şi impalpabil trecea printre noi şi nu-şi întindea mâinile decât spre ceea ce nu putea fi atins. Fără saţiu poţi fi în faţa atâtor bunuri lumeşti; El n-a fost mistuit de-un asemenea nesaţiu. Cu ochii sticlând, cu mâinile tremurând, fără saţiu poţi fi în faţa grămezilor de aur, dar El n-a fost mistuit de-un asemenea nesaţiu. Fără saţiu poţi fi - deşertăciunea deşertăciunilor - în faţa atâtor onoruri şi vane măriri; El n-a fost mistuit de un asemenea nesaţiu. Dar fără saţiu mai poţi fi - şi pe El un asemenea nesaţiu l-a mistuit - în faţa a ceea ce nu poate fi atins nici cu mâna, nici cu gândul ci numai presimţit cu fiorul fiinţei.
Un dor nemărginit l-a mistuit faţă de nevăzuta rochie de mireasă a lumii.
Un dor fără sfârşit l-a purtat printre noi, acelaşi dor l-a dus dintre noi. Nemărginită, fără putinţă de-a fi potolită a fost iubirea pe care i-am purtat-o cât a avut fiinţă pământească. Nemărginit, fără putinţă de-a fi stins este dorul nostru după fiinţa-i nepământeană. ( Din volumul " Paznic de far "- Ed., Minerva-1974).
Geo Bogza: M O T T O
( La volumul - antologie LUI EMINESCU -- Ed., Junimea 1972 )
În tinereţea mea pe EL nimeni nu l-a tăgăduit. În acea vreme noi am rostit un rechizitoriu împotriva tuturor, clasici sau contemporani de mare prestigiu, dar pe EL nimeni nu l-a tăgăduit. Oricât de tare şi din orice parte ar fi bătut vântul, şi oricât ar fi cântat cocoşii a treia oară, pe EL nimeni nu l-a tăgăduit (...).
Atâta timp cât pe aceste pământuri soarelui i se va spune soare, iubirii iubire şi poeziei poezie, pe EL nimeni nu-l va tăgădui.
< < < O > > >
Preot Gheorghe Pop - Seini: SĂMÂNŢA DE ETERNITATE
Pe dealul Comja la Seini,
Sămânţă de eternitate...
Cuvântul are rădăcini
Şi suflet viu fără de moarte.
Scris cu brazi în Cartea Firii,
EMINESCU cosmic nume
Logos întrupat să cânte
Dorul românesc în lume.
Plecînd urechea la pământ
Auzi o inimă cum bate
De la Nistru pân' la Tisa
Ritmul sfânt de unitate.
Se sprijină cerul pe brazi
LUCEAFĂRUL coboară blând
De acelaşi dor purtat şi azi
Prin vămile iubirii pribegind.
( Din volumul " Învins de iubire "- Ed., Gutinul - 1994 )
Grigore Vieru: LEGĂMÂNT
Lui Mihai Eminescu
Ştiu: cândva la miez de noapte
Ori la răsărit de soare
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii sale.
Am s-ajung atunce poate
La mijlocul ei aproape
Dar să nu-mi închideţi cartea
Ca pe recile-mi ploape.
S-o lăsaţi aşa, deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.
Iar dacă dânşi n-au s-auză
Al străvechii slove bucium
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.
( Din volumul " Constelaţia lirei "- Ed., Cartea Românească - 1987 )
Lucia Olaru - Nenati: EMINESCU TRAGE SĂ MOARĂ
În fiecare an, la 15 iunie calvarul sfârşitului celui mai mare poet român ne revine în minte ca un martiraj cu semne adânci în viaţa naţiunii.
Mereu şi mereu ne tulbură sfârşitul prea timpuriu, la numai 39 de ani al Omului deplin al culturii noastre, sfârşit precedat de atâta suferinţă nemeritată. Nu se poate să nu ne întrebăm, cunoscându-i viaţa devenită legendă, ce rosturi ascunse i-au hărăzit atâta suferinţă, boală şi umilinţă. Deşi am citit, am aflat, cum destui au fost cei ce-au ridicat glas în public pentru uşurarea vieţii şi suferinţelor sale, cum problema susţinerii sale materiale a făcut chiar obiectul unor dezbateri, şi în final, a unei legi în Parlamentul ţării, rămâne totuşi greu de înţeles şi de acceptat în prisma istorică, imaginea unui Eminescu sărac lipit pământului, umilit de nevoi şi nesiguranţa totală a vieţii, silit să "cadă pe capul" surorii sale infirme, Harieta, chinuit de suferinţele fizice degradante, privat de cea mai elementară formă de subzistenţă. Iar aceste lucruri îşi sporeau ecoul înzecit în sufletul şi conştiinţa unui om cu demnitatea de-a dreptul nobiliară a lui Eminescu.
Nu rămâne de acceptat decât concluzia tulburătoare că toate aceste lucruri au fost hotărâte aşa de către o instanţă superioară pentru a servi ca jertfă unui ţel înalt, la scară naţională şi istorică. Crezând a nu greşi prea mult înţelegem că această jertfă a avut ca scop un fel de mântuire în cultură prin suferinţa unuia pentru toţi.
Dacă ar fi aşa încă ar fi un lucru de înţeles. Şi mai ales dacă jertfa ar fi pururi folositoare. Dar când numele lui este din ce în ce mai uitat sau chiar profanat acolo unde se cere cinstit; când mitul literaturii şi culturii în general este din ce în ce mai corodat ; când locul cărţilor mari ale naţiunii este luat în preocupările oamenilor de azi de către cărţile comerciale de duzină, scrise după reţete de prost gust; când însăşi deprinderea de-a citi este în alarmantă diminuare, înlocuită fiind de reflexul tot mai puternic al înghiţirii pasive a unor filme şi programe subculturale de televiziune; când regulile elementare de comportament sunt tot mai des încălcate în favoarea unor manifestări lipsite de demnitate şi umanism; când decade pe zi ce trece înţelegerea între oameni, respectul şi mila faţă de suferinţa aproapelui; când dispare vertiginos orizontul înalt al idealităţii şi totul este murdărit de patima banului şi animalităţii, când... etc. etc., te întrebi cui mai e de folos azi jertfa martirului naţional, Eminescu ?
Şi nu poţi răspunde altceva decât că, dacă nu ne trezim măcar în al unsprezecelea ceas şi nu ne regăsim toate atributele ce ne-au fost conferite prin această jertfă în mod simbolic, înseamnă că el, Eminescu, acela care n-a murit atunci în 1889 ci s-a mutat într-un plan superior, al memoriei ideale, abia acum trage să moară.
( Articol apărut în GAZETA DE BOTOŞANI - 14 iunie 1996 )
" SÂ NU MĂ BAŢI "
Paul Antoniu
Cred c-am pierdut şirul anilor trecuţi, de când, într-o zi de toamnă târzie mi-a fost dat să-l descopăr pe Eminescu într-un suflet şi o minte dintr-acelea mai rar întâlnite printre..." Noi cei din mila Sfântului / Umbră facem pământului"... Era pe vremea brânduşelor înflorite de-a doua oară. Un soare palid, parcă beteag de boala poeţilor, cu raze vlâguite de foamea luceferilor care nu vor să se stingâ nici în mormintele apelor din fântâni, ne mai încălzeau spatele, nouă, celor de pe peron, fiecare cu gândurile lui sfredelind prispele caselor de la zeci de kilometri depărtare.
Cu picioarele încălţate în nişte bocanci scâlciaţi, înfăşurate în nişte obiele zdrenţuite, cu paşi şovăitori s-a apropiat de mine un om sărac. Cu ochi blajini pe care nimicul pusese stăpânire, mă privea atât de ciudat încât mă simţeam dispărând încetul cu încetul, risipindu-mă în toate cele din preajmă. În palme ţinea două mere lovite.
--- Lăudăm pe Isus, domn părinte, mi-a dat bineţe cu glas stins.
--- În veci, Amin, dar să ştii că nu sânt părinte...
--- Atunci de ce porţi barbă?
--- ? ? ?
--- Nu vrei să voroveşti cu mine? Să ştii că şi io-s om ca tine, numa că-s cam beteag.
--- Mă doare capul şi-s cam obosit, i-am răspuns fără chef de vorbă.
--- Culcă-te şi dormi.
--- Pe banca asta nu pot.
--- Hai în sala de aşteptare şi culcă-te pe banca mea. Am io grijă de bagaje.
--- Nu cred că mai am timp să dorm.
--- Nici să-mi citeşti hârtia asta?
--- Dă-o-ncoace.
--- Citeşte tare să ştiu unde m-au încadrat... De ce taci ?
--- Schizofrenie recurentă.
--- Asta-i bună că nu dă depresii.
--- ???...
--- Ţi-i frică de mine? Să nu-ţi fie că rău nu fac la nimeni. Am şi prieteni; n- ai vrea şi tu să fim prieteni?
--- Ba, da !
--- Atunci dă-mi nişte lei...
--- N-am mărunt.
--- Hai să schimbăm la chioşc.
--- Hai!
M-a-nsoţit. L-am făcut să creadă că am schimbat, şi i-am dat cu ceva mai mult decât nişte...mărunţiş.
--- Prea mulţi mi-ai dat şi n-am să-ţi dau rest.
--- Nu-i bai, păstrează-i pe toţi.
--- Eu nu cerşesc numai câţi îmi trebuie.
O tăcere de sfârşit de lume s-a aşternut între noi.În palma-i tremurândă mărul lovit acoperea o parte din mărunţiş, monede ce sclipeau nefiresc, înmulţindu-le parcă.
--- De unde eşti? m-a-ntrebat după o vreme.
--- De-acasă de la mine, i-am răspuns cam plictisit.
--- Şi ce râu trece pe lângă casa ta?
--- Săsarul.
--- N-am auzit. Nu mai trece şi alt râu?
--- Trece şi Tisa, dar mai pe dincolo de deal.
--- De Tisa am auzât.
--- De la cine?
--- " De la Nistru pân' la Tisa / Tot românu plânsu-mi-s-a "...
--- Cuuum a-i spus???
--- Aşe cum a-i auzât !
--- Şi cum îi mai departe?
--- Îţi spun da' să nu mă baţi.
--- Spune! Nu te teme că nu te bat.
--- " Vai de el român săracu / Înapoi tot dă ca racu / Nici îi merge, nici se- deamnă / Nici îi este toamna toamnă..."
--- Taci !
--- Tac, numa' să nu mă baţi.
--- Nu te bat, dar lasă-mă...Lasă-mă singur.
--- Îmi pare rău că te-am supărat. Iartă-mă !
--- O să-mi treacă !
--- Gata! Am plecat. Lăudăm pă Isus, domn părinte.
--- În veci Amin.
După ce m-am urcat în tren am descoperit în sacoşa întredeschisă, strecurat pe-ascuns, " restul " refuzat : mărul lovit înfăşurat în două frunze încă vii, bolnave de dor de Eminescu.
Din volumul " Pe urmele paşilor mei " ( N-am fost un...cineva ), în curs de apariţie.
Î.P.S. Mitropolit Bartolomeu Anania: IMN EMINESCULUI ( 2 )*
Extazele cernelii doar tu ni le-nfiori,
Mihaiul nostru unic şi-al unicei splendori,
Izvoade noi de-am strânge, tot am culege-n cale
Norocul de-a-l petrece pe-al tău din ale tale.
Eternă stalagmită din stea stalactitară,
Statura ta ne-adună sub cer şi peste ţară.
Cuvântul tău din ziuă-l purtăm cu noi prin ere,
Uşure ca-ntr-o moarte şi greu ca-ntr-o-nviere.
Menit ai fost să scaperi un verb de foc prin oameni.
Icnesc în furci mişeii, nebunii-n cuşcă rag,
Hienele-ncolţite stau gata de arţag,
Abraşe că din toate-n nimic nu li te-asameni,
Instanţă ţi-este vorba, condeiul tău, toiag.
Bucură-te-nflăcărare adunată-ntr-o scânteie
Bucură-te strop de rouă revărsat în curcubeie
Bucură-te ram pe care stelele-n ciorchin roiră
Bucură-te alăută-n zbor cu strunele spre liră
Bucură-te văz lăuntric ce-n auzul alb se-nscrie
Bucură-te Poezie!
Bucură-te -ntregul nostru ce prin secoli s-a tot frânt
Bucură-te darul pâinii de-a se-ntoarce în cuvânt
Bucură-te ne-mpărţirea inimii ce ni se-mparte
Bucură-te bucurie din adânc şi de departe
Bucură-te cel ce-n moarte printr-o carte ni te dai
Bucură-te-nveşnicirea Eminescului Mihai!
< < < O > > >
* I.P.S Mitropolit Bartolomeu Anania: IMN EMINESCULUI - Poem în stil bizantin în douăsprezece cânturi.
Sursa materialelor: Arhiva Paul Antoniu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu