Orion Nici o corabie nu s-a întors vreodată
Din marile sudului sau de la capricorn
Atât de pură şi elegantă fregată,
Cum se întoarce toamna Orion.
Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând
Lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân.
Oceane şi munţi îl văd primăvara plecând
Şi cerul nu-şi mai află multă vreme stăpân.
Octombrie urcă din nou peste grădini
Înaltele-i catarge cu vârfuri de platină
Şi toată iarna, apoi, corabia de lumină
Deasupra lumii uimite se clatină.
Rege al constelaţiilor din septentrion
Mereu lunecând peste lumi îngheţate
Aşa străbate noaptea marele Orion,
Corabie legănată în eternitate.
Coşmarul
Rătăceam parcă printr-un oraş al câinilor.
Câini, numai câini treceau pe stradă:
Unii intr-o parte, alţii în alta.
Toţi purtau câte o servieta galbuie
Şi treceau, plini de importanţă, într-o parte şi alta.
Mirarea mea n-ar fi fost atât de mare
Şi nici spaima ce m-a lipit de ziduri
Dacă din privirile pe care mi le aruncau
N-aş fi înţeles că servietele lor erau croite
Din piele de om.
| Semne Cu genunchii la gură, cu pumnii strânşi, Dorm pruncii în pântecul mumelor, Gingaşe semne de întrebare. Cu trupul drept, cu faţa în sus, Dorm morţii în adâncul pământului, Rigide semne de exclamare. Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt! |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu