joi, 5 aprilie 2018

Serbia a recunoscut oficial minoritatea română din Valea Timocului


Ivan Boșniak, secretarul de stat al Ministerului administraţiei de stat şi al autoconducerii locale din cadrul Guvernului Republicii Serbia, a prezidat astăzi la Zaiceri, împreună cu Oliver Marius Dilof, consulul general al României în Serbia, întălnirea cu Comisia mixtă internaţională pentru îmbunătăţirea poziţiei minorităţilor.
Boșniak consideră că Serbia are un cadru legal bun în domeniul protejării drepturile minorităţilor naţionale, dar, în acelaşi timp, în unele domenii mai sunt multe de făcut.
Secretarul de stat a menţionat că la această întâlnire a fost vorba despre popularizarea învăţării limbii minorităţilor în cadrul sistemului de educaţie, înfiinţarea de edituri particulare la nivel local, dar şi despre sprijinul necesar membrilor minorităţilor naţionale pentru ca acestea să-şi exprime liber afilierea religioasă.
Aşa cum a afirmat Boșniak, anumite întrebări au rămas deschise, chiar şi după această întâlnire, cum ar fi: funcţionarea şi activitatea bisericii româneşti în partea estică a Serbiei, apoi educarea şi informarea în limba minorităţilor naţionale, ca de altfel şi problemele legate de alegerea consiliului naţional.
Secretarul de stat a estimat că relaţiile bilaterale bune între România şi Serbia şi nerecunoaşterea autonomiei Kosovo şi Metohia vor fi completate de înţelegeri favorabile care vor ajuta în realizarea Planului naţional de îmbunătăţire a poziţiei minorităţilor naţionale în Serbia.
El a accentuat faptul că sunt pregătete două proiecte de lege privind îmbunătăţirea poziţiei minorităţilor naţionale, şi că deja de pe 29 martie va intra în dezbatere publică şi pachetul de legi care va fi votat de parlamentari la următoare şedinţă parlamentară.
Dilof a subliniat că în scopul unei bune colaborări fructuase cu Consulatul general al României, atunci când se pune problema respectării drepturilor minorităţilor naţionale, trebuie avută în vedere şi dezvoltarea economică a celor două state.
Comunitatea românească din Serbia şi cea sârbească din România trebuie să fie punctul care să unească cele două state, a spus consulul, considerând că înţelegerea bună a celor două comunităţi va duce la prosperitatea relaţiilor bilaterale în viitor.
Prefectul districtului Zaiceri, Vladan Paunovic, a afirmat că zona a fost dintotdeauna un amestec de naţionalităţi, prezentând informaţia conform căreia, conform recensământului din 2011 din Bulioț şi Zaiceri, 307 persoane s-au declarat români, iar 6 254 vlahi.
Preacucernicul Părinte pr. iconom stavrofor Boian Aleksandrovici, Vicar administrativ al Timocului şi protopop al Daciei Ripensis spune că s-a întâlnit la Zaiceri „cu reprezentanţii Guvernului Serbiei, ţara noastră în care locuim şi cu reprezentanţii ambasadei şi consulatului general din Zaiceri, ca reprezentanţi ai ţării mame”. S-a vorbit despre probleme, a fost o discuţie lungă cu reprezentanţii statului Serbia şi s-a ajuns la concluzia că ar tebui să se întâlnească mai des, iar informaţiile să parvină pe cale directă şi nu preluate de la unul la altul ajungând deformate la destinaţie. El crede că va începe totuşi o discuţie pentru rezolvarea problemelor. „Fără soluţionarea problemelor, fără discuţii cu localnicii nu se poate rezolva nimic. Nu cerem mult. Noi suntem cetăţenii Serbiei şi loiali acesteia, ţară în care de altfel şi trăim şi dorim ca să ne fie rezolvate problemele de cei care ne guvernează. De asemenea, dorim să avem relaţii şi să păstrăm legătura cu ţara mamă România.” – spune Aleksandrovic, conform Timoc Press.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu