Proiectul răspunde nevoilor identificate la nivelul local
privind asigurarea accesibilității
locuitorilor comunelor Valea Vișeului,
Bistra, Petrova, Leordina, Repedea, Ruscova, Poienile de sub Munte la punctul
de frontieră Sighetu Marmației, a căror
intervenție pe sectorul de drum DJ 185
Valea Vișeului – Lunca la Tisa este
mult îngreunată și nu se poate realiza
în timp oportun.
Claudia Breban, directorul executiv al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Maramureș
a arătat că ”pentru îndeplinirea obligațiilor
pe care România și le-a asumat în
vederea securizării frontierei externe și
executarea în condiții normale a
supravegherii frontierei de stat, a fost oportună și necesară adoptarea Proiectului de Hotărâre privind
solicitarea trecerii drumurilor forestiere și
a terenurilor aferente acestora din domeniul public al Statului Român și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în domeniul
public al județului Maramureș și
în administrarea Consiliului Județean
Maramureș”.
Astfel, având în vedere posibilitatea promovării spre finanțare prin Programul Operațional Comun România – Ucraina a reabilitării
tronsonului DJ 185 Valea Vișeului –
Lunca la Tisa, Expunerea de Motive a Președintelui
Consiliului Județean Maramureș și
Raportul Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, aleșii județeni
au adoptat, la ultima ședință a plenului, solicitarea transmiterii unor
drumuri forestiere și a terenurilor
aferente acestora, din domeniul public al Statului Român și din administrarea Regiei naționale a Pădurilor - Romsilva, în domeniul public al județului Maramureș
și în administrarea Consiliului Județean Maramureș.
Instituția județeană va respecta prevederile art. 7, alin. 3 din Legea nr.
46.2008 privind Codul Silvic, care interzice trecerea drumurilor forestiere și a terenurilor aferente din domeniul public
al județului Maramureș în domeniul privat al acesteia, prin
hotărâre de CJ. După emiterea Hotărârii de Guvern de transfer a terenurilor și a mijloacelor fixe se modifică în mod
corespunzător inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al județului Maramureș.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu