Senatorul PSD, Marius Sorin Bota,
a transmis în săptămâna dinainte de referendum, prin intermediul Poştei Române,
fluturaşi cu mesaj electoral (de chemare a populaţiei la referendum), în mai
multe localităţi din colegiu.
Subunitatea Poştală de Distribuire, Oficiul
Poştal Târgu Lăpuş, nu şi-a făcut datoria şi astfel, materialele preluate de
acest oficiu poştal nu au mai ajuns la cetăţeni conform contractului semnat cu
CN Poşta Română. Ca urmare, senatorul s-a adresat organelor abilitate şi conducerii
Poştei Române cu privire la cele întâmplate pentru a-i identifica şi trage la
răspundere pe cei care se fac vinovaţi de nerespectarea contractului.
„Dorim să aflăm care au fost
motivele pentru care materialele noastre nu au fost distribuite în această zonă
şi dacă administraţia locală a avut vreo implicare în acest sens. Cu siguranţă,
acesta nu este un caz singular şi am dori ca astfel de disfuncţionalităţi să nu
se repete, pentru a putea colabora cu încredere şi pe viitor cu Poşta Română”,
a declarat senatorul Sorin Bota.
Cabinetul
senatorului
Marius Sorin BOTA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu